Search
Vineri 3 Iulie 2020
  • :
  • :

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă premiul „Law Firm of the Year” în cadrul galei BR Awards organizată de publicația Business Review

Ceremonia de ieri seară a prilejuit decernarea a nouă trofee acelor companii care s-au evidențiat anul trecut printr-o viziune și strategie de afaceri deosebite, dar și prin rezultate meritorii. De asemenea, au fost acordate două premii individuale unor personalități din mediul de afaceri și lumea sportului.

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată firma de avocatură a anului în cadrul galei BR Awards, organizată de publicația de limbă engleză – Business Review, după ce fusese nominalizată alături de alte patru case de avocatură independente și internaționale.

Premiul „Law Firm of the Year” a fost decernat de Fulga Dinu, Country Manager al Immofinanz, și vine în recunoașterea activității derulate anul trecut. Pe lângă succesul în gestionarea unor proiecte reprezentative de fuziuni și achiziții locale și transfrontaliere, finanțări sau litigii și arbitraje, membrii juriului au apreciat și alte inițiative de business ale Țuca Zbârcea & Asociații, cum ar fi încheierea unui acord de colaborare cu Andersen Global în martie 2019 și a unui parteneriat cu Trident Capital Investments în decembrie 2019.

Prezentă la gală, Raluca Vasilache, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și coordonatoarea departamentului de Dreptul concurenței, a declarat: „Mulțumim membrilor juriului, publicației Business Review și, nu în ultimul rând, clienților noștri, mulți dintre ei prezenți în această sală. Această distincție ne onorează, cu atât mai mult cu cât am fost nominalizați alături de patru jucători valoroși. Și poate că nu e o coincidență că primim acest premiu la cea de-a 15 ediție a galei BR Awards, într-un an în care și Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 15 ani de la înființare”.

Gala BR Awards celebrează campionii de business ai României, distincțiile decernate fiind rezultatul votului unui juriu independent, în baza candidaturilor depuse în acest scop. Anul acesta au fost transmise peste 150 de candidaturi, dintre care 52 au intrat în etapa finală de jurizare și selecție a celor 11 câștigători ai marilor trofee.

Lista câștigătorilor se regăsește aici: https://business-review.eu/business-review-events/the-business-champions-of-2019-discover-the-winners-of-business-review-awards-2020-208317




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *