Search
Duminica 16 Iunie 2019
  • :
  • :

HP România, amendă de aproape 3 milioane lei

Foto: upload.wikimedia.org

Foto: upload.wikimedia.org

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania SC Hewlett – Packard (HP) România cu amendă în valoare de 2.966.516 lei (aprox. 665.000 euro) pentru abuz de poziţie dominantă.

În urma investigaţiei derulate, Consiliul Concurenţei a constatat că HP România a abuzat de poziţia dominantă pe care o deţinea, prin întreruperea înainte de termen şi fără o justificare obiectivă, a unui contract prin care acorda partenerilor săi preţuri speciale pentru consumabile marca HP livrate către un client important din segmentul business.

Contractul se derula prin intermediul a 4 companii partenere, respectiv SC ISA SRL, SC KMP Vest SRL, SC S&T România SRL şi SC Be Proffice SA/RTC Proffice Experience SA. Anularea de către HP România, cu 5 luni înainte de data expirării, a contractului în cauză şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu cei 4 parteneri s-a realizat fără nicio explicaţie din partea companiei dominante HP România.

“O companie care deţine o poziţie dominantă poate adopta strategiile necesare pentru a-şi apăra interesele comerciale, însă asemenea măsuri trebuie să fie rezonabile şi proporţionale cu efectele pe care le-ar putea provoca clienţilor şi concurenţei. Conform normelor europene în domeniul concurenţei, refuzul unei companii dominante de a furniza produse unui client stabil, fără o justificare obiectivă, poate constitui un abuz. În acest caz, anularea contractului de către HP România, înainte de termen şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu partenerii s-a realizat fără o justificare obiectivă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În perioada 2007 – 2011, HP România a deţinut o poziţie dominantă pe piaţa imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business, cota de piaţă fiind de peste 80%. Investigaţia a fost declanşată  în 2012, în urma unei plângeri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *