Search
Duminica 20 Octombrie 2019
  • :
  • :

ORGANIZATIILE SI CONFLICTELE LOR

Articol de avocat Septimiu Stoica, PhD

 

CATE CEVA DESPRE IMBLANZIREA FATUM – ULUI IN AFACERI

Existenta organizatiilor, precum cea a indivizilor, reprezinta adesea o odisee care traverseaza o mare de conflicte. De mai mica sau de mai mare amploare. Mai dese sau mai rare. Datorate sau – cel putin  intuitiv – nemeritate, dar multe dintre ele de neocolit, precum calamitatile naturale. Acesta este un fapt. Oricat de prudent carmaci ai fi, oricat de pacifist, conciliant sau intelept te-ai dovedi, lucrurile acestea se intampla si, daca vrei sa nu te retragi la mal, ci  sa continui sa navighezi – deci sa existi comercial – trebuie sa le accepti. Traim pe o mare involburata, agitata. Oamenii si companiile vietuiesc unii langa altii, unii cu altii, se freaca sau – mai rau – sufera coliziuni intre ei. Nu poate fi altfel.

Pe de alta parte, nu poti, in plus, sa ignori faptul ca nu ai cum – oricat de nevinovat te-ai simti – sa iesi mereu invingator (lasa ca si victoria isi are costul sau). Ratiunea si statistica iti indica destul de clar faptul ca din aceste confruntari vei suferi pierderi. Cu cat actiunile sunt mai directe, cu cat ele presupun infruntari totale, de tipul totul sau nimic, cu atat  sunt mai distructive. Este vorba, fireste, de bataliile traditionale in justitie. Aici, fie  esti invins, fiind obligat sa iti indestulezi adversarul, fie, totusi, dupa ani de tracasari, castigi, dar ti-ai pierdut un partener de afaceri si mai suporti si cheltuielile, nu neaparat banesti, necuantificabile si subtile, pe care ti le-ai asumat obligat in cursul ostilitatilor. Oricum, asadar, pierzi.

Este aceasta o fatalitate, pe care nu poti sa o ocolesti? Un impovarator tribut inevitabil? Practica economico – juridica a ultimilor ani indica o preocupare majora  a companiilor reprezentative din economiile dezvoltate  de a descoperi si implementa strategii si politici de natura – daca nu sa elimine – cel putin sa diminueze efectul eroziv al conflictelor. De a pune altceva in locul razboiului judiciar. Altceva care sa nu excluda expertiza juridica adusa de specialist, de avocat, dar sa o nuanteze, sa o completeze cu elemente inovative si cu stiinta culeasa din alte discipline. Despre acest lucru este vorba, pe scurt, in cele ce urmeaza.

CE FEL DE CONFLICTE

Doua clase majore de conflicte sunt, in principal, cele care tulbura evolutia organizatiilor comerciale: cele externe (inter-organizationale) si cele interne (intra-organizationale).

De regula, primele sunt cele resimtite a fi cele mai periculoase, iar pentru rezolvarea lor se aloca cele mai consistente resurse. Daca negocierea informala (cea mai raspandita forma de negociere, purtata insa empiric, nestrucurat, intuitiv, deci insuficient pregatit) nu da roade, inevitabil urmeaza procesul in justitie (foarte rar in arbitraj), cu cohorta sa de costuri si deranjamente. Companiile se judeca cu furnizorii, cu creditorii, cu debitorii, cu clientii, cu concurentii, cu partenerii, cu toata lumea. Evident, costuriile banesti (presupus cele mai importante) sunt mari, mai ales daca pierzi in instanta. Oricum insa, si daca pierzi si daca castigi, efortul e major, iar compromiterea legaturilor comerciale sau financiare are un impact puternic negativ asupra traiectoriei societatii.

In ceea ce priveste conflictele interne, exista tendinta in organizatii ca ele sa fie ocultate sau musamalizate, ascunse sau ignorate, ori sa li se aplice solutii de forta, daca se poate, pentru a le inabusi, lasandu-le, de fapt, nerezolvate. Costurile sunt insa asa si mai mari, ele se deconteaza in timp, ajungandu-se la crize sau, cel putin, afectandu-se grav buna functionare a corporatiei. Astfel de conflicte se manifesta intre angajati, intre manageri si subordonati, dar si intre compartimente functionale sau chiar, foarte grav, intre organisme corporative (asa numitele conflicte corporatiste), implicand actionari, adunari generale, consilii de administratie si de supraveghere, grupari din acestea, comisii, etc.

Alte doua categorii speciale de conflicte in care pot fi  implicate firmele sunt cele hibride (de exemplu, conflictele de munca cu angajatii, cele colective, sau disputele cu consumatorii) si conflictele administrative, cu diferitele institutii ale statului (fiscale, de mediu, de concurenta, etc.).

Pentru toate cele patru categorii mari de conflicte evidentiate mai sus, pe langa clasica reprezentare in fata instantelor, exista disponibile de acum in tarile dezvoltate servicii noi de consultanta si asistenta juridica, care urmaresc sa identifice cai mai rapide, mai eficiente, mai prietenoase, mai putin riscante si mai ieftine de rezolvare (extra-judiciara) a disputelor. Sau, la limita, de pregatire optima pentru orice tip de rezolvare. Este adevarat ca respectivele servicii isi au izvor si in discipline adiacente dreptului (precum economie, psihologie, sociologie si – mai ales –o stiinta noua care s-a conturat in ultimii ani, numita conflictologie, cu ramura sa, care ne intereseaza,  conflictologia economica), ale caror cunostinte trebuie sa fie coagulate profesionist si structurat cu cele amintite de drept, intr-o sinteza menita sa corespunda cerintelor si nevoilor pretentioase ale clientilor corporatisti contemporani. E firesc ca acestea sa devina accesibile acum si in Romania, intr-o paradigma noua, prefigurand viitorul profesiunii, a serviciilor de asistenta juridica (si avocatiala) pentru organizatii.

O NOUA ABORDARE

Prospectarea posibilitatilor de rezolvare extra-judiciara a conflictelor corporatiste nu este noua, in sine. Ea presupune un portofoliu specializat de servicii de asistenta si de consultanta juridica si mixta.Unele noi, altele … foarte noi.

Dintre primele mentionate, cele noi, sunt curent operate  in tarile dezvoltate diferite tipuri de proceduri, numite generic ADR (“alternative disputes resolution”), adica rezolvarea alternativa a disputelor. Cele mai cunoscute sunt arbitrajul, concilierea si medierea, cu variante si combinatii ale lor. Nu le vom face aici descrierea, nu fac ele singure obiectul acestui articol si, in general, le consideram, cel putin principial, cunoscute. Vom spune insa ca, in opinia noastra, ele reprezinta intr-adevar solutii, de obicei de preferat instantelor judiciare. Din pacate, mai ales in aceasta parte a continentului, nu au fost inca pe deplin asimilate si frecvent utilizate, din diferite motive, inclusiv culturale. In plus, ele nu se potrivesc tuturor cauzelor, contextelor, stadiilor diferitelor conflicte. Nu sunt, asadar suficiente si nu mai reprezinta in acest moment the state of the art in conflictologie, dar categoric trebuie retinute, adaptate si personalizate in portofoliul de servicii mentionat. Nu ne oprim, asadar, aici in principal de ele.

Trecem la serviciile de asistenta si consultanta … foarte noi. Pentru a le face mai bine intelese, vom utiliza o analogie intre corporatia aflata in conflict cu un om care se descopera bolnav.

Presupunand ca avem de-a face cu un agent economic (sau, dupa caz, mai multi) care se confrunta cu un conflict care il/ii ingrijoreaza, vom porni cu inceputul. Paradoxal, de ceea ce are nevoie, in primul rand, o persoana fizica sau juridica, in debutul constatarii si tratarii unui conflict grav, care anunta un proces, este chiar descalcirea, explicarea acestuia, fie si  pentru sine.

E o faza asemanatoare celei a anamnezei in cercetarea clinica medicala a starii unui pacient. Acest aspect este aparent paradoxal, deoarece partea poate fi convinsa ca, atat timp cat este participanta, cunoaste foarte bine (daca nu, cel mai bine) respectivul conflict. E adevarat, insa o face de o maniera factuala si subiectiva. Isi, cunoaste, de fapt, propria suferinta, prin (cateva dintre) simptomele sale. Ceea ce de multe ori lipseste este un tablou structurat si organizat, obiectiv, cuprinzand actorii, pe categorii de roluri, relatiile si tipologia lor, drepturile si interesele partilor, cauzele estimate, cronologia evenimentelor, aspectelele incidente de drept probabil importante, etc. Este o faza in care trebuie despartite, asadar, elementele obiective de cale subiective (si ele importante, cel putin din punct de vedere emotional), operatie care este mai greu de realizat de cineva direct implicat si neprofesionist in materie.

Se va urmari, asadar, in debutul consultatiei, realizarea unei radiografii a conflictului si ridicarea unei harti cat mai complete si fidele a contextului cazului.

Al doilea pas sau a doua functie preliminara, dar foarte utila si – indeobste ignorata – este aceea a diagnozei. Diagnoza de specialitate, in cazul unei dispute, este si in acelasi timp nu este asemanatoare cu cazul studierii maladiei de care se presupune ca poate suferi o persoana.

Este pentru ca si aceasta presupune un specialist diagnostician calificat, din punct de vedere al expertizei sale in materie. La fel, pentru ca ea trebuie sa depasesca verdictul general de ”bolnav” (respectiv: ”conflict”) si sa-l sa-l numeasca, sa-l descrie, identificandu-i cauzale.

Nu este exact acelasi lucru, deoarece stiinta conflictologiei a elaborat mai multe unghiuri de studiere si diagnosticare a conflictelor. ”Boala” (aceeasi) are nume diferite si tratamente altele dupa tipul de relatii explorate. Tine de priceperea si experienta diagnosticianului, precum si de cat de larga este expertiza sa, sa aleaga cea mai potrivita metoda de diagnosticare  intr-un caz concret sau – pentru situatiile complexe – sa foloseasca mai multe procedee, realizand o diagnoza multi-axiala.

Pe aceeasi logica, dupa diagnoza, urmeaza stabilirea stadiului si gravitatii evolutiei conflictului, prin evaluarea sa. La fel, functie de tipul de diagnoza ales si de instrumentarul aflat in uzul practicianului, exista diferite scale de evaluare, avand menirea sa identifice gravitatea situatiei si caile de urmat pentru rezolvare.

In fine, partea cea mai complexa si delicata o reprezinta interventia in sine a practicianului in conflict. Ea poate fi asemanata operatiei din medicina, cu mentiunea ca aici aceasta presupune si utilizarea unor tehnici de implicare, chiar participare, a partilor conflictului pe parcursul derularii sale.

Interventia implica activarea unor strategii speciale, specifice fiecarui tip de diagnostic utilizat. Ea se poate focaliza astfel pe informatii, drepturi, interese, valori, structuri, factori externi, elemente de echilibru al puterilor, nevoi, dorinte, emotii, asteptari, interdictii si bariere, incredere si subminarea/recucerirea acesteia, comunicare si vicii de comunicare, dimensiuni cognitive si comportamentale, stiluri sociale, aspecte psihologice, etc. Individual, sau – in interventii complexe –  impreuna.

Parcursul radiografie – diagnoza – evaluare – interventie reprezinta traseul cel mai complex, modern si eficient pe care il poate oferi un practician in conflictologie partilor, cu acordul acestora, pentru rezolvarea optima a unui conflict de natura organizationala sau comerciala survenit intre ele. Dupa stiinta noastra, el nu este inca suficient de cunoscut si aplicat in Romania. Poate chiar deloc.

O a doua abordare, asa cum s-a aratat, mai ales in cazul neintelegerilor pur comerciale, este aceea a utilizarii unei tehnici de rezolvare alternativa a disputelor, cele mai recomandate fiind, in opinia noastra, medierea si – mai ales – concilierea (aceasta din urma, la randul ei, practic necunoscuta in Romania). In plus, ca o tendinta foarte actuala, merita mentionata posibilitatea construirii unor solutii dedicate (custom-designed) de ADR, pe tipologia specifica clientilor si cazurilor speciale.

Chiar daca se ajunge, cu colaborarea partilor, la rezolvarea conflictului, prudenta indeamna la eforturi de vigilenta in ceea ce implica implementarea solutiei si asistenta post-conflict. Cu acceptul partilor, practicianul poate asigura si servicii de aceasta natura, cum ar fi fost foarte util sa fi fost solicitat inca din stadiile incipiente ale noilor relatii comerciale intre parteneri, pentru masuri de profilaxie a conflictelor virtuale.

Clientul  poate fi insa asistat conflictologic si singular, in situatia in care cealalta parte nu consimte la efortul de a cauta si participa impreuna la eforturile de a descoperi o solutie extrajudiciara de rezolvare a conflictului. In primul rand, se poate parcurge numai pentru acesta secventa radiografie – diagnoza – evaluare, de o maniera adaptata. Acestea se pot completa, dupa aceea, cu prelucrarea creativa si multidisciplinara a datelor aflate la dispozitie, cuprinzand studierea si determinarea profilului adversarului, a contextului economic, al competitiei, a situatiei juridice, etc.

Se poate trece apoi  la pregatirea si antrenarea specifica a partii, la generarea strategiilor de lupta, inclusiv de natura juridica, in instanta de drept comun sau in cea arbitrala.

Functie de reactia si miscarile celeilalte partii, practicianul poate asista ulterior clientul in negocieri (dupa o instructie complexa in acest domeniu vast) sau – in cele din urma – chiar si in justitie sau arbitraj.

IN LOC DE CONCLUZII

Viata unei firme nu este nici simpla si nici usoara in climatul economic contemporan. La fiecare pas, de exemplu, ea se poate confrunta cu conflicte variate, de mai mica, dar si de mai mare amploare, interne sau externe. De cele mai multe ori se ajunge la judecata, iar costurile, indiferent de sentinta, sunt mari, afectand semnificativ evolutia organizatiei.

Este adevarat ca in aceasta epopee razboinica s-a nascut in ani o simbioza reciproc avantajoasa intre comerciant si sfatuitorul sau juridic (avocat sau consultant). Societatea nu (mai) este de mult singura. Dar aceasta nu schimba, in linii mari, substantial situatia. Exista in continuare riscuri, costuri inevitabile, pierderi banesti sau relationale, consum, devieri de la traseele propuse, esecuri.

In acest context, rational este sa incerci sa gasesti calitativ altfel de instrumente. Teoria si practica unui domeniu nou de cunoastere, conflictologia, a inceput sa le puna la dispozitie (si) agentilor economici un portofoliu de servicii originale, dedicate. O adevarata revolutie, completand intr-o sinteza dreptul cu elemente de teoria conflictului, psihologie, psiho-sociologie, stiinta comunicarii, negociere, economie, etc. Si o noua paradigma a relatiei client – consultant (juridic). Toate in contextul schimbarii spectaculoase, a innoirii  si imbogatirii a  insesi paradigmei serviciilor avocatiale de afaceri.

Articolul prezent si-a propus sa anunte si sa explice acest lucru societatilor care functioneaza in Romania. Speram ca atat acestea, cat si profesionistii domeniului in materia asistentei, consultantei si reprezentarii juridice sa descopere ca acest fenomen, care se manifesta in economiile dezvoltate, merita cunoscut, analizat si eventual, cum ar fi firesc, fructificat si in tara noastra. Daca aceasta se va intampla, vom fi bucurosi sa revenim si sa dezvoltam dialogul, cu exemplificari si explicatii detaliate pe temele survolate in text. A bon entendeur




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *