Dentons anunță deschiderea unui birou în Milano – primul din Italia – și cooptarea a 21 de avocați, printre care șapte parteneri, sub coordonarea lui Federico Sutti – Managing Partner.
Sutti, anterior Managing Director al DLA Piper pentru Europa și Africa, este clasat de Chambers și Legal 500 ca unul dintre cei mai reputați avocați din Italia. Acestuia i se alătură alți avocați de top specializați în domeniile: real estate, energie și dreptul muncii.
Înființarea biroului din Italia vine după recenta fuziune Dentons cu firma americană McKenna Long & Aldridge și asocierea dintre Dentons și 大成, ce va crea cea mai mare firmă de avocatură din lume. La începutul acestui an, Dentons a anunțat și cooptarea a 8 parteneri împreună cu 50 de avocați și alt personal administrativ în Budapesta.
Președintele Global al Dentons Joe Andrew a comentat: “Italia se situează între primele 10 țări la nivel global în funcție de PIB, fiind a treia cea mai mare economie din zona euro. Lansarea biroului din Milano, marchează un alt moment important în atingerea obiectivelor noastre de a deveni lideri la nivel global, capabili să oferim clienților noștri consiliere de top în toate locurile în care aceștia își desfășoară afacerile.”
Evan Lazar, Președintele Consiliului de Administrație din Europa a adăugat: „Continuăm sa facem mișcări strategice importante în regiunea Europei, unde vedem o cantitate semnificativă și creștere a numărului de proiecte transfrontaliere. Având mulți clienți în căutare de avocați cu prezență importantă și experiență locală în Italia, suntem foarte încântați că putem să le oferim încă din prima zi o astfel de echipă de top în domeniile real estate, energie si dreptul muncii.”
















