Search
Marti 3 Decembrie 2024
  • :
  • :

Românii au intenția de a deveni antreprenori

perceptia_antreprenorilorPotrivit datelor furnizate de Global Entrepreneurship Monitor și Comisia Europeană. România este prima țară din Uniunea Europeană din punct de vedere al intențiilor antreprenoriale, 27% dintre români declarând că vor să pornească la drum pe cont propriu. Procentajul este mai mult decât dublu față de media înregistrată în Uniunea Europeană.

Ne numărăm printre primele țări europene și atunci când vine vorba despre modul în care antreprenoriatul este privit în societate. 71% dintre români consideră antreprenoriatul ca o alternativă de carieră excelentă, în comparație cu doar 58% dintre europeni, în timp ce 74% din populația României consideră că antreprenorii au un statut privilegiat în societate.

O evoluție favorabilă poate fi identificată și atunci când vine vorba despre percepția antreprenorilor asupra oportunităților existente. Aceștia au așteptări favorabile legate de creșterea propriilor companii: 48% dintre start-up-uri estimau în 2012 că vor angaja cel puțin 5 oameni în următorii 5 ani. În plus, gradul de internaționalizare și respectiv de inovație al produselor și serviciilor dezvoltate înregistrează o creștere în ultimii ani potrivit Global Entrepreneurship Monitor. Astfel, la finalul lui 2012 48% dintre start-up-uri declarau că inovează la nivel de produs, în timp ce 39% dintre acestea spuneau că cel puțin un sfert din activitatea desfășurată se adresează clienților din afara granițelor țării.

România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană (după Austria, Estonia, Letonia, Olanda și Slovacia) din punct de vedere al activității antreprenoriale totale: 9% din populația activă este fie în procesul de a începe un business, fie își dezvoltă propriile start-up-uri. Ocupăm însă penultimul loc la nivel european din punct de vedere al sustenabilității inițiativelor antreprenoriale: mai bine de jumătate din companiile nou înființate nu reușesc să supraviețuiască perioadei critice de 42 de luni (acestea se închid sau își suspendă activitatea).

Deși dintre 48% români își doresc să pornească la drum pe cont propriu, mai mult de jumătate dintre aceștia afirmă că nu dispun de resursele financiare necesare pentru a face acest lucru. Acest indicator înregistrează o valoare dublă față de Uniunea Europeană,  unde doar 21% dintre respondenți acuză lipsa banilor ca motiv pentru care nu își dezvoltă propriile afaceri, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană.

Temerilor legate de insuficiența fondurilor li se adaugă și cele legate de incapacitatea de a returna datoriile.

Taxele și barierele administrative sunt un impediment major pentru dezvoltarea activității antreprenoriale dintr-o regiune. Pentru antreprenori, ele se traduc în fonduri redirecționate către stat și timp pierdut în lucruri birocratice, înlocuind timpul ce ar trebui petrecut pentru îmbunătățirea calității produsului sau serviciului oferit.

Indiferent de vârstă, respondenții sunt unanim de acord că nivelul taxelor și al impozitelor este ridicat, iar corupția și ineficiența existentă la nivelul instituțiilor publice au un impact negativ asupra posibilităților de dezvoltare ale propriilor afaceri.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *