Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Guvernul României a aprobat un împrumut de 820 milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

imprumut“Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de 820 de milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, valoarea cumulată a împrumuturilor din Trezorerie alocate în acest an pentru efectuarea de plăți către beneficiari se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei. Acum, când avem toate programele operaționale deblocate, trebuie să intensificăm plățile către beneficiari, să continuăm simplificarea sistemului și să atragem sume cât mai mari din fondurile europene alocate pentru România”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Împrumutul va fi folosit pentru efectuarea de plăți către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operațional Regional, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operațional Sectorial Mediu, respectiv Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

Pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Regional a fost alocată o sumă de aproape 290 milioane de lei. Pentru achitarea sumelor eligibile datorate beneficiarilor Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate fonduri cu o valoare de circa 250 milioane de lei, iar pentru pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programului Operațional Sectorial Mediu a fost aprobată o sumă de aproximativ 248 milioane de lei.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *