Search
Vineri 22 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Conferință Legal Magazin: Impactul fiscalității asupra mediului de afaceri

Dan-ManolescuLegal Magazin  – revista profesiilor liberale a organizat joi, 27.03.2014, la hotelul Marshal Garden din București, a doua ediție a conferinței “Impactul fiscalității asupra mediului de afaceri”.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Camerei Consultanților Fiscali și a avut ca parteneri BDO, EY, Lupu & Partners, Editura Corint și Conta Rădulescu. Conferința a reunit consultanți fiscali, avocați specializați în drept fiscal, directori economici și financiari din companii românești și multinaționale, pe de o parte, și specialiștii Ministerului Finanțelor Publice, pe de altă parte, în vederea înțelegerii corecte și rapide a modificărilor legislative și clarificării unor dificultăți de implementare a acestora.

Au fost reduse penalitățile pentru întârziere

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Dan Manolescu (foto sus), a amintit, în cadrul conferinței că sancțiunea pentru contribuabilii care întârzie cu plățile către Fisc a scăzut la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013.

Ultimele modificări aduse Codului de procedură fiscală, intrate în vigoare de la 1 martie 2014, prevăd scăderea dobânzii de întârziere de la 0,04% pe zi la 0,03% pe zi, care, în combinație cu reducerea penalităților de întârziere de la 1 iulie 2013, conduce la o scădere a sarcinii fiscale la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. De la 1 iulie 2013, penalitățile de întârziere au fost reduse de la 15% pe an, pentru întârzierile la plată mai mari de 90 de zile, la 0,02% pe zi (7,5% pe an).

Modificări în privința TVA

Jumătate din deconturile de TVA vor fi rambursate cu control ulterior, situându-se sub plafonul de 45.000 de lei prevăzut de ultimele modificări ale Codului de procedură fiscală, potrivit analizelor Ministerului Finanțelor Publice a declarat  Dan Manolescu.

“Suma cumulată a acestor deconturi, care vor fi verificate ulterior, reprezintă numai 5% din total, ceea ce înseamnă că riscul pentru autoritatea fiscală nu este mare, în timp ce efectele asupra capacității de control a Fiscului sunt semnificative”, a spus Manolescu.

Potrivit modificărilor Codului de procedura fiscală, operate prin Ordonanța 8/2014 și intrate vigoare de la 1 martie, pentru deconturile de TVA cu sumă negativă cu opțiune de rambursare, pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, organul fiscal va rambursa taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale.

Această procedură nu va fi aplicată în cazul în care contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte de natură infracțională și nici în cazul în care organul fiscal, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite. Referindu-se la modificările Codului de procedura fiscală, Manolescu a menționat și faptul că poprirea unui cont va putea fi aplicată numai după 30 de zile de la trimiterea somației.

“Știm cu toții că, în practică, există nenumărate cazuri în care agenții economici întâi se trezeau cu conturile blocate și cu banii luați și apoi, în ziua respectivă sau a două zi, primeau somațiile. Acest lucru nu se va mai întâmpla. Organul fiscal are obligația de a notifica agentul economic, de a-i lăsa timp să se conformeze”, a asigurat oficialul MFP.

Tot despre modificările în privința TVA  a vorbit și Oana Iacob, Șef Serviciu TVA în cadrul Ministerul Finanțelor Publice. Ea a amintit despre faptul că de la 1 ianuarie 2014 a devnit opțional sistemul TVA la încasare pentru firmele care au cifre de afaceri sub 2.250.000 lei. Totodată serviciile de asigurare în cadrul leasingului sunt scutite de plata TVA. Oana Ivan a amintit că în cazul bunurilor pierdute, distruse sau furate nu se mai fac ajustări de TVA, în caz că se poate justifica pierderea, distrugerea sau furtul lor.

 

ANAF va simplifica procedurile

ANAF va simplica procedurile pentru contribuabili, a anunțat directorul general adjunct al ANAF, Mihaela Huțanu, menționând că se urmărește creșterea conformării voluntare la declarații și la plata taxelor și impozitelor. “Simplica procedurilor va determina și reducerea costurilor contribuabililor”, a subliniat Mihaela Huțanu.ANAF pune la dispoziția contribuabililor un call-center central, care centralizează sesizările persoanelor fizice și juridice.

Dan BărăscuDan Bărăscu, Partener BDO Tax (foto) a explicat neclaritățile impozitului de 1,5% pe construcțiile speciale. „Clienții noștrii sunt afectați foarte mult de acest impozit”, a subliniat Dan Bărăscu. El a spus că acest impozit este unul pe proprietate, așa cum este impozitul pe clădiri. Una din cele mai mari probleme legate de acest impozit este acela că nu are încă norme de aplicare. „Nu se știe încă daca baza de impozitare a construcțiilor fiscale este valoarea fiscală netă sau nu”.

O altă neclaritate ce trebuie rezolvată este că în timp ce terenul de sub clădiri nu este impozitat, cel de sub construcțiile speciale este. Totodată există construcții speciale de genul fundațiilor centralelor eoliene, pe care unele consilii locale au aplicat taxe deja.

Bărăscu a mai spus că legea nu prevede scutiri pentru construcțiile speciale din jurul bisericilor (paraclisere, de exemplu).

Ionuț Ștefan, Vicepreședinte, Camera Consultanților Fiscali, a vorbit despre rolul consultantului fiscal ca factor de echilibru între contribuabil. “Consultantul fiscal are obligația de a promova drepturile fiscale ale contribuabilului”, a explicat Ionuț Ștefan. El a făcut o pledoarie pentru certificarea declarațiilor fiscale ale contribuabililor. Prin certificare, spune vicepreședintele Camerei Consultanților Fiscali, se confirmă realitatea și legalitatea actelor fiscale ale contribuabililor.

Emanuel Băncilă, Executive Director – Tax Disputes and Controversies, EY România, a prezentat, în expunerea sa, aspecte recente din practica organelor fiscale, amintind două spețe fiscale recente: una despre anularea codului de TVA, iar alta despre alocarea eronată a plăților contribuabililor.

Luisiana Dobrinescu, avocat partener în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA și Coordonator al Grupului de Analiză Fiscală al ARSIT (Asociația pentru Reformarea Sistemului de Impozite și Taxe), a evidențiat noutățile fiscale în materia TVA. Ea a mai vorbit despre  exercitarea drepturilor contribuabililor, cum ar fi dreptul de deducere a TVA aferent achizițiilor efectuate. Dobrinescu a menționat care sunt pârghiile procesuale de reactivare a codului TVA în cazul inactivării acestuia din vina organelor fiscale.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *