Search
Marti 19 Noiembrie 2019
  • :
  • :

CUM A FOST – Forumul de Mediu, ediția a V-a

Universul Juridic și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București au organizat în data de 22 octombrie 2019 cea de-a V-a ediție a Forumului de Mediu, reuniune desfășurată la Aula Carol I a Palatului CCIB.

Evenimentul s-a putut organiza cu sprijinul a trei parteneri redutabili: Deloitte România, Vrancart SA și Geoffan Expert Consult.

Cei peste 40 de participanți prezenți au avut ocazia să se pună la curent cu noutățile dintr-un domeniu extrem de important, care ocupă pe bună dreptate tot mai mult spațiu în agenda publică, atât cea guvernamentală, a operatorilor din sistem și a companiilor datoare să respecte normele și să-și achite taxele de mediu, dar și a societății civile.

A rezultat, ca o concluzie generală, că toate strategiile, legile, hotărârile, programele, angajamentele și normele domestice și europene trebuiesc respectate și monitorizate pe seama unui calendar strict, că din discursurile oficiale nu lipsesc referirile pe larg la protecția mediului, ci rezultatele, și că există o nevoie stringentă de voință politică fermă pentru a se atinge obiectivele asumate și a evita procedurile de infringement pe care România le riscă din partea Uniunii Europene pentru rămânerile în urmă și neconformarea/nerespectarea directivelor și obligațiilor asumate în problemele de mediu.

Chiar și în condițiile unui executiv demis și a incertitudinii privind viitorul cabinet, lectorii au emis judecăți de valoare și au exprimat idei prețioase, care să ajute la ameliorarea situației actuale în care se găsește România la acest capitol.

”Cum stăm, în definitiv, în privința problemelor de mediu?” – s-a întrebat retoric, în public, Raul Pop, ex-ministru secretar de stat în Ministerul Mediului, membru fondator al Coaliției pentru Economie Circulară. ”Nu știm cu adevărat cum stăm – nici cât de prost, nici cât de bine – fiindcă nu există date raportate cu acuratețe și diseminate în mod transparent! Nici una dintre statistici, atâtea câte există, nu sunt relevante sau auditate în vreun fel. Nici măcar cantitatea medie anuală de deșeuri per cap de locuitor comunicată oficial de România nu stă în picioare la o analiză atentă. De aici trebuie plecat și (re)construit strategii și programe care să fie duse la capăt!” – a opinat acesta.

Au vorbit asistenței László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, care s-a străduit să contureze mai clar orizonturile economiei circulare și protecția mediului în viziunea Agendei 2030 și a strategiei de dezvoltare a României.

Din partea forului legislativ, a Comisiei pentru Mediu a Senatului României a existat un mesaj transmis prin consilierul parlamentar Georgiana Dănănae, care a exprimat în numele președintelui Comisiei, senatorul George-Cătălin Stângă, determinarea Camerei Superioare de a urmări angajaentele și a asigura ameliorarea continua a cadrului legislativ în materie.

O intervenție pe problematica la zi în domeniu a avut reprezentantul Deloitte România, Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate în cadrul Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei Deloitte Legal, cel care a enumerat amănunțit în ce a constat avalanșa contribuțiilor la Fondul pentru mediu în anul pe care ne pregătim să-l încheiem, care este lanțul interminabil de modificări și ce scumpiri pasc deopotrivă firmele și consumatorii din această perspectivă.

Cristel Sabău, directorul Centrelor de colectare al companiei Vrancart SA, a avut o intervenție aplaudată, vorbind despre provocările curente ale pieței deșeurilor din România și referindu-se concret la modul greoi și ineficient prin care se recuperează deșeurile din hârtie și carton, la accesul limitat sau refuzat în zonele urbane pentru recuperarea de materiale celulozice ușor perisabile, la concurența devastatoare a importurilor de deșeuri și, într-un final, la perspectivele dramatice ale industriei în care Vrancart activează și concurează în condiții tot mai dure.

Georgiana Voinea, Fondator și Director General al Geoffan Expert Consult s-a referit la un studiu de caz cu rezultate pozitive pe care compania l-a gestionat într-o firmă din industria prelucrătoare, cu circa 300 de angajați, care derulează procese tehnologice de topitorie – turnătorie – prelucrări mecanice – asamblare- ambalare- livrare. Povestea de succes a firmei confruntate inițial cu o lipsă acută de informații cu privire la obligațiile de mediu și de gestionare a deșeurilor, cu o precolectare defectuoasă și o lipsă a infrastructurii de colectare selectivă a interesat în amănunt asistența și a demonstrat că are putere de exemplu.

Valentin Negoiță, președintele ECOTIC și Dragoș Călugăru, directorul general al aceleiași organizații, au vorbit invitaților despre contribuția ECOTIC la colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice în România, despre rezultatele de până acum și despre priectele viitoare.

În încheiere, expertul în probleme de mediu, Raul Pop, membru fondator al Coaliției pentru Economie Circulară, a încercat să treacă în revistă provocările anului 2020, dar și vârful de angajamente care urmează a fi onorate de România în 2021. Concluzia? Sunt multe de spus și mult mai multe de făcut!

 

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *