Search
Miercuri 8 Iulie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Peste 5.000 de persoane au fost prezente la cel mai mare eveniment al bicicliştilor urbani

Asociaţia Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, au organizat pe 2 şi 3 septembrie cea de-a şaptea ediţie a BikeFest, locul de întâlnire pentru bicicliştii din oraş, conform unui comunicat de presă al Green Revolution.

Potrivit organizatorilor, peste 5.000  de persoane pasionate de pedalat şi biciclete au fost prezente în parcul Izvor din Capitală şi s-au bucurat de un festival al bicicliştilor urbani. Pe parcursul celor două zile, cei prezenţi şi-au putut testa, rezistenţa, viteza, îndrăzneala la cele mai tari competiţii, s-au distrat, s-au relaxat, au câştigat multe premii şi au petrecut timp de calitate alături de prieteni şi familie

Evenimentul a debutat pe 2 septembrie, cu URBAN RACE: MTB & ROAD,  la care au luat startul 900 de bicicliştii. URBAN RACE este singurul concurs de bicicletă care porneşte şi se încheie în curtea Palatului Parlamentului, organizat de Green Revolution şi NoMad. Competiţia a fost realizată cu sprijinul Camerei Deputaţilor.

„În 2009 am început să investim în proiectul I’Velo pentru că eram convinşi că Bucureştiul are nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce priveşte transportul urban. De atunci sărbătorim, în fiecare toamnă, împreună cu voi mersul pe bicicletă. Vino şi tu alături de prietenii tăi la BikeFest 2017 şi susţine transportul alternativ şi sustenabil!”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare şi Relaţii Publice Raiffeisen Bank.

“Au fost două zile de super festival, un BikeFest 2017 cu multe competiţii, cu şi mai mulţi biciclişti prezenţi în parc şi multă distracţie. Numărul bicicliştilor, în creştere de la un an la altul, dovedeşte că suntem uniţi şi, într-un final, vom fi atât de mulţi încât o să avem piste şi parcări, drepturi şi respect în trafic. Venind la BikeFest, este clar, susţii comunitatea şi lupţi pentru drepturile tale. Le mulţumim sponsorilor, partenerilor şi tuturor bicicliştilor care ne-au fost alături la BikeFest şi sperăm să îi avem alături şi la ediţia de anul viitor “, a declarat Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.

 

BikeFest 2017 a însemnat două zile de:

  1. Două curse Urban Race: una dedicată mountainbikerilor – Urban Race MTB – cu peste 600 de participanţi şi una iubitorilor curselor de şosea – Urban Race Road, cu peste 300 de participanţi.
  2. Peste 1.000 de persoane şi-au testat rezistenţă fizică la Cel mai mare marathon de cycling din România, organizat de World Class România. 150 de biciclete, 6 ore de marathon şi cei mai buni instructori de cycling au pregătit o atmosfera plină de energie pe durata celor care au participat.
  3. Doi pe bicicletă, cea mai amuzantă competiţie dedicată cuplurilor, prietenilor sau familiei a adunat multe cupluri la start.
  4. Speed Race – Peste 30 de biciclişti şi-au testat energia şi abilităţile de biciclist în competiţia de viteză.
  5. X-treme Bike – Şcoală de Pedalat, Alex, Mihai şi Alex i-au învăţat pe doritori ce înseamnă latura extremă a sportului pe bicicletă şi le-au şi testat îndemânarea printr-o competiţie.
  6. BikeFest Expo a adus importante magazine şi cunoscuţi producători de biciclete cu oferte la biciclete şi accesorii.
  7. Kids Race – Peste 80 de copii şi-au testat abilităţile de mici biciclişti urbani.
  8. Tur ciclist caritabil – Pedalam pentru zâmbete. Peste 200 de biciclişti s-au alăturat demersului nostru şi au pedalat pentru copiii care au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea ajunge mai uşor la şcoală. Astfel, 10 biciclete ale Asociaţiei Green Revolution vor aduce zâmbete pe fetele acestor copii.
  9. Concertele (The Motans, Kryptonite and Sparks şi Gramofone) – au atras peste 3.000 de persoane în parc

 

BikeFest este un eveniment organizat în scopul consolidării comunităţii de biciclişti şi promovării bicicletei că mijloc de transport alternativ. Astfel, în cadrul celor două zile de eveniment vor fi organizate activităţi cu şi despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport. BikeFest este un eveniment organizat de Asociaţia Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank.

 

 

 

Sponsori principali: Raiffeisen Bank, Kaufland

Parteneri prinicipali: Primăria Municipiului Bucureşti, Creart

Sponsori: Ciuc, Hervis, SNRB

Parteneri: WorldClass, Nomad, Sprint Sports

Parteneri media: Virgin Radio, Green Report, FreeRider.ro, eJobs, România Pozitivă, Itsy Bitsy, Pap tot!

Despre Green Revolution

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraş verde. GreenRevolution dezvoltă proiecte variate, care promovează şi sprijină: educaţia ecologică şi respectul faţă de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, mijloacele şi soluţiile de transport ecologice şi economice, adoptarea unui comportament responsabil faţă de mediu în rândul autorităţilor şi companiilor private şi de stat.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *