Search
Luni 6 Iulie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Finanțele insistă cu limitarea plăților cash

carduriMinisterul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de lege prin care limitează plățile cash și încurajează mijloacele moderne de plată, în ciuda faptul că atunci când a fost anunțat un astfel de act legislativ au fost mai multe voci care nu erau de acord în mare parte cu el. Printre cei care nu erau de acord s-a numărat și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a declarat într-o conferință de presă că:

“Drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Nu cunosc țări în lume unde să nu se mai facă plăți cash, deși problema economiei gri și a spălării banilor apare în multe state. Am văzut că se penalizează cumpărarea de teren cu numerar. Să-mi spună cum reușim să aducem un biet bătrân cu 2.000 de metri pătrați să-l aducem la bancă, să-i facem cont, să parcurgă toate procedurile de cunoaștere a clientului”

Dar iată principalele prevederi ale legii:

– limitarea plăților în numerar efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități fără personalitate juridică prin diminuarea plafonului valoric al acestora, de la plafonul zilnic maxim de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei către o singură persoană juridică, la plafonul zilnic maxim de 2.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 5.000 de lei/zi.

– limitarea plăților zilnice în numerar la 2.000 lei/persoană vor fi aplicabile și în cazul: operațiunilor de plăți în numerar efectuate de operatorii economici către persoane fizice, reprezentând plata contravalorii unor livrări de bunuri, sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe sau alte drepturi și restituirile de împrumuturi sau alte finantari; operațiunilor de încasare în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanțe sau alte drepturi, acordarea de împrumuturi sau alte finanțări;

– limitarea operațiunilor de încasare în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoană

– limitarea încasărilor și plăților în numerar efectuate între persoane fizice, prin instituirea unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacție.

– stabilirea sancțiunilor aplicabile celor care depășesc plafoanele, respectiv aplicarea de amenzi în cuantum de 25% din sumele plătite/încasate care depășesc plafoanele. Sancțiunile propuse au drept scop anularea impactului negativ asupra bugetului de stat datorat pierderilor cauzate de rambursările de TVA efectuate către persoane care au făcut plăți în numerar, și-au dedus TVA, dar în amonte se constată că furnizorii care trebuiau să plătească TVA la buget au dispărut.

Comisionul interbancar va fi plafonat

În cadrul legii, pentru a încuraja plățile cu cardul se propune plafonarea comisionului interbancar undeva între 0,2% și 0,3%.

Conform legiutorului reglementarea comisioanelor interbancare aduce beneficii pentru:

– comercianți, consumatori, bănci emitente de carduri, precum și pentru sectorul public și economie:

– efect pozitiv asupra acceptării, de către comercianți, a cardurilor de plată și încurajarea consumatorilor să utilizeze tot mai mult cardurile ca mijloc de plată;

comisioanele mai mici ar genera economii la comercianții cu amănuntul, o parte din acestea fiind transferate consumatorilor, prin reducerea prețurilor de vânzare;

creșterea numărului utilizatorilor de carduri s-ar concretiza într-un volum mai mare de vânzări la comercianți, reducerea riscurilor și a costurilor cu manevrarea numerarului;

– efect pozitiv asupra micilor comercianți cu amănuntul care ar beneficia direct de comisioane mai mici (în prezent aceștia sunt nevoiți să suporte comisioane mai mari decât marii retaileri – capacitate redusă de negociere în relația cu băncile);

creșterea volumului de tranzacții (prin creșterea nivelului de emitere și de utilizare a cardurilor) și a economiilor din manipularea numerarului ar trebui să compenseze parțial pierderile băncilor emitente înregistrate din plafonarea comisioanelor interbancare;

– pentru bănci, o reducere a costurilor ar putea să apară și din diminuarea retragerilor de numerar de la ATM-uri, ceea ce presupune diminuarea comisionelor interbancare care trebuie plătite, în mod normal, băncilor acceptante care gestionează ATM-urile.

Un grad ridicat de utilizare a cardurilor va contribui la reducerea costurilor cu emiterea și manipularea numerarului. Totodată, un grad ridicat de utilizare a cardurilor, în detrimentul numerarului, va contribui la reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *