Search
Joi 16 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Concurs naţional de procese simulate

elsa2ELSA Bucureşti organizează în perioada 24 martie – 14 mai 2016 Concursul Naţional de Procese Simulate Drept Civil Francisc Deak, ediţia a VII-a. 

Concursul Naţional de Procese Simulate Drept Civil Francisc Deak, eveniment devenit deja tradiție în cadrul Asociaţiei ELSA Bucureşti, îşi propune să te ajute să-ţi explorezi potenţialul şi să te introducă treptat în lumea pe care îţi doreşti s-o cucereşti.

Desfăşurarea evenimentului va consta în primul rând într-o etapă de selecție (scrisă)- în această fază studenții înscriși în echipe de câte 2 persoane vor primi în format electronic pe data de 25 martie 2016 o speță ce va conține probleme de drept civil, alături de regulamentul concursului.

Aceasta va trebui soluționată prin intermediul unui memoriu ce trebuie trimis la adresa de e-mail: nmcc.civil@bucuresti.elsa.ro, până pe data de 10 aprilie 2016 , ora 23:59.
Echipele selecţionate în urma primei etape a concursului vor fi anunţate prin e-mail la data de 17 aprilie. Acestea vor participa la etapa națională(orală), ce va avea loc la Bucureşti – 14 mai 2016 – în faţa unui juriu de excepţie.

Proiectul se adresează studenţilor cărora le surâde ideea de a înţelege prin propria exeprienta ce înseamnă să fi parte procesuală într-un litigiu. Participarea presupune înscrierea împreună cu un coleg ( echipe de câte două persoane) până pe data de 24 martie 2016, la adresa de e-mail nmcc.civil@bucuresti.elsa.ro. Scopul este acela de a descoperi cum îşi găsesc aplicabilitatea în situaţii concrete toate acele noţiuni teoretice studiate cu trudă.

ELSA (The European Law Students` Association) a fost înfiinţată în 1981 de studenţi la Drept din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria, fiind cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la Drept şi a tinerilor jurişti. În prezent, ELSA există în 41 de ţări europene, în cadrul a peste 300 de universităţi, reunind peste 35.000 de membri. ELSA București contribuie prin cele trei departamente principale (Activităţi Academice, Seminare & Conferinţe, Student Trainee Exchange Programme) la dezvoltarea culturală şi profesională a studenţilor şi a tinerilor jurişti. Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic.
N.B. Întrucât acesta este în definitiv un concurs, câştigătorii vor fi premiaţi pe măsura efortului depus!

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *