Lansat în România de către MPG în 2011, Romanian Corporate Sports este cel mai complex sistem de campionate sportive pe echipe, adresat companiilor și organizațiilor din România. Cu o structură ce include atât sporturi de echipă, cât și sporturi individuale, competiția înglobează un total de zece campionate ce se vor desfășura în fiecare dintre cele două ediții ale acestui an competițional: ediția de primăvară și ediția de toamnă.
Calendarul competițional 2014 al Romanian Corporate Sports se va încheia cu Gala Well-Being Corporate Sports 2014, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate cele mai sportive companii ale anului.
Competițiile Romanian Corporate Sports pe echipe:
- fotbal, baschet, tenis de câmp, tenis de masă, karting, bowling, biliard, darts, golf, șah;
- Corporate Challenge Week
“Anul trecut, am reușit să reunim peste o sută de companii participante și am trăit intens emoția fiecărei confruntări, indiferent de sport. Am încercat emoțiile unei finale senzaționale la baschet, între HP România și 1&1 Internet România, am asistat cu admirație la o lecție de tenis predată de componenții echipelor Orange România și Banca Românească, în ultimul act al Diviziei Masters, la fel cum am apreciat dăruirea pe teren a celor de la BRD și Ubisoft în poate cea mai frumoasă și mai palpitantă confruntare a Ligii 1 la fotbal. Acum a venit din nou momentul ca MPG, prin proiectul Romanian Corporate Sports, să invite angajații companiilor la mișcare, într-un sistem competițional la cele mai înalte standarde. A venit clipa revanșei, a rescrierii istoriei sau, dimpotrivă, a demonstrației că istoria se poate repeta”, a declarat Paul Amfim, managerul de proiect Romanian Corporate Sports.
Înscrierile angajaților companiilor din România în cel mai amplu program de well-being al anului 2014 se mai pot face până la data de 25 februarie, după care se va da startul ediției de primăvară.
“Romanian Corporate Sports este, cu adevărat, un eveniment de echipă; angajații oricărei companii au oportunitatea de a face sport într-un cadru organizat și de a-și reprezenta angajatorul în evenimente sportive corporate. Compania este promovată în primul rând prin performanțele obținute de fiecare participant și/sau echipă în competiții, iar echipa MPG va acoperi editorial fiecare eveniment prin știri, reportaje, imagini foto și materialele video pe platforma www.corporatesports.ro, dar și pe site-ul fiecărui sport în parte”, a explicat Ovidiu Cocieru, director de evenimente MPG.















