Search
Marti 27 Iulie 2021
  • :
  • :

Semnal EY: Beneficiile statului digital se prăbușesc dacă oamenii nu cred în ele

Autoritățile publice care insistă să crească gradul de utilizare a serviciilor online riscă să-și înstrăineze un număr mare de cetățeni, pe fondul îngrijorărilor privind protecția confidențialității datelor, se arată în studiul „Cum poate guvernarea digitală să conecteze cetățenii fără să îi lase în urmă pe cei neconectați?”, realizat de firma de servicii profesionale EY.

Autorii cercetării au sondat opiniile a 12.100 de respondenți din rândul populației active din 12 țări. Derulat de Ipsos MORI, studiul vine cu o serie de recomandări adresate guvernelor care se confruntă cu creșterea gradului de digitalizare a serviciilor în perioada pandemiei provocate de COVID-19.

În ultimul an, pandemia a forțat autoritățile să pună la dispoziția cetățenilor mai multe servicii la distanță, în unele cazuri, acestea fiind în întregime online. Rezultatul a fost generarea unor cantități mult mai mari de date ale cetățenilor, care au fost colectate de autorități. În acest context, peste jumătate dintre participanții la studiu (53%) consideră că riscurile legate de protecția, confidențialitatea și condițiile de divulgare a datelor lor personale depășesc beneficiile obținute prin serviciile digitale. 46% dintre respondenți consideră că datele lor nu ar trebui transmise între sectorul public și cel privat, în timp ce doar 29% sunt de acord cu acest lucru. În același timp, 41% dintre respondenți consideră că datele lor nu ar trebui divulgate în interiorul sectorului public, față de 33% care sunt de părere contrară. Aproape trei sferturi dintre respondenți (72%) se opun vânzării datelor lor cu caracter personal de către autorități unei companii din sectorul privat, chiar dacă obiectivul este finanțarea unor servicii publice mai bune sau reducerea taxelor.

„Concluziile studiului ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru guvernele din toată lumea”, a declarat Arnauld Bertrand, lider EY Global Government and Public Sector Consulting. „Beneficiile unui stat mai digital, printre care o eficiență crescută, o valoare adăugată mai mare pentru contribuabili și o calitate mai bună a serviciilor destinate cetățenilor, vor fi diminuate semnificativ, dacă segmente mari ale populației nu cred în ele”, a mai spus Arnauld Bertrand.

În opinia sa, există riscul ca aceste categorii de persoane să se îndepărteze de serviciile publice tot mai digitalizate. „Există posibilitatea alienării multor persoane, ceea ce poate deveni rapid o problemă periculoasă pentru cetățeni, autorități și întreaga societate”, a arătat specialistul de la EY.

Optimismul tehnologic, temperat de neîncredere

Deși studiul reflectă optimismul în ceea ce privește modul în care tehnologia îmbunătățește nivelul de trai (potrivit opiniei a 72% dintre respondenți), există îngrijorări legate de impactul general al acesteia. Mulți consideră că utilizarea tehnologiei la scară mai largă are potențialul de a amplifica inechitățile sociale, 32% declarând că tehnologia va duce la adâncirea inechității sociale, iar 34% spunând că tehnologia oferă mai multă putere celor care sunt deja bogați și puternici.

Există însă și alte îngrijorări legate de impactul dependenței crescute de tehnologie asupra coeziunii sociale. La nivel global, 32% dintre cetățeni consideră că tehnologia îi va determina pe oameni să se simtă mult mai puțin legați de comunitățile lor. Cu toate acestea, există încă cerere pentru dezvoltarea abilităților digitale, 61% dintre participanții la studiu menționând că ar apela la astfel de programe de instruire puse la dispoziție de autorități, dacă ar fi disponibile.

Tehnologia oferă cu adevărat avantaje celor care știu să o utilizeze și reprezintă o provocare pentru cei care nu știu. Barajul neștiinței trebuie depășit prin accesul la educație și informare și nu prin ignoranță. Cetățenii actuali nu mai trăiesc în comunități restrânse, ci sunt din ce în ce mai conectați la mediul virtual, depășind granițele țărilor și continentelor

Carmen Adamescu, Partener EY

Studiul împarte respondenții în șapte tipologii: tehnofili entuziaști, persoane pregătite și capabile, aspiranți conștiincioși, sceptici în privința tehnologiei, apărători ai vieții private, spectatori pasivi și întreținători de familie cu venituri modeste. Aceste tipologii oferă perspective asupra modului în care statele ar trebui să colaboreze cu diferitele grupuri sociale.

De exemplu, studiul arată că tehnofilii entuziaști, persoanele pregătite și capabile și aspiranții conștiincioși sunt mai deschiși în ceea ce privește divulgarea datelor personale pentru a avea acces la un serviciu sau pentru a realiza o tranzacție online, precum și în ceea ce privește divulgarea datelor către terți. În schimb, cei din rândul scepticilor, apărătorilor vieții private și al spectatorilor pasivi sunt mai reținuți în a oferi accesul autorităților și companiilor la datele lor personale.

Mai mult, aceste categorii oferă și informații cheie despre perspectivele anumitor grupuri demografice în privința unor teme fundamentale, precum imigrația, schimbările climatice și globalizarea.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *