Disparitățile dintre bărbați și femei se mențin încă ridicate la nivel mondial, astfel că dacă lucrurile vor continua să evolueze până acum, timpul estimat pentru a reduce decalajul economic este de două secole. România se numără printre țările care se situează la cote pozitive sub acest aspect, ponderea femeilor în totalul persoanelor cu funcții de conducere fiin superioară mediei Uniunii Europene.
În acest moment, 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel, conform analizelor globale de piață făcute de compania de consultanță McKinsey & Company, și citate de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Cercetările arată că discrepanțele încep de la straturile incipiente de management, argumentând că pentru fiecare 100 de bărbați angajați și promovați, doar 72 de femei primesc același tratament, astfel încât o mare parte dintre ele rămân blocate la niveluri pentru începători. Astfel, rezultatul disproporționat din vârful piramidei nu pare atât de surprinzător. Mai mult, studiile arată că deși femeile care ocupă funcții de conducere sunt absolvente ale unor școli mai prestigioase decât bărbații care au aceleași roluri, sunt mai puțin susceptibile de a deveni lideri în companii, au contracte mai scurte ca CEO și sunt plătite mai puțin pentru aceleași funcții.
Productivitatea, cuvânt cheie
„Astăzi, productivitatea este cuvântul cheie pentru majoritatea organizațiilor, iar diverse echipe de management pot fi secretul succesului. În grupuri mixte, la orice nivel, se dezvoltă abordări mai inovatoare, iar procesul de luare a deciziilor este mai complex și mai eficient. Companiile pot beneficia de gândirea critică și creativitatea care derivă din schimbul de idei între bărbați și femei în consiliile de administrație”, a spus Cristina Chiriac (foto), președinte CONAF.

Domnia sa consideră că prezența unui număr constant de femei în conducere contribuie, de asemenea, la crearea unui mediu de lucru atractiv, care ajută la recrutarea celor mai bune resurse umane. „Viitorii angajați sunt din ce în ce mai interesați de problemele diversității la locul de muncă, iar cei mai talentați urmăresc mai mult decât recompense financiare”, a explicat Cristina Chiriac. „Trebuie echilibrate forțele pe scena profesională astfel încât să se înțeleagă că diversitatea duce la eficiență, creativitate și dezvoltare continuă. Îmi doresc ca atât la nivel politic, cât și administrativ, să se pună accent pe implicarea femeilor în actul de conducere”, arată președintele CONAF.
Diferența de gen, la cota 32%
Raportul Global Gender Gap 2018, documentul de referință al Forumului Economic Mondial, care măsoară disparitățile dintre bărbați și femei în fiecare an, susține că există încă o diferență de gen de 32%. Procentul poate să nu pară impresionant, dar timpul estimat pentru a reduce decalajul economic este de 202 de ani, așadar acest decalaj va dispărea în 2220.
Din punct de vedere politic, lucrurile nu arată mai bine, având în vedere că din cele 149 de state evaluate, doar 17 au lideri de sex feminin.
În Europa, cifrele indică un model similar cu cel global, în care, deși 60% dintre absolvenți sunt femei, ele reprezintă doar 33% din oamenii de știință și ingineri. Mai multe femei decât bărbați lucrează cu jumătate de normă (75% din lucrători) și sunt angajate în zone cu valoare mai mică. În plus, femeile câștigă cu 16% mai puțin pentru fiecare oră lucrată și doar 6,9% ajung la funcția de CEO. Un semn bun este că, în România, există o pondere de 41% a femeilor în funcții de conducere, un procent mai mare decât media Uniunii Europene, care este de numai 36%.















