Ministerul Finanțelor spune, într-o precizare referitoare la măsurile din scrisoare de intenție cu FMI, că în ceea ce privește impozitarea diferențiată a proprietăților în funcție de utilizarea acestora, începând cu 1 ianuarie 2014, aceasta a fost introdusă la cererea mediului de afaceri care a semnalat existența unor practici ce generau concurență neloială în piață. Astfel, persoanele fizice care utilizau proprietățile în vederea desfășurării unor activități economice, plateau un impozit mult mai mic decât persoanele juridice care desfășurau același tip de activități.
Referitor la introducerea CASS (contribuției de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obținute din chirii de persoanele fizice, Ministerul de Finanțe precizează că această măsura are în vedere lărgirea bazei de contribuție, astfel încât contribuțiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obțin venituri și din alte surse decât cele de natura salarială.
Legat de informația conform careia Guvernul și-a asumat în scrisoarea de intenție cu FMI introducerea CAS și CASS pentru soțiile și copiii majori aflați în întreținerea angajaților cu venituri mari, Ministerul de Finanțe spune că aceasta este complet falsă. O asemenea măsură nu se regăsește în scrisoarea cu FMI.

















