Onoarea maximă a fost calitatea mea de arbitru al Comisiei de Arbitraj Comercial Internaţional, azi Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

Interviu cu dna prof. univ. dr. jud. BRÂNDUȘA ȘTEFĂNESCU, profesor emerit și fost șef al Catedrei de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice București, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Doctor Honoris Causa al Universității „Valahia” din Târgoviște

Revista Lady Lawyer este profund onorată să aibă șansa unui dialog cu dv., unul dintre seniorii rarisimi ai Dreptului din România de azi. Nu întâmplător, volumul „In Honorem Brândușa Ștefănescu. Interpretarea și aplicarea dreptului. Supremație, prioritate, preeminență și subsidiaritate”, publicat în 2023 de Editura Hamangiu v-a fost dedicat cu entuziasm, cum nici Revista Română de Jurisprudență nr. 2/2024, într-o ediție omagială, nu v-a descris aleatoriu ca pe „o personalitate fascinantă, model unic, profesional şi uman”. Este recunoașterea unanimă din partea comunității juridice din întreaga țară a meritelor strălucitei dv. cariere profesionale o lumină care vă motivează și înseninează?

Vă mulțumesc foarte mult pentru prezentare, pentru faptul că v-ați oprit asupra persoanei mele. Nu cred, nici astăzi n-am crezut niciodată că merit toate aceste aprecierile acestea. Mă onorează foarte mult, repet. Realizarea unui interviu este, în opinia mea, dificilă, aceasta presupunând un efort deosebit pentru cel care realizează interviul și care – ați făcut și de această dată dovada că este așa – și care a trebuit să cerceteze cu minuțiozitate aspecte din viața profesională și personală a intervievatului, după cum este dificilă și pentru acesta, care trebuie să-și confrunte trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al pregătirii sale profesionale în special.

Nu cred că aveți dreptate: nu sunt nici excelentă și nici extraordinară! Cred că am fost un om normal și m-am străduit toată viața să îndeplinesc tot ce am avut de îndeplinit la cote maxime. M-am străduit și m-am pregătit pentru asta, am citit mult, am învățat mult, dar trebuie să remarc de la început că am avut și un sprijin extraordinar, în sensul că am avut șansa să predau în principal dreptul comerțului internațional – o disciplină extrem de interesantă. Și nouă la vremea ei, fiind foarte atractivă în mod special pentru cei care aveau mai puține cunoștințe de Drept, aceia care făceau Dreptul ca disciplină conexă, așa cum s-a întâmplat cu studenții Academiei de Studii Economice.

Mai mult, am avut un sprijin extraordinar din partea studenților mei, care au fost interesați de materia Dreptului mai mult la Academia de Studii Economice decât în altă parte. De fapt, trebuie înțeles clar faptul că Dreptul reprezintă sprijinul numărul unu al economistului! Introducerea timpurie a Dreptului la ASE a fost benefică și pentru dezvoltarea disciplinei în sine, dar mai ales pentru formarea generațiilor de economiști.

Cum s-a întâmplat ca introducerea Dreptului comerțului internațional să fie făcută atunci la ASE și nu la Facultatea de Drept a Universității București? Cum de nu ați fost invitată la catedra de acolo?

De fapt, introducerea acestei discipline a fost făcută din dispoziția Ministerului Educației și Cercetării în toate programele de studii ale Facultăților de Drept și normal, și în programa de studiu a Facultăților Economice.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că eu am avut mereu limba „ascuțită”, și asta m-a costat! Voi răspunde, fără multe alte comentarii, amintind situația unuia dintre cei mai mari juriști români, considerați ca atare, Andrei Rădulescu, care s-a preocupat de Drept și de Istorie. Acesta și-a dorit mult să devine profesor de Drept Civil la Facultatea de Drept a Universității București.

Bineînțeles că sistemul, care a perpetuat totdeauna jocul „bisericuțelor”, a făcut ca un om de talia sa, care nu avea la îndemână decât învățătura, să nu poate ajunge în rândul cadrelor didactice de la Facultatea de Drept. A devenit profesor, ca și mine, la fosta Academie de Înalte Studii Comerciale și Industriale, actuala Academie de Studii Economice. După ce a devenit președintele Curții Supreme, după ce a fost și președintele Academiei Române, au venit cei de la Facultatea de Drept să-i ofere postul de profesor. Acesta le-a răspuns într-o manieră excepțională, demnă și curajoasă: „Dacă m-ați fi făcut profesor atunci când am dat concursul, ar fi fost pentru mine o onoare deosebită. Acum, onoarea ar fi pentru dumneavoastră – și n-o meritați!”.

Domnia sa a elaborat un curs de Drept Civil, considerat și azi cel mai bun curs în materie, destinat unor studenți care nu aveau pregătire juridică primară.

Situația mea a fost asemănătoare, nu are sens să detaliez. Am fost șefă de promoție împreună cu soțul meu, prof. Ion Traian Ștefănescu, care a reușit să predea la Facultatea de Drept datorită dispozițiilor superioare, nu datorită facultății ca atare, dar în cazul meu nu s-a putut, sub pretextul că nu pot fi doi soți care să lucreze în aceeași facultate.

Important este faptul că și astăzi cursul de Drept Civil al lui Andrei Rădulescu, ca și cel de Drept Comercial Internațional al profesorului Octavian Căpățână și al meu au rămas valabile, chiar dacă la ASE, pe vremea când eram și eu acolo în activitate, existau 27 de discipline juridice, iar acum au rămas doar trei…

La urma urmei, în dicționarul Limbi Române, în DEX, termenul „evoluție” este folosit deopotrivă pentru dezvoltarea pozitivă, cât și pentru ceea ce în mod normal înseamnă involuție, ceea ce, din păcate, confruntă situația învățământului nostru superior astăzi.

În 1965 ați avut șansa de a debuta în profesie imediat după absolvirea Facultății de Drept a Universității din București în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, în sectorul de drept internațional. Ce experiențe existau la acea vreme în acest domeniu în România? Ce surse de informare aveați, ce mentor, ce orizonturi și contacte se deschideau atunci, în acea perioadă mai senină din anii comunismului?

Da, e adevărat ce spuneți. A fost o șansă deosebită să pot ajunge la Institutul de Cercetări Juridice. De ce? Pentru că acolo am învățat carte. Am întâlnit niște oameni extraordinar de bine pregătiți. Și i-am întâlnit tocmai datorită comunismului.

Cum așa? Pentru că majoritatea celor care funcționau acolo erau ostracizați. Nu marginalizați, ci chiar ostracizați. Erau oameni foarte bine pregătiți profesional, dar care nu erau în linia ideologiei de atunci. Cel care i-a salvat a fost Ion Gheorghe Maurer, care a fost printre puținii lideri comuniști luminați. Maurer, om cu o cultură germană la bază, a condus institutul în perioada 1954-1957, imediat după înființarea sa.

Tot el a continuat ulterior să-l sprijine pe marele profesor Traian Ionașcu, ca adjunct al său și apoi ca director plin, să adune toți specialiștii recunoscuți din domeniu și să-i încadreze în Institut. A fost o șansă extraordinară ca toți acești experți să supraviețuiască, fie și cu salarii mici, putând să citească și să se informeze în continuare, să se dezvolte ca personalități profesionale.

Da, am avut mentori remarcabili, mai ales în sectorul în care am lucrat. Am avut pe prof. Alexandru Bolintineanu, cel care a coordonat sectorul de drept internațional public, dar și pe prof. Octavian Căpățână, o somitate în domeniul dreptului internațional privat.

V-ați făcut remarcată de timpuriu, ca diplomat certificat în „Înalte Studii Universitare Europene”, după studiile finalizate în 1969 la Centrul European Universitar din Nancy (Franța). Ce impact a avut pentru tânăra juristă ce erați atunci această experiență?

La acel moment, prin grija profesorului Traian Ionașcu, toți tinerii din institut au fost trimiși la studii în străinătate – fie la studii de o lună, două luni sau de mai multe. Eu am avut privilegiul să capăt o bursă de nouă luni la Centrul European Universitar din Nancy, Franța.

Pentru mine, impactul a fost deosebit. În primul rând, pentru că am avut posibilitatea să văd alte biblioteci, să mă confrunt cu o altă viziune și deschidere, cu oameni cu o pregătire remarcabilă. Practic, am descoperit o altă lume. Am reușit să văd și alt mod de a preda, pentru că eram matură, fiind deja cadru universitar. Desigur, am „furat” profesional tot ce s-a putut fura!

Mi-a făcut mare, mare plăcere și a fost esențial pentru mine contactul cu Dreptul Comunităților Europene. Sigur că știam de existența acelor organizații, știam despre acordurile care stăteau la baza lor, dar nu știam Dreptul comunitar, așa cum am avut posibilitatea să-l cunosc acolo.

De acolo m-am inspirat pentru titlul tezei mele de doctorat. Acolo am avut posibilitatea să vin în contact cu ultimele apariții în domeniu. Și acum mi-aduc aminte de „Guvernarea judecătorilor”, o lucrare de referință a unei autoare din Grecia.

În 1972, ați ales poziția onorantă de cadru didactic universitar la Catedra de Drept a Academiei de Studii Economice București, punând bazele acestei specializări într-o instituție de tradiție cu profil eminamente economic. Cum a fost privită și primită această introducere a materiei Dreptului în cadrul ASE?

Introducerea ca materie a Dreptului Comerțul internațional a fost salutată și primită foarte bine. Atunci abia apăruse, practic, și pe plan mondial. A fost acceptată cu foarte mult interes din partea studenților, care erau avizi de noutăți. Mai mult, disciplina a stârnit aprecieri chiar și din rândurile corpului profesoral, căruia i-a adus un plus binevenit de cunoștințe.

În 1979 ați obținut titlul de Doctor în Drept, cu o teză spectaculoasă, privind Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a fost prima lucrare juridică în această materie publicată în România. Ce ecouri a avut lucrarea dv., ce drumuri a deschis?

Spre surprinderea mea, teza a stârnit un val de aprecieri la care nu m-am așteptat. Era o premieră. Eu am trăit cu impresia că este o teză de doctorat ca toate celelalte, dar realitatea mi-a depășit așteptările. Îmi aduc aminte că au fost trei săli pline, unii dintre cei care veniseră să asculte teza au stat și pe coridor să participe la susținere, mai ales cei de la Ministerul de Externe, care erau foarte interesați de domeniu. Ulterior, lucrarea a fost foarte bine primită și pe piața editorială. Culmea este că a fost foarte apreciată și mai mult după 1989! De ce? Fiindcă în acel vid de informație, era singura lucrare care putea fi recomandată și utilizată la cursuri.

În dubla dv. calitate, de prof. univ. dr. – titular la disciplinele Drept comercial, Dreptul afacerilor, Dreptul comerţului internațional și Drept comunitar în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, inclusiv FABIZ cu limba de predare franceză – și de șef al Catedrei de Drept, ați inițiat în tainele disciplinelor juridice și ați format generații de tineri economiști în spiritul respectării și aplicării corecte a legii, predând cursuri pentru cei ce nu aveau o pregătire juridică primară. Cât de dificil a fost să vă achitați magistral de misiunea asumată în condițiile restricțiilor ideologice impuse, în contextul izolării țării și a unei documentări dificile?

Am avut un mare sprijin, așa cum am spus, în disciplină. A fost o disciplină nouă, interesantă pentru toată lumea și deci un număr relativ mic de cunoștințe de comunicat, dar pe care l-am îmbogățit continuu, printr-o muncă neobosită.

Mi-am dorit mereu să cresc nivelul calitativ al cursurilor de la Academia de Studii Economice.

Din dorința de a împărtăși cursanților admiși cunoștințele obținute pe parcursul activității teoretice și practice, ați devenit și formator la Institutul Naţional al Magistraturii pentru ariile de expertiză Drept comunitar şi Drept bancar, iar în calitatea dobândită în 1974 de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, v-ați format și ca magistrat (judecător), alături de alți mari specialiști ai acelui moment. A devenit magistratura o pasiune, o alternativă sau doar o activitate complementară, care v-a lărgit orizonturile profesionale?

Magistratura devenit o pasiune, pentru că m-am aplecat asupra magistraturii propriu-zise, încurajată de profesorul Ilie Stoienescu, care era și judecător la Tribunalul Suprem, cel care spunea că „nu ești un jurist complet, dacă nu ești și magistrat”. M-a urmărit această remarcă!

Pentru mine, cea mai mare onoare pe care am avut-o vreodată nu au reprezentat-o premiile, laurii și distincțiile care mi-au fost decernate de-a lungul timpului. Onoarea maximă, spre exemplu, a fost calitatea mea de arbitru al Comisiei de Arbitraj Comercial Internaţional, alături de alți 14 arbitri, specialiști în comerț exterior.

Am fost numită prin decret al prezidiului Camerei de Comerț, semnat de profesorul Traian Ionașcu. Să mă numească profesorul Traian Ionașcu și să fiu unul dintre cei 15 a fost o onoare extraordinară.

Pentru mine a fost. Și să fii chemat, să dai soluții împreună cu profesorii Octavian Căpățână, Saveliy Zilberstein, Ion Nestor, Stanciu Cărpenaru, Yolanda Eminescu, Eugen Barasch etc. etc. a fost, de asemenea, o încercare, un examen profesional deosebit.

M-am pregătit foarte mult ca să nu mă fac de râs și cred că nu m-am făcut de râs. Cu siguranță. Și acum încă sunt arbitru!

Activitatea dv. didactică și științifică din cadrul ASE a fost prețuită suprem acum trei ani, în cadrul sărbătoririi a 110 ani de la înființarea Academiei de Studii Economice, prilej cu care vi s-a decernat din partea Senatului Diploma Meritul Universitar cu medalie de aur „Virgil Madgearu”, însoțită de un laudatio impresionant. A fost o surpriză să reveniți puternic în atenția publică?

Eu am predat și la Universitatea de la Cluj, și la Craiova, și în alte universități. Totuși, cei de la ASE au ținut la mine și m-au apreciat cel mai mult. Deci pentru mine nu a fost o surpriză totală această distincție.

Probabil că în acordarea acestei medalii a mai cântărit și faptul că eu am avut ambiția să las Dreptul bine așezat la Academia de Studii Economice atunci când am plecat, în decembrie 2010, primind aprobarea să facem o Facultate de Drept acolo! Abia după ce am ieșit eu la pensie a putut fi fondată această facultate la ASE. A fost pentru mine o onoare deosebită!

De altfel, am avut bucuria ca în condițiile existenței doar a catedrei de Drept să se aprobe înființarea componentei juridice IOSUD Drept în cadrul ASE, structură pe care am condus-o și care se poate mândri și astăzi cu numeroși doctoranzi, azi profesori universitari, miniștri ai Justiției, parlamentari etc. M-a impresionat, de asemenea, prezența în persoană a dlui rector și a președintelui Senatului ASE, veniți personal aici, acasă la mine, pentru decernarea medaliei menționate!

Ca o încununare a prodigioasei activități a dv., în anul 2004 ați fost desemnată judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială, funcție pe care ați exercitat-o până în 2011. Cum priviți evoluția ÎCCJ în anii din urmă, cât de problematice vi s-au părut controversele din Justiție din ultima perioadă?

Am intrat în 2004 la secția comercială ca judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru un mandat de șase ani. Și, sigur, m-am pensionat la capătul acestui mandat. Această experiență m-a ajutat foarte mult în desăvârșirea formării mele profesionale. Trebuie să vă spun că a fost perioada în care am muncit cel mai mult. A fost o perioadă în care am lucrat și 20 de ore din 24, aproape de necrezut.

Știți, când vii din magistratură, de la o instanță de fond și te formezi în sistemul magistraturii, știi cum să citești dosarele, nu mai ai atâtea probleme de adaptare. Unii puteau să le răsfoiască doar. Ei bine, eu trebuia să le citesc, pentru că eu nu aveam de unde să știu dacă nu cumva o citație este făcută prost, de exemplu! Și citeam fiecare hârtiuță. Nu s-a întâmplat niciodată să mă duc cu un dosar necitit. Mi-aduc aminte că am fost într-un complet de nouă judecători, unde dosarul în cauză cuprindea 78 de volume.

În cei peste 40 de ani de activitate, fiind cel mai de seamă specialist în Dreptul comerţului internaţional din România, ați avut o activitate de cercetare științifică susținută, publicând peste 260 de lucrări în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate, realizate individual sau în colaborare, și prezentând, în cadrul diferitelor seminarii și sesiuni din țară și din străinătate, peste 200 de comunicări ştiinţifice. Care credeți că a fost „punctul de maxim” din suita impresionantă de contribuții editoriale pe care le-ați avut în cariera dv.?

Cu siguranță, vorbim în primul rând despre „Tratatul de dreptul comerțului internațional”, pe care l-am elaborat împreună cu regretatul prof. univ. dr. Octavian Căpățână, lucrare în legătură cu care am un regret imens.

Domnul Căpățână nu a vrut însă să-l reedităm cât a trăit. Nu a dorit să avem o nouă ediție, fiind, cum spunea, împotriva „supelor reîncălzite”. Bucuria este însă că lucrarea a rămas și azi de referință în domeniu.

Cea de-a doua este lucrarea „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, despre care v-am povestit, o lucrare redactată într-o perioadă foarte densă, care mi-a dat aripi, de anvergura cărora mă uimesc și azi!