Un prezidiu format din președintele UJR, Ioan Chelaru, și din specialiștii și profesorii în drept Ioan Alexandru, Mircea Duțu, Ovidiu Predescu, Șerban Beligradeanu și Gheorghe Gheorghiu au înmânat premiile Uniunii Juriștilor autorilor unor lucrări de marea valoare.
Premiul “Mihail Eliescu” a fost acordat lui Corneliu Bîrsan, pentru lucrarea “Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil”. Același premiu s-a mai acordat “Ex aequo”, lui Sache Neculaescu, pentru lucrarea “Izvoarele obligațiilor în Codul civil – analiză critică și comparativă a noilor texte normative”, și Soniei Florea, pentru lucrarea “Proceduri civile în domeniul proprietății intelectuale”.
Evelina Oprina și Ioan Gârbuleț au primit premiul “I.L. Georgescu” pentru lucrarea “Tratat teoretic și practic de executare silită”.
Premiul “Andrei Rădulescu” a fost înmânat lui Marian Nicolae, pentru lucrarea “Contribuții la studiul conflictului de legi în timp în materie civilă”.
Cristian Clipa, autorul lucrării “Organe și proceduri administrativ-jurisdicționale” a primit premiul “Anibal Teodorescu”.
Premiul “Vintilă Dongoroz” a ajuns la Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, pentru lucrarea colectivă omagială “Vintilă Dongoroz – personalitate complexă a dreptului românesc”, coordonată de prof. Mircea Duțu.
Au mai fost premiați Ion Deleanu, pentru articolele publicate în anul 2013 în revista “Dreptul” și cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani și Andrei Duțu, pentru suita de articole publicate în revista “Palatul de Justiție” sub genericul “procese celebre”
Pentru apariția în străinătate a unor lucrări realizate de cadre didactice universitare din țara noastră, Consiliul director a hotărât acordarea unor diplome de onoare.















