
Firma de avocatură Budușan și Asociații a cooptat în echipa de parteneri doi avocați cu activitate prolifică în dosarele de criminalitate a afacerilor. Astfel Liana Iacob (foto stânga) și Florentina Frumușanu (foto dreapta) ridică la cinci numărul partenerilor și consolidează poziția firmei de avocatură Budușan și Asociații ca principal furnizor al serviciilor de consultanță preventivă și asistență în cauze de drept penal al afacerilor.
„Este prima extindere a echipei de parteneri, de la înființarea firmei, în 2008. Liana Iacob și Florentina Frumușanu au fost parte din echipa Budușan și Asociații încă de la început, iar contribuția lor la dezvoltarea segmentului consultanței preventive și asistenței în cauze complexe de criminalitate a afacerilor a fost considerabilă în toți acești ani. Promovarea lor este consecința firească a acestei contribuții”, a explicat Mihail Oancea, Managing Partner la Budușan și Asociații.
În cursul anului 2013, Budușan și Asociații operase deja o modificare în structura operațională internă, prin organizarea Departamentului de consultanță și prevenție în penalul afacerilor, un departament distinct care nu se regăsește în structurile de organizare clasice ale firmelor de avocatură. „L-am organizat tocmai ca să răspundem nevoilor specifice ale clienților din segmentul corporate și am încredințat Lianei Iacob coordonarea activității de consultanță preventivă a firmei de avocatură Budușan și Asociații”, a mai spus Mihail Oancea.
Atât Liana Iacob cât și Florentina Frumușanu au gestionat unele dintre cele mai complexe cauze de criminalitate a afacerilor din domenii precum financiar-bancar, finanțări europene, industrie alimentară, energie, real estate. Ariile lor de expertiză includ infracțiuni la regimul fondurilor europene, al achizițiilor publice, infracțiuni de serviciu și de corupție, financiar-bancare, în domeniul asigurărilor și evaziunii fiscale.
Despre Budușan și Asociații
Budușan și Asociații este cea mai puternică societate de avocatură de pe piața românească specializată în gestionarea cauzelor de criminalitate a afacerilor atât din perspectiva apărării, cât și din perspectiva protejării intereselor persoanelor și companiilor vizate de activitatea infracțională.
De la înființarea firmei, în anul 2008, Budușan și Asociații a acordat servicii juridice în numeroase cauze de infracționalitate din domeniul afacerilor, atât în ceea ce privește asistența în litigii de dreptul penal al afacerilor cât și consultanță și prevenție în materie de criminalitate specifică afacerilor.
Budușan și Asociații abordează cauzele pluridisciplinar, atât din perspectivă juridică, în funcție de specificul domeniului de activitate obiect al investigației penale și al normelor de drept extrapenal care îl guvernează, cât și tehnică, prin colaborarea cu experți în diferite arii de specializare.
Avocații firmei se concentrează pe nevoile clienților, căutând să identifice și să diminueze riscurile legale și riscurile conexe investigațiilor penale. Reprezentarea și asistarea clienților se bazează pe o strategie procesuală coerentă, de natură să maximizeze șansele unui rezultat favorabil în procedurile judiciare.















