Interviu cu Diana-Iulia OLAC, Avocat Asociat, “OLAC, BECHEANU” Societate Civilă de Avocați
Prin ce se distinge societatea dumneavoastră de avocatură?
Mulțumesc pentru întrebare, dar cred că singurii în măsură să se pronunțe într-adevăr în acest sens sunt clienții noștri sau, de ce nu, colegii avocați. În ceea ce mă privește, am prețuit întotdeauna verticalitatea profesională și respectarea valorilor tradiționale ale avocaților: loialitatea, integritatea și eleganța. Mi-am propus întotdeauna ca, prin activitatea mea și a societății pe care o conduc, să reprezentăm un exemplu de profesionalism pentru toți cei cu care intrăm în contact, în primul rând ca o metodă de combatere a numeroaselor clișee cu care avocații au ajuns să fie identificați în percepția publică.
De ce ați ales să dezvoltați profesional acest domeniu de nișă, al dreptului familiei?
Există o dinamică specială între avocat și client, dar și între avocat și instanță, atunci când problemele cu care ești solicitat sunt de natură personală și extrem de relevante în viața celor implicați. Un avocat specializat în acest domeniu nu are nevoie doar de cunoștințe juridice foarte bune, dar și de flerul și de tactul de a înțelege și de a gestiona cazurile. Am fost întotdeauna o persoană care găsește confort în provocări profesionale, chestiune care, de asemenea, se potrivește foarte bine cu acest domeniu în care miza fiecărui dosar este extrem de sensibilă pentru client.
Cât de importante sunt reputația și etica profesională, în acest sector al dreptului familiei?
Cred că reputația și etica profesională sunt foarte importante pentru toti avocații, indiferent de domeniul în care activează: ai întotdeauna nevoie de notorietate și de respectul clienților și al colegilor, chestiuni care izvorăsc în principal din modul în care îți practici profesia.
Ceea ce este specific dreptului familiei – problemele clienților sunt cât se poate de personale, iar mizele sunt întotdeauna foarte ridicate – face ca cei implicați să pună mare preț, poate chiar mai mult decât în alte domenii, pe integritatea avocatului, pe determinarea acestuia și pe rezultatele lui anterioare. În plus, deși confidențialitatea este o valoare esențială a profesiei de avocat, în acest domeniu clienții se așteaptă implicit să beneficieze de cele mai exigente garanții în acest sens.
Care sunt preocupările principale ale clienților dumneavoastră aflați într-un proces din domeniul dreptului familei?
Preocuparea esențială a tuturor clienților noștri este aceea de a beneficia de o soluție juridică care să răspundă unor exigențe eminamente practice: cum și în ce condiții vor fi crescuți și educați copiii mei? Cum voi putea să mă implic activ în viața acestora? Cum se va reflecta munca mea de-o viață în rezultatul partajului? Cum va arăta viața mea după finalizarea procesului?
Cu alte cuvinte, într-un dosar de dreptul familiei, o soluție favorabilă va fi aceea care, în plus față de o analiză obiectivă a rezultatului juridic, îi va permite clientului să fie confortabil cu alegerile sau evenimentele din viața sa. De aceea, din punct de vedere profesional, am oferit prioritate strategiilor care să facă probabilă nu numai o victorie în sens juridic ci, mai ales, o victorie în plan uman.
Ați gestionat și coordonați cazuri sofisticate, precum partajul unor patrimonii complexe și însemnate din punct de vedere valoric sau cazuri de răpire internațională de copii. Legislația este în pas cu vremurile? Se impun îmbunătățiri ale actelor normative care reglementează acest domeniu?
Deși legislația actuală este într-o continuă modificare și adaptare, realitățile sociale par a se afla mereu cu cel puțin câțiva pași înainte.
Un exemplu extrem de actual este reprezentat de situațiile de alienare parentală, cu privire la care legislația este deficitară și cu privire la care noi (asociații) am redactat un proiect de lege aflat acum în dezbatere la Senatul României.
În dosarele de partaj, una dintre problemele majore este reprezenatată de imposibilitatea de a introduce în dosar instituțiile bancare atunci când bunurile de împărțit au fost achiziționate prin intermediul unui credit ipotecar. Situațiile de acest tip sunt cel mai des întâlnite, iar această imposibilitate generează probleme în alegerea celor mai bune soluții de partajare a bunurilor și de gestionare a datoriilor restante, cu impact în special pentru cei al căror patrimoniu este însemnat și multe din bunuri sunt ipotecate.
În dosarele de răpire internațională de minori, nevoia de a soluționa în termen cât mai scurt aceste cauze a primit un răspuns legislativ ineficient, întrucât celeritatea nu ar trebui să taie din justețe. La instanța de fond, în afara înscrisurilor (vorbim aici ca mijloace probatorii), toate celelalte mijloace de probă sunt admisibile doar în situații excepționale, ceea ce limitează în mod evident posibilitățile de apărare ale părților; iar recursul, cea mai restrictivă variantă posibilă în sensul celor aduse în discuție, este singura cale de atac disponibilă în prezent.
De la intrarea în vigoare a noului Cod Civil în 2011, părțile sociale pe care soții le dețin în cadrul unor societăți comerciale au început să fie considerate bunuri comune. Cum au influențat aceste prevederi procesele de partaj?
Într-adevăr, spre deosebire de reglementările anterioare, în prezent părțile sociale pe care soții le dețin sunt considerate bunuri comune și, ca atare, fac obiectul dosarelor de partaj. Prin urmare, asistăm la o creștere severă a complexității cauzelor de partaj și a riscurilor asociate acestor dosare.
Complexitatea sporită izvorăște și din necesitatea de a evalua judiciar valoarea reală, de piață, pe care părțile sociale o au, chestiune care presupune, în esență, evaluarea societății comerciale – o operațiune de durată, cu costuri mari și care necesită expertiză deosebită din partea evaluatorului.
Riscurile sporite aparțin soțului care deține, în nume personal, părțile sociale în cauză. În foarte multe situații, celălalt soț a avut în cel mai bun caz un aport marginal, dacă nu chiar inexistent, în dobândirea părților sociale, în managementul și dezvoltarea societății, așadar, în generarea valorii pe care părțile sociale o au în momentul partajului. Dar, chiar și așa, părțile sociale sunt considerate bunuri comune și, ca atare, ambii soți vor profita de pe urma acestora într-o măsură mai mare sau mai mică.
În acest context, noua reglementare obligă la inovație juridică pentru litigarea dosarelor, pentru rezolvarea extra-judiciară a conflictului și pentru minimizarea riscului pentru soțul expus. În toate scenariile, avocatului care gestionează cauza i se cer cunoștințe de evaluare, precum și abilități avansate de negociere; din fericire, am putut să răspundem nevoilor clienților noștri din dosarele de acest tip.
Cum percepeți transformările petrecute în avocatură, comparativ cu momentul începerii carierei dumneavoastră, în anul 2000?
În ceea ce privește Baroul București, mă bucură să văd că organele de conducere nu mai reprezintă un simplu organ profesional, ci realmente un organ al profesiei, interesat și implicat în problemele curente ale avocaților; nu doar un organism de control al corpului profesional, ci și un organism care își protejează membrii profesiei și le oferă sentimentul de apartenență.
Din păcate, nu pot fi la fel de mulțumită în ceea ce privește legislația specifică profesiei. Aici noi, avocații, ne confruntăm cu multiple lacune, cea mai mare fiind inexistența unei recunoașteri legislative univoce a faptului că avocatul reprezintă un participant indispensabil, principal și pe picior de egalitate cu ceilalți participanți la actul de justiție. Constat cu dezamăgire și faptul că, și în rândul nostru, al avocaților, nu există un consens cu privire la felul exercitării profesiei noastre: suntem mai degrabă asemenea unor antreprenori sau suntem mai degrabă asemenea unor magistrați? Mai mult, în acest an am constatat cu toții dificultățile și dezbaterile acide purtate în public pe marginea recunoașterii unor drepturi, de altfel cât se poate de firești pentru profesie, chestiune care trădează și o percepție publică negativă pe care avocatul o are în societatea românească.
Nu în ultimul rând, se observă și în România, ca și la nivel internațional, o specializare din ce în ce mai accentuată a avocaților pe domenii din ce în ce mai restrânse de drept. La momentul intrării mele în profesie, noțiunea de avocat specializat se referea strict la diferența dintre dreptul penal și dreptul civil, iar majoritatea seniorilor preluau orice fel de cauză, daca aceasta era circumscrisă unuia dintre aceste două domenii extrem de vaste. Aceste vremuri au început să apună, în contextul în care foarte mulți dintre colegi au reușit să se axeze pe nișe ale dreptului. Să ai și un domeniu de expertiză este un lucru cât se poate de benefic profesional, atât pentru avocați, cât și pentru justițiabili și, de ce nu, și pentru instanțele de judecată.
