Search
Duminica 8 Martie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Tribunalul București își repară sediile cu 1,6 milioane euro

tribunalulTribunalul București a publicat, pe site-ul guvernamental de licitații publice (SEAP), un anunț de licitație pentru servicii de reparații și de întreținere imobile pentru mai multe clădiri ale sale, valoarea estimată a contractelor fiind de 1,3 milioane euro, fără TVA.

Licitația va avea loc pe 5 august, urmând a se încheia un acord-cadru cu maxim trei agenți economici pe o durată de doi ani.

Serviciile de reparații și de întreținere imobile se prestează pentru clădirile de la adresele următoare : Bd. Unirii nr.37 sector 3, str. Gheorghe Danielopol nr.2-4 sector 4, str. Știrbei Voda nr.115 sector 1,strada Ilfov nr.6 sector 5.

Acordul cadru se încheie cu maxim trei operatori economici, dar în cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit criteriile de calificare și selectie și care au prezentat oferte admise este mai mic de trei, autoritatea contractantă are dreptul de a continua procedura de atribuire numai cu acei care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție solicitate.

Câștigătorul ofertei va presta serviciile de reaparații și întreținere pentru toate imobilele de la adresele menționate mai sus. Vor putea fi încheiat contracte subsecvente: valoarea minimă a unui contract subsecvent este de 35.000 euro, iar valoarea maximă a unui contract subsecvet este de până la 420.000 de euro. Contractul subsecvent poate fi prelungit până la maxim 4 luni cu noi servicii, funcție de necesități și finanțare, prin act adițional. Primul contract subsecvent se va încheia până la sfârșitul anului bugetar cu drept de prelungire până la 4 luni, funcție de necesități și finanțare, cu ofertantul câștigător la licitație.

Autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționare ulterioară de noi servicii similare de la operatorii câștigători. fără a depași valoarea acordului cadru, într-un interval ce nu poate depăși 3 ani de la atribuirea contractului inițial.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *