Interviu cu Horațiu Șchiopu, Avocat Asociat, Șchiopu și Asociații
Aveți o experiență redutabilă în Drept Bancar și Financiar. Cât de mult a contribuit activitatea dumneavoastră anterioară din băncile comerciale la oferirea unei consultanțe de calitate actualilor clienți?
Activitatea din mediul bancar m-a ajutat în primul rând să îmi extind orizontul de pregătire profesională cu noțiuni economice și financiare, care nu se învață în facultățile de drept, deci pe care majoritatea avocaților nu le stăpânesc.
Acum, am o altă putere de analiză și înțelegere a fenomenelor economice, a creditării spre exemplu, a unor indicatori financiari etc. Din această perspectivă am o cu totul abordare și înțelegere a problemelor pe care le întâmpină băncile, dar și clienții acestora.
În martie 2016 a intrat în vigoare Directiva 2014/17/UE, care are ca obiectiv asigurarea unui nivel ridicat de protecție pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. Ce mai trebuie să facă autoritățile și băncile pentru a responsabiliza consumatorii și pentru a reclădi încrederea între cele două părți?
Aici e mult de povestit… În perioada 2004-2008 au existat greșeli și exagerări de ambele părți, însă niciuna nu și le-a asumat în mod deschis.
Punctul de plecare acesta cred că ar trebui să fie. Exacerbarea acuzațiilor la adresa băncilor și atacarea acestora pe toate căile (justiție, mass-media) nu face bine societății în ansamblu, cât timp trăim încă în era economiei bazate pe credit și a banilor creați prin creditare, mai ales că în România, din păcate, nu putem spune că mai avem bănci românești, dată fiind cota de piață redusă a CEC BANK și EXIM BANK la un loc…).
De cealaltă parte, practicarea unor dobânzi nejustificat de mari în România, față de țările din vest ori de origine ale băncilor care operează în România, face ca oferta bancară să fie prea puțin atractivă pentru consumatori, ținând seama că din momentul în care și România a aderat la UE, când cetățenii români pot circula liber în Europa și pot cunoaște foarte bine viața de acolo, o astfel de ofertă are o tentă discriminatorie… Vorba dictonului: suntem și noi cetățeni europeni și avem drepturi egale…!
În ce privește educația financiară și bancară, responsabilitățile sunt multiple. Nu doar băncile trebuie să joace un rol în asta, mai ales că ele sunt entități create pentru a fi profitabile. Aș spune că mai degrabă educația generală, deci părinții, școala ar trebui să se implice mai mult.
Ar trebui introduse obligatoriu elemente de educație financiară în școli, spre exemplu din clasa a VII-a sau a VIII-a, dar cel târziu din liceu, fie la disciplina educație civică, fie, cel puțin, la dirigenție …. Sunt convins că s-ar găsi profesioniști din domeniul financiar care să predea și gratis câteva astfel de ore. Eu, unul, m-aș oferi cu bucurie.
Încrederea în acest domeniu se câștigă foarte greu, iar băncile care mizează doar pe uitarea rapidă a românilor și pe spoturile publicitare intense, vor câștiga mult mai puțin în perioada următoare, decât ar fi putut să o facă dacă ar duce o politică de transparență, de explicare simplă a componentelor prețului, care au la bază cheltuielile băncii directe și indirecte, prea puțin cunoscute de consumatori.
Spre exemplu, în majoritatea proceselor pe clauze abuzive, consumatorii refuză să înțeleagă că banca are cheltuieli – și nu mici – cu adaptarea sistemelor informatice la cerințele reglementărilor obligatorii de evidență și raportare.
Vă pun o întrebare retorică : de ce sunt obligate băncile să țină evidența (chiar și 5 ani după încetarea relației cu clientul), iar consumatorul, care nu își ține evidența nici pentru propriul credit, are pretenția ca această evidență să îi fie ținută și prezentată gratis, oricând dorește ? La urma urmei, banii (creditul) sunt la consumator, iar banca are în buzunar doar riscul de nerambursare…, până la restituirea integrală a creditului.
Ca să vorbim de creșterea educației financiare ar trebui să ne întrebăm câți consumatori au apelat la un consultant, la o cunoștință de specialitate, la un prieten, pentru a se edifica cu privire la obligațiile pe care și le asumă ? Spun asta pentru că îmi vine în minte un laitmotiv promovat asiduu de consumatori în instanțe : am fost obligat să iau credit în CHF, pentru că nu mă încadram la Euro sau Lei !
Afirmația, deși a prins foarte bine la public, este cât se poate de falsă (un sofism): oricare consumator de credit în CHF s-ar fi încadrat și la un credit în Euro (sau Lei sau USD), dar pentru o sumă mai mică raportată la LEU. Altfel spus, în loc de apartament cu patru camere, s-ar fi încadrat la credit în Euro pentru trei camere… Alegerea a fost a lui însă, nu o obligație impusă de bancă.
Nu în ultimul rând sursele media ar fi trebuit să aibă o abordare mai profesionistă, mai apropiată de nevoile reale ale societății. Mitul ”asta dăm, pentru că asta se cere” e tot un sofism… După ce deschizi televizorul ajungi să te uiți la posturi străine, pentru că cele românești promovează predominant incultura la orele de audiență maximă … O emisiune în care să fie prezentate și disecate cauzele ”accidentelor” cu credite sunt sigur că ar fi bine primită de public.
Totodată, ce trebuie să facă persoanele fizice și juridice (consumatorii) pentru a nu mai ajunge în situația de a nu-și onora plata ratelor la timp?
Consumatorii, persoanele fizice, trebuie să învețe în primul rând să consulte un specialist, să consulte ”doctorul” la prima dorință financiară, nu după înglodarea în datorii, când suferința devine cronică, iar costul însănătoșirii mult mai mare decât plata unei consultații anticipate. La fel și în domeniul juridic. Apoi, esențial este și ca gradul de îndatorare să nu depășească 50% din veniturile lor stabile, indiferent de moneda creditului, în vremurile ce vor urma.
Pentru firme e mai complicat, nu există rețete standard în două cuvinte. Pentru ele este și mai importantă consultarea unui specialist înainte de a se angaja într-un contract de credit.
Cum apreciați activitatea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB)?
Din păcate activitatea CSALB a debutat într-un moment total neprielnic, cel de încordare și neîncredere maximă între consumatori și bănci. Pe măsură ce consumatorii vor înțelege costul mai redus ca bani și timp al soluției obținute prin CSALB, iar acesta va avea ca mediatori persoane care să nu fi lucrat în bănci (inclusiv BNR) în ultimii doi-trei ani, va veni și succesul activității sale.
Ce efecte va avea creșterea ROBOR asupra consumatorilor? Există riscul să crească numărul restanțierilor și a creditelor neperformante?
Cu siguranță va spori numărul restanțierilor și suferința băncilor cu creditele neplătite. Abia după următorul val de restanțe, consumatorii vor înțelege că e mai important un grad de îndatorare redus, adaptat propriilor posibilități de a accesa un loc de muncă, decât moneda în care ai contractat.
În România, cred că ar fi trebuit limitat gradul de îndatorare al persoanelor fizice la 35%, cel mult 50%, din venitul stabil dovedit, însumând toate obligațiile din credite și pensii de întreținere, măcar până după adoptarea Euro.
Cum este organizată societatea dumneavoastră de avocatură?
Suntem o societate mică, la început de drum, atât eu, cât și fratele meu, Eugen Șchiopu, având o experiență de peste 20 de ani, revenind în avocatură după aproape 20 de ani de la definitivatul în profesie.
Cum percepeţi apetitul investiţional al clienţilor dumneavoastră? Din ce sectoare economice provin cei mai importanţi clienţi?
Cei mai importanți clienți provin din domeniul comerțului, bancar și media. Din păcate apetitul investițional este scăzut și va fi direct proporțional, în continuare, cu gradul de instabilitate vs. predictibilitate legislativă. În momentul în care după un an-doi, se schimbă nu doar procentele taxelor și impozitelor, ci și filosofia sistemului de taxare, investitorii se cam plictisesc… și pleacă în țări mai călduțe. Norocul nostru este că nu mai există țări foarte confortabile.
Care sunt cele mai des întâlnite nemulțumiri ale clienților cu privire la mediul economic / financiar-fiscal din țara noastră?
Modificările legislative intempestive, nu doar în domeniul fiscal, corupția și lipsa infrastructurii de transport. Nu e normal să ne spună străinii cât de trist e că nu avem două autostrăzi care să lege Timișoara și Iașiul de București.
Cum apreciaţi condiţiile oferite investitorilor locali şi străini de către administraţiile locale şi de către Executiv?
Nu aș risca o generalizare. Vedem cu toții că în timp ce unele administrații locale s-au îngrămădit să își mărească propriile salarii (sudul Munteniei, prin Moldova, etc.), chiar peste bugetul anului 2017, altele s-au axat pe atragerea de investitori, pe echilibrarea taxelor locale, nu pe majorarea lor, pe promovarea obiectivelor turistice, pe diminuarea corupției (ex. Timișoara, Cluj), iar altele s-au mulțumit cu înlocuirea managerilor asupra cărora au competență, cu înființarea unor viitoare societăți neperformante cu capital de stat etc.
Practic Omul sfințește locul, în limitele impuse de guvernele pe care noi le generăm.
