Articol de Mihaela Matei (foto), Special Projects Communication Officer și Coordonatoarea proiectului Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc, EY România
Piața editorială online (publishing online) din România este foarte mică. Conform studiului ROADS al IAB România, în 2012 ea s-a ridicat la 22,4 milioane EUR, fiind luate în calcul aproape 1.300 de site-uri. Conform unui alt studiu însă, Media FactBook, piața e aproape dublă, 41 milioane EUR. Diferența enormă vine din faptul că estimarea Media FactBook ia în calcul 2.800 de site-uri, printre care și giganții Facebook și Google, care nu sunt jucători de publishing online, ci aparțin zonei de interactive media.
Chiar dacă am lua o medie a celor două estimări, 32 milioane EUR, piața românească de publishing online este mică prin comparație cu alte industrii sau cu piața totală de media (303 mil EUR). Cu toate acestea, fragmentarea și competiția sunt mari, motivul principal fiind barierele mici de intrare în această industrie.
Cât de agile sunt companiile care activează în sector? Cât de rapid adoptă best practices de la nivel mondial? Cu ce viteză dezvoltă produse noi? Au aplicații de mobil și tabletă performante? Cât de rapid lansează variante îmbunătățite ale website-urilor deja existente? Utilizează big data în proporție de peste 50%, așa cum afirmă jucătorii internaționali (conform studiului EY – Sustaining digital leadership)? Răspunsurile la toate aceste întrebări nu au fost studiate încă în niciun raport românesc realizat la nivelul industriei, dar senzația ca simplu consumator este că lucrurile se mișcă încet. Și aici ajung la problema cea mai mare: lipsa de capitalizare. Investițiile care se fac în sector sunt mici, investitorii sunt puțini, alimentând un cerc vicios. Investiții puține denotă o competitivitate scăzută și invers. Cu siguranță acest model nu va fi sustenabil pe termen lung.
Nici la nivel mondial piața de publishing online nu are o situație roz. Marii publisheri se confruntă cu competiția ascuțită a companiilor de interactive media, precum Facebook și Google, care preiau de la an la an din ce în ce mai mult din cota publisherilor, având volume mult mai mari decât jucătorii individuali de publishing și putere de negociere însutită. Nici acolo, comparativ cu alte segmente, industria nu crește spectaculos: +2% rată anuală compusă de creștere în perioada 2009-2013, față de +22% în sectorul de interactive media. Doar industria muzicală dintre celelalte segmente ale industriei de media și divertisment a crescut mai lent în această perioadă, cu 1%, conform studiului EY – Spotlight on profitable growth.
Dacă ținem cont de viteza cu care avansează noile tehnologii și provocările digitale, publisherii online nu sunt primii în dezvoltarea de produse noi și adaptarea la transformările digitale nici la nivel internațional. Conform unui studiu EY, bazat pe răspunsurile a 550 jucători din industria de media și divertisment, publisherii nu se află printre jucătorii cei mai inovatori din punct de vedere digital.
Modelele de business: reciclarea unor idei mai vechi
Modelele de business, de asemenea, nu evoluează decât prin reciclarea unor idei mai vechi: accesul pe bază de abonament la conținut, native advertising (conținut plătit de brandurile mari) și intrarea în zona de agregatoare de conținut.
Totuși, aceste modele s-au rafinat foarte mult în ultimii ani, cel puțin la nivel internațional. Modelul paywall de vizualizare a conținutului exclusiv pe bază de abonament a evoluat în multe variațiuni pe aceeași temă: gratuit pe web, contra cost pe mobil, modele hibride, freemium (plata doar pentru conținut premium), metered (se pot citi gratuit un anumit număr de articole) etc. Dacă până acum câțiva ani doar jucătorii de business își permiteau un asemenea model (The Wall-Street Journal și Financial Times), conform Press+, numai în Statele Unite sunt acum peste 400 de site-uri cu plată pentru conținutul livrat. În 2011, când The New York Times a adoptat modelul metered paywall, nu puțini prevedeau un dezastru, în timp ce acum modelul a devenit un standard al industriei. Dacă acum câțiva ani modelul era unul absolut exotic, acum devine larg acceptat. Bloomberg Businessweek chiar a declarat anul 2014 ca fiind anul paywall în publishing.
Modelul ar trebui să îl copieze pe cel din televiziune, unde nimeni nu are pretenția ca accesul la conținut să fie gratuit. De ce ar fi astfel conținutul creat online, atâta timp cât este de calitate? Cu siguranță că efortul creării unui astfel de conținut nu poate fi susținut doar din reclamă, în condițiile în care mulți advertiseri au orientat sumele mari către Facebook sau Google.
În România, însă, acest model este în continuare unul exotic și sunt doar câțiva publisheri care au introdus plata pentru conținut premium (Ziarul Financiar și Dilema) sau care se gândesc la această soluție.
Cu toate acestea, industria are potențial. De ce altfel fondatorul Amazon ar fi cumpărat, în 2013, pentru 250 milioane USD Washington Post? De asemenea, în 2012, cofondatorul Facebook, Chris Hughes, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la revista The New Republic iar, la tranzacția pentru The Washington Post, se pare că printre investitorii interesați a fost și fondatorul eBay, Pierre Omidyar, care a ales în final să înceapă de la zero o investiție în publishing…
Concluzionând, în următorii ani, dacă industria românească va urma natural tendința mondială, vom plăti și noi pentru accesul la articolele online (mai ales pentru cele calitative). Să ne uităm doar la compania slovacă Piano Media, care este liderul european în abonamente digitale. Creată în 2010 și lansată într-o piață mică, aceasta a implementat deja modele de tip paywall pentru 27 de grupuri de media digitale din Germania, Polonia, Slovacia, Spania, și chiar Statele Unite.
