Legal Magazin și Business Mark au organizat joi, 19 septembrie 2013, la Hotel Howard Johnson din București, conferința „Risk Management în finanțarea companiilor românești”, în parteneriat cu Ministerul Economiei, SIF Muntenia, SAI Muntenia Invest și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.
Varujan Vosganian, Ministrul Economiei: “Pentru a reduce decalajele, România trebuie să aibă o creștere de peste 2%”
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că România trebuie să aibă o creștere mai mare de 2% a PIB pentru a diminua decalajele față de alte țări europene.
„Avem două paliere pe care economia românească funcționează și două pe care prezintă vulnerabilități. Ea funcționează pe zona industriei și pe zona exporturilor și are vulnerabilități pe zona consumului și pe cea a investițiilor. Vă întrebați cum se poate una fără cealaltă. Imaginați-vă că față de 2008 exportăm, ca ordin de mărime, vreo 13 – 14 miliarde euro în plus. Până în 2008 exporturile erau de vreo 32 miliarde euro, iar astăzi sunt 45 – 46 miliarde euro și se apropie chiar de 50 miliarde euro, ceea ce este semnificativ. Vă întrebați cum merge industria fără investiții. Industria merge astăzi ca remanență pentru ce s-a întâmplat până în 2008”, a spus Varujan Vosganian.
În același timp, răspunzând unei întrebări, ministrul Vosganian a arătat că dacă România absoarbe fondurile europene într-un ritm mulțumitor creșterea economică tinde spre 4%.
„Maximul spre care putem merge fără să existe un risc de încălzire economică și de periclitare a echilibrelor externe cont curent – cont comercial este 4%. Pentru România, dacă socotim PIB-ul potențial în condițiile absorbirii fondurilor europene, este 4%. Dacă absorbim fondurile europene într-un ritm mulțumitor și având în vedere și dimensiunea structural românească, PIB-ul structural, creșterea economică pentru România spre care trebuie să tindem este de circa 4%”, a spus Varujan Vosganian.
Mircea Groșaru, Deputat, Membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților: “Codul Insolvenței nu poate exista fără Legea falimentului personal”
Deputatul Mircea Groșaru a apreciat că este nevoie de un Cod al Insolvenței, pentru ca legislația să fie armonizată cu noul Cod Civil și noul Cod de Procedură Civilă. Acesta a mai subliniat că lega insolvenței ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015 și că, în același timp, trebuie adoptat și Legea falimentului personal. Parlamentarul a subliniat că FMI și băncile comerciale nu acceptă o asemenea lege, dar că, prin discuții, lucrurile pot ajunge pe un făgaș normal.
Mircea Dușan, Președinte, Asociația Romanian Business Accelerator : „Este necesar un fond al statului pentru start-up-uri”
Omul de afaceri Mircea Dușan a pus accentul pe nevoia de ajuta financiar start-up-urile pentru a încuraja tinerii să rămână în țară. El a dat exemplul a cinci start-up-uri pornite în 2012 care au pornit cu circa 5.000 euro și care au fost vândute, în acest an, cu 1,5 milioane euro unor firme ca Google și Twitter.
Pro și contra fondurilor europene
Secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a criticat modul în care birocrația din România împiedică accesul IMM-urilor, dar și firmelor mari la fondurile europene, prin răspunsurile întârziate sau chiar ignoarea cererilor acestora. Vicepreședintele CNIMMR, Liviu Rogojinaru, a atras atenția că firmele vor avea mai greu acces la finanțare de la bănci după aplicarea regulilor Basel III.
Mircea Cârlan, Manager Public, AM POS CCE – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” a amintit lecțiile absorbției fondurilor europene în exercițiul bugetar comunitar 2007-2013 pentru ca greșelile să nu mai fie repetate în exercițiul bugetar 2014-2020.
Laurian Lungu, Managing Partener, Macroanalitica, a declarat că fondurile europene pot face uneori mai mult rău decât bine. El a amintit de investirea unor sume importante în infrastructura unei universități din Spania, care acum se confruntă cu lipsa studențior.
Marian Trifu, Director, Direcția Dezvoltare Export, Ministerul Economiei, a aminit faptul că firmele avea acces la finanțări prin export, în condițiile în care afacerile lor pe piața internă sunt afectate de criză.
Context
Economia românească este în prezent vulnerabilă deoarece avem prea puține companii locale care să concureze de la egal la egal cu marile societăți multinaționale. Contribuția celor mai importante companii cu capital majoritar străin la exportul României este de circa 62%-67%, în condițiile în care multe dintre firmele românești sunt ineficiente și necompetitive.
Companiile românești au nevoie de finanțare pentru a se dezvolta. Criza economică a afectat o bună parte dintre acestea, pe fondul inhibării consumului, al creșterii TVA-ului, al eșecului absorbției de fonduri europene și al menținerii unei birocrații stufoase în activitatea autorităților locale și centrale. În același timp, băncile au devenit reticente în a acorda noi finanțări, fenomen generat de creșterea spectaculoasă a creditelor neperformante.
Evenimentul Risk Management în finanțarea companiilor românești își propune să creeze o platformă de dezbatere a mediului de afaceri românesc, a surselor de finanțare și a problemelor de finanțare ale companiilor, reunind reprezentanți din companii, autorități, instituții financiare, consultanți etc.
Teme de discuție
Cât de îndatorate sunt companiile românești?
Care sunt condițiile de acordare a finanțării?
Cât de mult sunt influențate ratingurile companiilor de ratingul de țară?
Ce trebuie făcut pentru a reporni finanțarea corporatistă?
Care sunt sectoarele economice cele mai sigure pentru bănci?
Risk management în finanțarea companiilor aflate în insolvență
Fondurile europene – sursă de finanțare pentru companiile românești
Cum își promovează companiile românești ofertele lor la export?
Oportunități de finanțare prin piața de capital
Cât de viabil este PPP-ul în România?
Agendă
09:00 – 09:30 Înregistrarea participanților și welcome coffee
09:30 – 11:00 Sesiunea I
11:00 – 11:30 Business Networking Coffee Break
11:30 – 13:00 Sesiunea a II-a
13:00 – 14:00 Business Lunch
Speakeri invitați
Sesiunea I
•Varujan Vosganian, Ministerul Economiei
•Reprezentant Ministerul Fondurilor Europene
•Cristian Pârvan, Secretar General, AOAR
•Mircea Groșaru, Deputat, Membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților
•Reprezentant bancă
Sesiunea a II-a
•Mircea Cârlan, Manager Public, AM POS CCE –Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice”
•Marian Trifu, Director, Direcția Dezvoltare Export, Ministerul Economiei
•Reprezentant Fondul de Garantare a Creditului Rural – FGCR
•Laurian Lungu, Managing Partner, Macroanalitica
•Marian Dușan, Președinte, Asociația Romanian Business Accelerator
•Reprezentant bancă
•Reprezentant BVB
Target
•manageri de companii private și de societăți cu capital majoritar de stat
•reprezentanți ai principalelor bănci comerciale, ai societăților de asigurări, ai firmelor de leasing, ai fondurilor de investiții etc.
•avocați, consultanți fiscali, auditori financiari, evaluatori, experți în risk management
•oficiali guvernamentali
Despre noi
BusinessMark – Proficiently connecting to business
BusinessMark este o companie de organizare evenimente business ce își propune să ofere mediului de afaceri românesc un spațiu profesionist de discuții și networking. Asigurând un mediu de expertiză în diverse domenii, precum: energie, agricultura, infrastructură, IT&C, retail, finance, tax & law, BusinessMark propune strategii eficiente de conectare a celor mai importanți jucători de pe piață în cadrul întâlnirilor B2B organizate.
Combinând metode de comunicare și business matchmaking, BusinessMark oferă clienților săi modele de dezvoltare complexe, conectându- i în mod direct mediului de afaceri și creând oportunități de parteneriat strategic.
Compania oferă fiecărui client un pachet larg de servicii de dezvoltare, propunând campanii de comunicare și promovare specifice ariei de business compatibile.
Pentru detalii despre noi, ne puteti contacta la office@business-mark.ro sau puteți vizita site- ul www.business-mark.ro
Contact:
+40 31 435 12 10
office@business-mark.ro
www.business-mark.ro
Legal Magazin – Revista profesiilor liberale
Revista LEGAL MAGAZIN este prima publicație care analizează obiectiv piața avocaturii de business din România, fără a favoriza sau a defavoriza o anumită societate.
Nu ne vom limita însa numai la cabinetele și societățile de avocatură, ci vom prezenta și activitatea avocaților din marile companii și a directorilor Direcțiilor juridice din ministere, agenții, Consilii Județene, a birourilor notariale, a birourilor de mediatori, a birourilor de executori judecătorești, a agențiilor de proprietate industriala (profesii care colaborează strâns cu avocații), precum și a sistemului juridic (Tribunale, Curți de Apel, ICCJR, CSM).
Născut din nevoia de a exista un instrument real de lucru, atât pentru societătile de avocatură cât și pentru mediul de afaceri din România, proiectul LEGAL MAGAZIN cuprinde publicația LEGAL MAGAZIN (o revistă premium, cu o frecvență de apariție de o dată la două luni, pentru început, o calitate superioară a hârtiei, poze profesioniste și un layout modern), site- ul www.legalmagazin.ro (actualizat zilnic) și evenimente de business.
Contact:
+40 31 101 21 66
anca.chilom@legalmagazin.ro
mihaela.odica@legalmagazin.ro
www.legalmagazin.ro



















