Articol de Ovidiu Constantinescu, PR Manager Boștină & Asociații
Noile reglementări în privința publicității au fost publicate în Monitorul Oficial în numărul 33 din 16 ianuarie 2014, la 6 luni după ce președintele UNBR a avut o intevenție “programatică” pe aceasta temă, la lansarea numărului 7 al Revistei de Consultanță. Îmi aduc bine aminte de atmosfera de stupoare generalizată din sală și nu îmi imaginam la vremea respectivă că spusele de atunci de la un pahar de șampanie s-ar putea transforma în doar 6 luni în urgie legalizată. “Publicitatea” – răul principial și absolut al avocaturii –dreptul de a gândi și decide singur ce e bine pentru tine, DREPTUL DE A FI TU ÎNSUȚI, trebuie distruse! Uniformizarea la putere! Coroborați aceste măsuri cu cele privind împărțirea avocaților funcție de competențe și vechime profesională și veți avea în față imaginea completă a avocaturii așa cum o doresc unii …pentru alții.
Cum de n-am reacționat de-atunci? Mi-e ciudă pe mine că, deși voiam să o fac, am scris textul dar m-am luat cu altele și…si apoi în august am plecat în vacanță…[ca și alții, de altfel]. Iată textul scris atunci:
Am ascultat discursul ținut de dl Avocat Gheorghe Florea, președintele UNBR, cu ocazia lansării Revistei de Consultanță nr. 7 și am rămas șocat. Apoi l-am citit… o dată, și încă o dată, și încă o dată, încercând să înțeleg în secolul XXI temele și temerile unui avocat încă marcat de spaima “formelor fără fond”. Am încercat să-mi alung din minte imaginea unui personaj în caftan și cu giubea care încearca să apere bunele datini ale boborului de “formele fără fond” ale tinerilor școliți afară și veneticele lor apucături.
N-ar fi fost o problemă dacă domnul Florea ar fi vorbit în nume propriu – fiecare avem dreptul legal la opinie – dar când ideile au fost asumate instituțional de cel care păstorește destinele avocaturii românești, atunci avem o mare problemă, deoarece ele creionează fundătura în poate fi împinsă avocatura din România.
Fiecare cuvânt, fiecare frază care expune “poziția instituțională a profesiei” reprezintă tot atâtea motive de îngrijorare, deoarece ele ne dau senzația că încă trăim în era filmelor mute, că telefonul nu a fost a inventat iar calculatorul și internetul sunt fantasme diavolești ale unor minți rătăcite. De 7 ani suntem membri ai Uniunii Europene, cu garanția libertății de circulație a oamenilor, a bunurilor și serviciilor, de 7 ani, ideile noi, bunele practici de business (sau “formele fără fond” – cum le numește dl Florea) pot circula și ele libere, așa ca să afirmăm că doar “tradiția noastră românească” este singura în măsură să valideze ce e bun/util și ce e rău/futil e o aroganță care ne condamnă la înapoiere.
În fine…să luăm pe rând fiecare dintre neliniștile instituționale prezentate la eveniment:
1. „Legea și statutul în vigoare nu sunt demodate! O lege și un statut al unei profesii legal reglementate – din păcate, sau din fericire – nu își permit să copieze modele străine de economia românească sau de specificul mentalității românilor care au trăit, vreme îndelungată, într-un spațiu economic caracterizat prin lipsa unei concurențe profesionale efective, oneste, loiale și transparente”
Protocronismul afirmațiilor este rupt parcă din alte vremuri, în care numai ceea ce făceam noi, dacii și eventual romanii, era bun. Degeaba încercăm de aproape un sfert de secol să scăpăm de racilele mentalităților comuniste și să ne racordăm din nou la valorile Europei, să ne conformăm preceptelor economice ale capitalismului și ale moralei liberale! Nu, noi vrem să fim ce am fost… – și mă opresc aici cu citatul – pentru că noutatea, modernitatea, dinamismul ne dau amețeli ca nație și ca profesie! Dacă nu am fost învățați cu concurența loială de ce ar trebui să ne schimbăm taman acum? Mai bine niciodată! Transparența cauzează…
Ba da, susțin eu, trebuie să copiem și să aplicăm cu încapățânare zi de zi acele modele străine care au modernizat societăți, care au dinamizat industrii și care au scos indivizii din starea de automulțumire și letargie mioritică. Da, concurența profesională onestă, corectă și efectivă este benefică, transparența – de asemenea…știi unde este linia de start, care sunt culoarele, unde e linia de sosire și –cel mai important – cu cine concurezi. Este absurd să susții că, prin însăși natura ei, concurența este neloială, neprofesională și lipsită de onestitate.
2. Mediul concurențial este suspect și nu are la bază calitatea serviciilor.
Nimic mai fals! Cei 45 de ani de comunism, în care concurența reală a fost înlocuită de planificarea judicioasă și de măiestria oamenilor muncii de la orașe și sate, a lăsat România cu zeci de ani în urma statelor capitaliste unde concurența -onestă, deschisă și asumată – a dus la creșterea rapidă a productivității, la îmbunătațirea continuă a serviciilor și la creștere economică. Da, din păcate, concurența este singura metodă care funcționează și-l ajută pe cel care poate, vrea și se straduie să fie mai bun decât concurenții săi. …vrem să fim toți la fel: să gândim la fel, să scriem la fel, să argumentăm la fel …să arătăm la fel? Dorește cineva să fie doar o umbra gri, care își tarâie apatic mersul “prin sala pașilor pierduți” așteptând să fie ales de clienți pe baza “reputației” și nu a informației, – eventual – printr-un mecanism arbitrar, stabilit și operat de barou? Ar dori careva ca onorariile să fie la fel, stabilite și redistribuite – eventual – tot de barou? Nu este absurd, e doar un raționament dus până la capăt…
