Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Urbanizarea și orașele mari vor fi generatoarele de creștere economică

Piețele cu creștere rapidă și-au încetinit rata de dezvoltare față de ultima decadă, totuși, ratele încep să își revină, așteptându-se o creștere de 4,5% anul viitor, conform celui mai recent raport Rapid-Growth Markets Forecast (RGMF), publicat de EY. Raportul reprezintă o analiză trimestrială pentru 25 de piețe care devin tot mai importante pe plan global în termen de pondere în economia mondială, influență și oportunități de afaceri oferite marilor corporații.

Piețele cu creștere rapidă și-au revenit într-o oarecare măsură după dificultățile financiare înregistrate în a doua jumătate a anului 2013 și la începutul lui 2014, iar datorită populației în creștere accelerată, investițiilor solide și adoptării rapide de tehnologii noi, aceste piețe vor continua să crească rapid pe termen mediu.

În unele economii continuă să existe provocări de natură geopolitică, ca de exemplu conflictul în desfășurare din Ucraina, care este de natură să altereze perspectivele de creștere în zona emergentă a Europei. Mai mult, instabilitatea din Irak a adus riscurile geopolitice în prim-plan și exercită presiune asupra prețului petrolului. Pe de altă parte, în economii precum India și Indonezia s-au instalat la putere noi lideri politici, cu referințe solide în materie de guvernare, lideri de la care se așteaptă implementarea de schimbări care să accelereze creșterea economică.

Conform raportului, rezultatul economic agregat al celor mai mari 150 de orașe din China se va tripla, de la 8 trilioane USD astăzi, la 25 trilioane USD până în 2030. Planul de dezvoltare urbană al Chinei, dat publicității în martie de către guvernul Chinei, pune consumatorul urban la baza dezvoltării și prevede ținte ambițioase de îmbunătățire a infrastructurii de cale ferată, reducere a poluării și adaptare a orașelor la nevoile noilor generații.

Creștere exponențială a orașelor

Se estimează că, până în 2030, peste două treimi din populația Chinei, Indoneziei, Nigeriei și Ghanei vor locui în orașe, în timp ce populația din Lagos va crește cu 13 milioane. La acel moment, un procent de 40% din cele mai mari 50 de orașe ale lumii (pe baza PIB-ului) se va regăsi în China. În afara Chinei, orașele Jakarta, Istanbul și Sao Paulo se vor număra printre cele mai importante douăzeci de orașe din lume în termeni de rezultate economice.

În America Latină, se estimează că, între 2013 și 2030, PIB-ul Mexico City va crește cu peste 60% – o creștere mai rapidă decât a multor orașe europene și japoneze. De asemenea, se vor înregistra schimbări extraordinare din punct de vedere al sectoarelor economice prezente în orașele de pe piețele cu creștere rapidă. Producția se va extinde în orașe care dispun de spații de creștere, în vreme ce serviciile financiare se vor accelera în orașe precum Beijing, Mumbai și Lagos. Producția industrială din orașe cu limitări de spațiu, precum Hong Kong, Shanghai, Seul, Bangkok și Sao Paulo, unde terenurile și forța de muncă sunt relativ scumpe, va avea o dinamică mult mai lentă decât în alte orașe, precum Jakarta.

china

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *