Search
Marti 10 Decembrie 2019
  • :
  • :

Litigiile de mediu. Importanța clauzelor de arbitraj în contractele semnate de companii și de autorități

Articol de Dr. Alina Mioara Cobuz, Partener Fondator, Cobuz și Asociații


Ce este arbitrajul și cum se aplică litigiilor de mediu?

Arbitrajul[1] reprezintă o altă modalitate de rezolvare a conflictelor în vederea eficientizării procedurii de judecare a unui litigiu dintre două părți, inclusiv între persoane juridice de drept public și privat și operatorii economici.

Cu privire la tipurile de conflicte de mediu referitor la care se poate aplica arbitrajul, este important să facem distincție între conflictele reactive și proactive. Conflictele reactive presupun o opoziție strictă din partea persoanelor implicate, fără a exista posibilitatea de negociere.

De exemplu, comunitățile locale reacționează prin proteste la efectele negative generate de diverse investiții cu impact negativ asupra mediului.

Un exemplu de conflict proactiv este la acest moment conflictul dintre Gabriel Resources-Roșia Montană versus Statul Român, conflict în care s-a optat pentru arbitraj în baza Tratatelor Bilaterale semnate între România și Canada, Regulamentul ICSID fiind aplicabil în cadrul acestei dispute.

Atunci când discutăm despre convenția arbitrală trebuie să facem referire și la condiții, și anume că statul și autoritățile publice pot încheia o astfel de convenție în situația în care sunt autorizate prin lege sau convenții internaționale. În ceea ce privește persoanele de drept public, acestea pot recurge la arbitraj dacă au în obiectul lor și activități economice.

Pentru litigiile de mediu în care obiectul contractului este de mică valoare, procedura arbitrajului nu se justifică.

Care sunt potențialele conflicte majore cu impact asupra mediului în care procedura arbitrală este recomandabilă?

Opinăm  că arbitrajul poate aduce un plus de valoare în litigiile dintre stat și companii determinate de încălcarea prevederilor din contractele de privatizare.

De asemenea, utilitatea sa este incontestabilă și în litigiile ce pot surveni în cazul proiectelor și investițiilor de tip Greenfield ce presupun și parteneriate publice-private. Investițiile Greenfield sunt acelea în care un investitor pornește de la zero cu un proiect (pe un teren fără infrastructură), iar la final obține o unitate industrială perfect funcțională.

Contractele de investiții cu impact asupra mediului pot conține și clauză de arbitraj?

Un exemplu pertinent și de actualitate îl reprezintă parteneriatul dintre Green Group (cel mai mare reciclator din România) și Primăria Capitalei privitor la colectarea selectivă[2].

În sprijinul ideii de încheiere a parteneriatelor publice-private, OUG nr. 38/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje  stipulează că producătorii de produse ambalate au posibilitatea de a-și îndeplini target-ul impus de lege prin intermediul: autorităților publice locale, instituții de învățământ, ONG-uri, alți parteneri comunitari;  operatorilor economici specializați (de tipul organizațiilor de transfer de responsabilitate-OTR-uri) precum și parteneriate de o mai mică anvergură cu alți operatori economici.

Trebuie să reținem de asemenea că, baza legală există deja, fiind furnizată de un model european de acord care se numește ‘acord voluntar’. Este un parteneriat încheiat între municipalități și operatorii economici privați pentru a propune soluții de rezolvare a unor probleme diverse, inclusiv de dreptul mediului.

De ce sunt de o importanță covârșitoare contractele de investiții de mediu?

Privind din perspectiva sancțiunilor, una din știrile de mare impact este că România a fost dată în judecată de către Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiţie pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozite municipale de deşeuri neconforme. Aceste depozite municipale de deșeuri neconforme reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor şi mediu iar România era obligată să le închidă sau să le reabiliteze până pe 16 iulie 2009 (Sursa Jurnalul.ro)[3].

Elocvent este și exemplul gropii de gunoi de la Glina, considerată a fi fost una dintre cele mai mari din Europa.  Groapa de gunoi de la Glina a fost închisă în 2017 după 15 ani de tergiversări, în această perioadă aducându-se un prejudiciu incomensurabil statului român cu consecințe dezastroase asupra sănătății cetățenilor.

Autoritățile au găsit, în final, soluția de retragere a autorizației de mediu pentru societatea ECOREC S.A (ce administra groapa de gunoi) însă acest fapt s-a petrecut după multiple amenzi aplicate și proiecte nefinalizate.

Având în vedere faptul că societatea ECOREC S.A. nu respecta un minim de prevederi legale precum: distanța prea mică față de locuințe (uneori și sub 200 de metri, deși prevederile impuneau minim 1000 de metri), depășirea înălțimii aprobate de 70 metri a deșeurilor, considerăm că procedura de arbitraj ar fi fost mai eficientă măcar pentru limitarea prejudiciului sau propunerea de soluții alternative părților implicate[4]

Revenind la importanța contractelor de investiții de mediu, fiindcă problema deșeurilor este una spinoasă, datele Eurostat ne semnalau încă din 2014 că marea majoritate a deşeurilor din Romania au fost depozitate în gropi de gunoi, ponderea reciclării sau compostării fiind zero[5].

Ne-am raportat cu precădere la sectorul deșeurilor/gropilor de gunoi, însă considerăm că este necesară încheierea de parteneriate și în alte sectoare. Amintim gestionarea apelor, incluzând construcția de baraje, regularizare și consolidare râuri, amenajări împotriva inundațiilor sau alunecărilor de teren, mărirea gradului de siguranță în exploatarea acumulărilor, consolidarea barajelor; protecția mediului și a biodiversității; înființarea de perdele forestiere de protecție ș.a. 

Ce avantaje prezintă arbitrajul față de procedura de drept comun?

Printre principalele avantaje menționăm timpul mai scurt de rezolvare a litigiului. Caracterul privat al dezbaterilor în procedura arbitrajului permite păstrarea confidențialității informațiilor privitoare la părți și acest principiu este indispensabil în materie comercială.

Mai mult, datorită unei practici neunitare a instanțelor judecătorești pe teritorul României, arbitrajul aduce un plus de valoare în privința libertății părților de a decide cu privire la procedura de arbitraj, locul arbitrajului, numărul de arbitri și limba arbitrajului.

Esențial la arbitraj este și aspectul că arbitrii sunt profesioniști specializați pe domeniile de interes ce fac obiectul conflictului de arbitraj. Clauzele de arbitraj se pot introduce la momentul încheierii contractului dar nu este obligatoriu.

Acestea pot fi introduse și ulterior, printr-un compromis, chiar dacă litigiul este deja pe rolul instanței,  aspect ce reconfirmă libertatea părților și le facilitează relațiile de afaceri chiar și ulterior soluționarii procedurii de arbitraj[6].

Nu în ultimul rând, părțile au suficient timp calitativ pentru a-și proba cazul prin probe, martori și expertize.

Ce soluție propunem?

Primul pas îl poate constitui reglementarea detaliată a unui acord de parteneriat voluntar la nivel național (parteneriat încheiat între autorități și companii pentru a propune soluții de rezolvare a unor probleme diverse de mediu) în care să fie inserată și clauza de arbitraj[7] în scopul menținerii confidențialității între părți, a unei bune relații între partenerii de afaceri și a promovării principiului celerității.

[1] Spre deosebire de instanța de drept comun, părțile în arbitraj își pot alege propriul arbitru, în timp ce judecătorul este desemnat în conformitate cu regulile locale interne.

Părțile în arbitraj pot agrea și în privința procedurii alegerii arbitrilor, în privința numărului arbitrilor, ele pot decide asupra limbii arbitrajului dar și asupra criteriilor pe care un arbitru desemnat trebuie să le îndeplinească din perspectiva experienței necesare. În instanța de drept comun judecătorul trebuie să aplice legea impusă de stat.

[2] În anul 2013 Green Group a stabilit deja un precedent prin semnarea cu Asociația Marilor Retaileri și cu Ministerul Mediului a unui acord voluntar, prin intermediul căruia a fost adusă în România prima stație de reciclare – o infrastructură de colectare modernă.

[3] Ministerul Mediului sublinia la începutul acestui an că România riscă să plătească, începând din 2017, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autorităţile nu au reuşit să închidă depozitele. Este evident că sunt necesare investiții masive în sectorul deșeurilor în proxima perioadă.

[4] Cu titlu de exemplu de soluții alternative precizăm tratarea cu enzime care topesc gunoiul organic, înfolierea și stivuirea deșeurilor în baloți etc.

[5] Lucrurile nu s-au schimbat substanțial în acești ultimi 3 ani, Raportul Comisiei Europene din februarie 2017 relevând faptul că România are niveluri de reciclare și compostare foarte scăzute, respectiv 16%, față de media europeană de 44%, precum și rate ridicate de depozitare a deșeurilor.

[6] Principalele centre de arbitraj din Europa sunt: Paris (ICC), Londra (LCIA); Stockholm (AI) SCC; Viena (VIAC); Varșovia (KIG); Lausanne (CAS).

[7] Atunci când se redactează o clauză de arbitraj este esențial să fie analizat dacă acordul de arbitraj este aplicabil disputelor prezente sau viitoare.

Atunci când părțile redactează un contract în cadrul căruia inserează o clauză de arbitraj, ele trebuie să aibă în vedere o serie de probleme specifice, astfel încât procedura de arbitraj să fie adaptată pentru a se potrivi naturii și particularităților subiectului în litigiu.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *