Cu scopul de a preveni în exercițiul financiar următor al UE multiplicarea situațiilor constând în corecții financiare aplicate proiectelor din fonduri structurale implementate de autoritățile publice locale, Țuca Zbârcea & Asociații și Institutul pentru Politici Publice (IPP) lansează al 2-lea volum din colecția vizând absorbția fondurilor structurale: Hotărâri ale instanțelor de judecată în cauze privind corecții financiare în proiectele cu finanțare din fonduri structurale, pentru îmbunătățirea activității de audit/management la nivelul autorităților competente.
Evenimentul, care se bucură de prezența Primarilor municipiilor reședință de județ, ai altor municipii și orașe respectiv de cea a Președinților și Vicepreședinților Consiliilor Județene alături de reprezentanți ai Ministerelor gestionând Programele Operaționale în cadrul cărora autoritățile locale au avut proiecte eligibile în prezentul exercițiu financiar, va avea loc joi, 26 iunie a.c. de la orele 11:30, la Palatul Cesianu-Racoviță/Galeriile Artmark, din Str. C.A. Rosetti nr. 5, București. Au fost invitați reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), ai Autorității de Audit, ai Institutului Național de Magistratură, ai Uniunii Naționale a Judecătorilor din România precum și ai cabinetelor de avocați.
Volumul prezintă peste 100 de hotărâri ale instanțelor de judecată (aflate în diferite stadii procesuale) pe marginea litigiilor aferente acestui exercițiu financiar al UE. Lansarea lui continuă eforturile de îmbunătățire a colaborării dintre autoritățile locale și cele centrale în procesul de absorbție și gestionare a fondurilor structurale, eforturi aduse în spațiul public anul trecut de către cei doi parteneri alături de Asociația Municipiilor din România (AMR) prin publicarea volumului dedicat prezentării a 100 de situații de corecții financiare aplicate de Autoritățile de Management.
Lansarea acestui al 2-lea volum despre hotărârile instanțelor va include și o dezbatere asupra temei corecțiilor financiare din fonduri structurale cu participanții la eveniment.















