Search
Marti 14 Iulie 2020
  • :
  • :

Interviu cu doamna Carmen Mincic, Avocat Titular, Cabinet de Avocat Mincic Ana-Carmen: Ne vom reinventa

Interviu cu doamna Carmen Mincic, Avocat Titular, Cabinet de Avocat Mincic Ana-Carmen

 Ne vom reinventa

 

Cum a evoluat Cabinetul dumneavostră în primul trimestru din acest an și ce așteptări aveți pentru următoarea perioadă?

Am avut un început de an extraordinar. Din păcate, în prezent, la fel ca toate profesiile, și profesia noastră este afectată de situația creată de noul virus- COVID-19. Dar sunt sigură că această perioadă va trece, ne vom reveni, ne vom reinventa și finalul de an va fi la fel ca începutul acestuia. Sunt o fire optimistă.

De ce un Cabinet Individual și nu o Societate de Avocatură? Această formă de exercitare a profesiei vă afectează în vreun fel capacitatea de a prelua simultan mai multe proiecte de anvergură?

Nu mi-am dorit niciodată să lucrez într-o Societate de Avocatură. Nici măcar pentru stagiatură nu mi-am dorit să lucrez într-o astfel de Societate, sens în care am fost stagiară la un Cabinet Individual de Avocatură (Cab. Av. Mircea Nicolae Costin, căruia îi mulțumesc pe această cale). Un loc fix pe o treaptă înaltă de încadrare profesională într-o Societate de Avocatură ar putea duce foarte subtil la un anumit grad de plafonare. Binențeles, nu este o regulă și mulți colegi de-ai mei angajați pot să confirme acest lucru. Ține de alegerea personală sau pur și simplu de conjunctură.

Dacă ești o persoană care se organizează bine, care știe de la început  unde se situează, unde vrea să ajungă și ce înseamnă acest parcurs, dacă ești pregătit să îți asumi riscuri, să înveți din greșeli și să te adaptezi rapid, atunci forma de exercitare a profesiei- Cabinet Individual- este un atuu.

Care sunt ariile de expertiză pe care mizați în următorii ani și ce domenii intenționați să consolidați?

În ultimul an am lucrat destul de mult în dosare de dreptul muncii și malpraxis medical. Așa am descoperit că îmi plac aceste domenii și intenționez să le aprofundez.

 Care sunt abilitățile pe care trebuie să le aibă un avocat pentru a face performanță? Și ce înseamnă performanță în acest domeniu?

Ca în orice domeniu, pasiunea, ambiția și determinarea cred că sunt foarte importante. În avocatură cred că adaptabilitatea, ochiul ager la detalii, rezistența fizică (sunt zile în care stai 7-8 ore în instanță sau faci deplasări de sute de kilometri) și să îți placă oamenii este deosebit de important.

Performanța în acest domeniu, cel puțin în ceea ce mă privește, înseamnă clienți mulțumiți. Iar pentru aceasta trebuie să înveți în permanență, să fii pasionat de ceea ce faci și totodată să porți cu clientul, de la început, discuții despre așteptări realiste ale demersurilor pentru care te angajează.

Care credeți că sunt motivele cele mai pertinente care aduc un client în Cabinetul dumneavoastră?

Majoritatea clienților vin prin recomandare, de la clienți mulțumți. Poate unii dintre acești clienți mulțumiți care m-au recomandat nu au câștigat (sau alteori sunt persoane care nu m-au angajat pentru că ceea ce le-am spus nu le-a convenit, dar în final mi-au dat dreptate) dar am fost sinceră de la început, am discutat despre așteptări realiste ale demersurilor pentru care m-au angajat și am făcut absolut tot ce a ținut de mine pentru ca demersul să fie un succes.

Și aici cred că intervine iar iubirea de oameni, este important să îți placă oamenii, să găsești un minut să îi asculți (uneori și ceea ce nu are legătură cu demersul pentru care a venit la tine), să îi spui o vorbă bună, să nu îl repezi. Eu am un motto după care mă ghidez inclusiv pe plan profesional: „Fii genul de persoană pe care ți-ar plăcea să o întâlnești!”. Și de aici lucrurile sunt clare.

Cum găsiți echilibru între viața personală și cea profesională?

Încerc să fiu eficientă și constantă și să promovez calitatea în detrimentul cantității. Cred că nu găsirea echilibrului, ci menținerea acestuia este mai dificilă. Din fericire, în păstrarea acestui echilibru, mă ajută foarte mult soțul meu, care fiind în același domeniu înțelege ce înseamnă această profesie, că trebuie să răspunzi la telefon la o anumită oră, că trebuie să pleci două zile pentru un proces în altă localitate etc. Este deosebit de important să ai alături o persoană care să înțeleagă aceste lucruri și să te susțină. Oricât ai fi de independentă și carieristă, ai nevoie de acest sprijin (cred că se aplică și în sens invers proverbul: „În spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică”).

Interviu apărut în revista Lady Lawyer, ediția iunie 2020




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *