Search
Vineri 16 Aprilie 2021
  • :
  • :

Sprijin psihologic prin telefon pentru persoanele afectate de pandemia COVID-19

Persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază, de astăzi, de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.

„Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea și ne-a pus la încercare pe toți – atât din punct de vedere profesional, cât și personal. În situația actuală sprijinul moral și emoțional este esențial, în special pentru cei  mai afectați de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societății și de aceea ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui. La Vodafone, știm că aceste două elemente cheie aduse împreună, tehnologia și spiritul uman, pot genera cea mai mare schimbare în bine și pot crea un viitor mai bun pentru toți”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul de sprijin psihologic, demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.

Linia telefonică de sprijin psihologic funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.

„Este primul demers formal și pe scară largă pe care îl văd din partea autorităților, care, în relație cu pandemia, se ocupă nu doar de binele medical al oamenilor, ci și de binele lor psihologic (sănătate mintală/calitatea vieții în pandemie). Este o schimbare majoră, în linie cu ce se întâmplă în țările moderne la care ne raportăm. UBB, prin Clinica sa de Psihologie și în colaborare cu o serie de organizații profesionale (Asociația Psihologilor din România, Asociația de Psihoterapiii Cognitive și Comportamentale) a oferit un suport psihologic constant populației în perioada de pandemie, acesta, prin implicarea ministerului de specialitate, dobândind acum o altă anvergură, asigurând oamenilor în nevoie acces la cele mai avansate intervenții psihologice validate științific”, a declarat Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Clinica Universitară de Psihologie PsyTech din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)  este prima clinică universitară de psihologie din România, fondată în 2007. De atunci Clinica a fost printre pionierii introducerii în țară a practicilor psihologice validate științific (în diagnostic/prevenție/tratament), cu impact determinant asupra educației, cercetării, formării și practicii psihologice în domeniu.

“Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major.  În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate. În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, Președinte APCCR.

Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (APCCR) este cea mai veche şi cea mai reprezentativă asociaţie de profil din România, membră a Asociației Europene de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (EABCT), Centru de formare şi reprezentant al Institutului Albert Ellis din New-York, SUA. Asociația promovează evaluarea şi intervenţiile psihologice validate ştiinţific în scopul optimizării sănătăţii şi în tratamentul tulburărilor mentale la copii, adolescenţi, adulţi şi vârsta a treia. APCCR este acreditată de Colegiul Psihologilor din România pentru formarea profesională în psihoterapii cognitive şi comportamentale. În această calitate, informaţiile, procedurile şi strategiile validate științific asumate de asociație sunt prezentate noilor generaţii de psihoterapeuți și clinicieni, stimulând formarea acestora în paradigma practicii validate științific.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *