În perioada 24-29 septembrie, la Romexpo are loc Expoziția Internațională pentru Echipament Militar – Expomil.
„În cadrul acestui eveniment vom fi prezenți cu produse tradiționale și noutăți rezultate în urma cercetărilor proprii din domeniu. Cred că dimensiunea acestui eveniment și prezența noastră vor face dovada că această industrie există și este una profitabilă. În momentul de față, România exportă în aproape toate zonele globului, prioritari fiind partenerii europeni și NATO. Acum, 95,9% din producția Romarm se îndreaptă către export, piața din România suportând anumite constrângeri bugetare. Cred că la sfârșitul anului 2013 ne vom putea laudă cu un export de cel putin 2,5 ori mai mare decât cel din 2011”, afirmă Dan Tache, Director General, Romarm.
Expomil 2013 reunește 70 de companii din România, Belgia, Canada, Franța, Italia, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, ce își vor prezenta cele mai recente echipamente și tehnologii militare pe aproximativ 4.000 de metri pătrați.
Programul de vizitare al expoziției este:
26-28 Septembrie 2013, între orele 10.00 și 18.00
29 Septembrie 2013, între orele 10.00 și 16.00.