Search
Vineri 18 Octombrie 2019
  • :
  • :

PeliFilip promovează 6 avocați în poziția de senior associate

Francisc-Peli-Managing-PartPeliFilip promovează în poziția de senior associate șase avocați – Eliza Baias, Maria Ecaterina Burlacu, Liliana Dranca, Ana Gabriela Atanasiu, Gabriela Petrea și Mihnea Săraru. În acest moment echipa PeliFilip cuprinde 15 senior associates.

“Decizia de a promova șase colegi este încă o dovadă a faptului că PeliFilip investește în oameni, concentrându-se pe identificarea, recunoașterea și dezvoltarea constantă a valorilor în cadrul echipei noastre. De asemenea, competențele și profesionalismul care îi recomandă pentru noile poziții reprezintă pentru noi o garanție că acești colegi, prin noile responsabilități dobândite, vor aduce un plus de valoare și vor contribui la menținerea nivelului înalt al serviciilor pe care le oferim”, a declarat Francisc Peli (foto), managing partner al PeliFilip.

Cei șase avocați activează în arii de practică diferite.

Eliza Baias este avocat în cadrul PeliFilip încă de la înființarea casei de avocatură, în 2008. Experiența Elizei include asistență pe aspecte de drept societar, finanțare și aspecte de reglementare în cadrul unora dintre cele mai complexe tranzacții din domeniile pieței de capital, fuziuni și achiziții și drept bancar din România din ultimii ani.

Maria Ecaterina Burlacu lucrează pentru PeliFilip încă din momentul absolvirii Facultății de Drept, în 2008 și este membru al echipelor de dreptul muncii,  fuziuni și achiziții și real estate. Ecaterina are, de asemenea, experință în domenii precum restructurări și insolvență.

Liliana Dranca este specializată în litigii și soluționarea disputelor, dar are experiență și în aspecte de drept societar și dreptul muncii. Experiența Lilianei include asistarea clienților în proceduri arbitrare naționale și internaționale, în litigii comerciale și civile, precum și în cereri de deschidere a procedurii insolvenței.

Ana Gabriela Atanasiu este specializată în litigii și soluționarea disputelor, dar are experiență și în cazuri de drept corporativ, acorduri comerciale și în aspecte fiscale. Ana Gabriela a fost implicată  în  unele dintre cele mai importante litigii din România în domenii precum insolvență, dreptul transporturilor, fiscalitate sau protecția consumatorilor.

Principalele arii de practică ale Gabrielei Petrea sunt energie și real estate. A fost implicată în diverse proiecte de energie regenerabilă, de cogenerare și tranzacționarea de gaze și energie electrică, precum și pe probleme de real estate, unde a asistat diferiți clienți în legătură cu proiecte de achiziții, efectuând investigații de due dilligence și redactarea și negocierea documentelor de achiziție.

Mihnea Săraru este membru al echipei de litigii și soluționarea disputelor, fiind specializat în proiecte de arbitraj internațional și litigii comericale, administrative și civile.  Expertiza lui Mihnea în domeniul litigiilor este dublată de o experiență extinsă în domenii precum corporate/M&A.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *