Felicia Gavrilă (foto) a fost numită director executiv în cadrul departamentului de Audit financiar începând cu 1 iulie 2013. Felicia se alătură, astfel, conducerii companiei în România și consolidează echipa executivă a celui mai mare departament pe care EY l-a dezvoltat local.
Din 2006 când s-a alăturat EY, Felicia a construit un portofoliu important care include proiecte variate de audit financiar, atât pentru raportarea statutară cât și conform standardelor internaționale de raportare financiară. Are experiență extinsă în servicii de consultanță pentru companii multinaționale dar și antreprenori locali din diverse industrii, specializându-se în servicii profesionale pentru sectoare precum: energie și utilități, retail și bunuri de larg consum, automotive, real estate. De asemenea, Felicia este trainer experimentat în aspecte legate de IFRS și membru al Biroul Tehnic de consultanță pentru riscuri al EY în Romania.
“Poziția pe care am preluat-o în cadrul echipei executive reprezintă începutul unei noi etape profesionale și un vot de încredere din partea EY și a colegilor din cadrul departamentului nostru de Assurance. Sunt încântată că pot să aduc o contribuție la dezvoltarea practicii de Assurance prin servicii multidisciplinare, care să aducă valoare clienților noștri “, explică Felicia.
Felicia este membru al Asociației Contabililor Autorizați (ACCA) din Glasgow, Marea Britanie, contabil autorizat de către Camera Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România.
“În fiecare an oferim noi oportunități de dezvoltare colegilor noștri cu rezultate semnificative – este vorba despre un parcurs profesional complex, prin care susținem și dezvoltăm noi generații de lideri de business pe plan local, de la poziția de junior, până la numirea în echipa executivă. Felicia va avea un rol important alături de conducerea departamentului nostru de Audit financiar în creșterea portofoliului de clienți și a gamei de servicii pe care le oferim companiilor care operează în România.” concluzionează Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Rep. Moldova.
EY a anunțat la începutul acestei luni 509 noi parteneri la nivel global, dintre care 131 femei partener. La nivel EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa), EY a numit 162 parteneri noi, dintre care 34 femei.

















