Search
Duminica 3 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Wolf Theiss, consultantul Swan Property la negocierea contractului de închiriere cu Mercedes-Benz

Casa de avocatură Wolf Theiss a acordat consultanță companiei Swan Property SRL la negocierea și semnarea cu Mercedes-Benz România a contractului de închiriere a unui spațiu de aproximativ 3.000 de metri pătrați, care, din această toamnă, va deveni sediul principal al companiei.

În urma negocierilor, care au durat peste trei luni, a rezultat un contract de închiriere echilibrat pentru părți, corespunzător standardelor de piață. Wolf Theiss a fost inițial contractat de către Swan Property SRL în vederea redactării contractului standard de închiriere, în formatul care a fost negociat și aprobat de toți chiriașii complexului.

“Suntem încântați de oportunitatea de a lucra cu un lider al pieței de imobiliare precum Swan Property, în special de a acorda companiei consultanță la elaborarea contractului standard de închiriere și asistență la negocierea acestuia cu toți chiriașii-cheie, inclusiv Mercedes-Benz România SRL”, a spus Ciprian Glodeanu (foto), partener și coordonatorul departamentului de Real-Estate al Wolf Theiss în România.

Proiectat la cele mai înalte standarde europene, complexul Swan Office & Technology Park este situat în județul Ilfov, Voluntari, și are în componență trei clădiri (Windsor, Kingston și Henley). Parcul de birouri oferă facilități de primă clasă și de ultimă tehnologie pentru a asigura adecvarea costurilor de mentenanță la nevoile fiecărui chiriaș. Avocații Wolf Theiss implicați în negocierile dintre Swan Property și Mercedes-Benz au fost Ciprian Glodeanu (partener) și Alice Apetrei (avocat colaborator).

Înființată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală și de Est, specializată în acordarea de asistență în domeniul afacerilor internaționale. În cele 14 birouri din Albania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina, își desfășoară activitatea 340 de avocați care acordă consultanță pentru societăți comerciale locale și internaționale, cu operațiuni în domeniul industrial, comerț și servicii, precum și pentru bănci și societăți de asigurare. Îmbinând practica juridică și cea comercială, Wolf Theiss dezvoltă soluții complete și inovatoare, bazate pe experiență și cunoștințele acumulate în domeniul juridic, fiscal și comercial.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *