La licitația din 8 aprilie 2014 Hidroelectrica a vândut pe bursa de energie 9 pachete cu livrare în bandă aferente perioadei 01.05.2014-30.04.2015 totalizând cantitatea de 919.800 MWh. Valoarea totală obținută de Hidroelectrica în cele 9 contracte este de 153 milioane lei (aproximativ 35 milioane Euro), iar prețul mediu pe MWh a fost de 166,58 lei.
În zilele de 3 Și 4 aprilie 2014 Hidroelectrica a Încheiat pe bursa de energie un număr de 29 de contracte prin care a vândut 615.650 MWh în pachete de 5, 10 si 55 MW în bandă pe perioade de livrare de o săptămână, o lună, 5 luni și 8 luni calendaristice. Valoarea cumulata a celor 29 de pachete este de 105 milioane lei, rezultând un preț mediu pe MWh de 163,3 lei.
Hidroelectrica a prognozat pentru anul 2014 o producție de energie de 13,9 TWh pe care a contractat-o integral.
Având în vedere prognozele aferente anului 2014, care estimează o hidraulicitate și pluviometrie scăzută, caracterizate prin debite și precipitații sub media multianuală, este foarte posibil ca Hidroelectrica să fie mai puțin activă în piață în următoarele luni. În funcție de modificarea prognozelor, Hidroelectrica va putea ieși cu noi cantități de energie în piață.















