Search
Miercuri 12 Decembrie 2018
  • :
  • :

Alexandra Gale, Avocat Asociat, Cabinet Individual Alexandra Gale: În dreptul penal este nevoie de un ”moment zero”

Interviu cu doamna Alexandra Gale, Avocat Asociat, Cabinet Individual Alexandra Gale

În dreptul penal este nevoie de un ”moment zero”

 

Aveți o experiență de peste 9 ani în Dreptul Penal al Afacerilor. Cum a evoluat acest segment al avocaturii, în perioada 2009-2018?

 Vă spun sincer, instinctiv aș răspunde ”greu”. Evoluția dreptului penal al afacerilor nu a avut aceeași explozie ca dezvoltarea mediului de afaceri în România și spun asta întrucât, și în prezent este foarte dificil să convingi oameni de afaceri, antreprenori să colaboreze constant cu un avocat specializat în drept penal pentru prevenirea unor decizii, unor acțiuni, care ulterior pot fi interpretate fie la limita legii, fie ilegale. Îndrăznesc să spun că deținerea unor cunoștințe din domeniul legislației penale este esențială pentru persoanele care conduc afaceri sau care sunt implicate în activități economice, fie în actul decizional, fie în acte de supraveghere sau de control, întrucât există riscul ca activitatea pe care o derulează să intre în coliziune cu legea penală.  Iată de ce, constatând cu toții o evoluție a avocaturii pe acest segment profesional, opinia mea este că, până la nivelul conștientizării necesității prezenței unui avocat penalist în mediul de afaceri mai este mult de făcut. Desigur, poate nici noi avocații nu am făcut suficiente demersuri pentru ca necesitatea prezenței noastre lângă oamenii de afaceri să fie mai bine înțeleasă și poate că și aceștia din urmă au apelat la noi doar atunci când au primit vreo citație din partea unui organ de urmărire penală sau, mai grav, în dimineața unor percheziții. Este așadar, nevoie de o ”întâlnire la mijloc” a tuturor acestor factori, și din avocatură și din mediul de afaceri, pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor.

 

Dreptul Penal al Afacerilor este o arie de expertiză care “a explodat” în ultimii 5-6 ani, pe fondul numeroaselor investigații realizate de DNA, DIICOT și alte instituții ale statului. Există numeroase voci care susțin că s-au făcut multe abuzuri din partea procurorilor iar drepturile constituționale și legale ale celor anchetați au fost încălcate. Cum comentați?

A nega existența abuzurilor înseamnă a nu fi conectat la minimum de informații pe care și presa le-a prezentat pe larg opiniei publice. A exagera însă, acest capitol este, în opinia mea, nedrept. Desigur că au existat și abateri de la linia firească a unei anchete penale. Și aici este, evident, rolul avocatului de a intui, de a previziona o direcție greșită a unei anchete și, prin pârghii legale, a face ”corecturi” acestor tendințe.

Pe de altă parte, sistemul legislativ român pune la dispoziția părților și subiecților procesuali o serie de garanții prin care sunt înlăturate acte de urmărire penală ilegale, sunt examinate proceduri și norme neconstituționale și nu în ultimul rând, sunt excluse din materialul probatoriu astfel de elemente. Spre exemplu, procedura camerei preliminare a fost reglementată recent în cadrul procesului penal ca o garanție suplimentară că judecata procesului penal se va face exclusiv pe baza unor probe legal obținute și pe baza unei loialități depline în administrarea probatoriului. Deciziile Curții Constituționale din ultima perioadă au adus corecturi, inclusiv în materia dreptului penal și în materia dreptului procesual penal, punând în acord norma legală cu valorile constituționale. Iată de ce este de datoria avocatului să fie la curent cu practica judiciară constantă din materia sa de specializare și, mai ales – și subliniez asta – să aibă o reacție promptă, imediată, la orice fel de abuz, fie și când acesta are un caracter incipient ori teoretic.

Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului, fără dezbateri, fenomen care a atras ulterior o serie de modificări ale celor două acte normative. Considerați că ar mai trebui modificată legislația, astfel încât să existe un echilibru și să nu mai asistăm la contestări la Curtea Constituțională?

Răspund fără ezitare, da!

Așa cum spuneam și anterior, Curtea Constituțională a intervenit prin decizii lipsite de echivoc inclusiv în materia dreptului penal. Este evident că orice modificări legislative, inclusiv cele generate de decizii ale Curții Constituționale, sunt de natură a crea fie confuzie, fie lipsă de previzibilitate în materia relațiilor sociale. Cu alte cuvinte, eu cred că în domeniul dreptului penal, pentru a se consolida pacea sociala, un rol important este dat și de constanța și previzibilitatea normei penale. Or, în condițiile în care această normă suferă modificări de substanță în termen foarte scurt, cât timp aceasta e în vigoare doar o perioadă scurtă de timp, după care este abrogată ori refăcută ori reinterpretată, acest lucru creează, pe de o parte, insecuritate socială, pe de altă parte, neîncrederea în coerența actului de justiție și, nu în ultimul rând, tendințe de decredibilizare a factorilor de decizie legislativă.

Iată de ce, legislația trebuie adaptată valorilor constituționale dar, mai ales trebuie ”stabilizată”. Susțin, totodată, că cel puțin în dreptul penal este nevoie de un ”moment zero”, în condițiile elementelor din ultimii 9-10 ani care au făcut ca România să fie o țară cu oameni intoleranți și profund dezbinați în opinii.

 

Cum percepeți activitatea judecătorilor care soluționează dosare de drept penal al afacerilor?

În mod evident, așa cum a existat o specializare a procurorilor în materia economico-financiară, spălării de bani, evaziuni fiscale, contrabande, chiar înșelăciunilor ori infracțiunilor la legea societăților comerciale, și activitatea judecătorilor a cunoscut specializări punctuale. Veți observa, așadar, că judecătorii sunt preocupați de cunoașterea în detaliu a unor tipologii de infracțiuni, și cred că acest lucru este de bun augur. Nimeni nu poate stăpâni, la nivel de excelență arii vaste dintr-o ramură de drept. În plus, societatea modernă devine din ce în ce mai sofisticată, modalitățile de operare capătă dimensiuni complexe (nu neapărat ilegale), iar pentru aceasta este nevoie de judecători ancorați în realități faptice și juridice, permanent pregătiți pe segmente determinate din punct de vedere profesional. Apreciez așadar, că activitatea instanțelor de judecată tinde spre acest lucru, iar acest fapt este îmbucurător.

Care este durata medie a unui proces, de la momentul demarării anchetei penale și până la decizia finală a instanțelor judecătorești?

Ca orice avocat, răspund zâmbind: ”de la caz la caz”.

Există procese cu un grad scăzut de complexitate și cu o situație de fapt limpede care nu suscită nici dezbateri largi și nici elemente de probațiune complicate. Există însă, situații, când granița între licit și ilicit este foarte fină iar eforturile avocaților de a delimita cele două paliere, încercările judecătorilor de a determina foarte clar unde începe răspunderea penală și unde nu există răspundere sau există o răspundere de altă natură (contravențională, civilă, etc) necesită un timp îndelungat. Apoi, nefiind o materie exclusiv penală, este nevoie de experiența unor specialiști și din alte domenii: contabilitate, domeniul bancar, piața de capital, fiscalitate sau chiar topografie. Interacțiunea dintre domenii diferite de activitate este de natura a dilata durata de înțelegere a situației de fapt și, deci durata unui proces penal. Iată de ce, revin la începutul discuției noastre și spun încă o dată că este nevoie în mediul de afaceri de crearea unor echipe mixte de expertiză, care să includă, in mod obligatoriu si un avocat penalist.

Cât de mult ar contribui la celeritatea proceselor informatizarea instanțelor de judecată?

Enorm. Vă dau două exemple: la Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța sau la Curtea de Apel Târgu Mureș, există posibilitatea ca orice parte care participă la un proces penal să poată accesa portalul instanței de judecată de pe orice calculator, de acasă, de la birou, de oriunde și, pe baza unui cod unic să aibă posibilitatea cunoașterii pieselor acelui dosar, a încheierilor de ședință, a răspunsului la adrese, a declarațiilor din cauză. În acest mod, activitatea instanțelor de judecată pe sectorul registratură/arhivă este mult îmbunătățită iar timpul de pregătire profesională și timpul de pregătire a ședinței de judecată crește considerabil. În acest mod, toți participanții la procesul penal nu mai pot invoca necunoașterea cauzei ori lipsa de pregătire la un anumit termen pentru care, de regulă, se dispune amânarea cauzei.

Și exemplele pot continua. Consider că informatizarea instanțelor de judecată este o chestiune de civilizație. Suntem în 2018, lumea s-a schimbat foarte mult, suntem într-o eră a informatizării, a stocării informației pe suporți optici, a transferului de date ”printr-un singur click”. Sper într-o perioadă în care dosarele să nu mai fie aduse la sala de judecată în carucioare de supermarket, și toti participanții la proces, inclusiv judecătorul să discute în fața unor laptop-uri ori tablete.

Cum apreciați condițiile existente în penitenciarele din România?

 La acest capitol mă feresc de abordări filozofice. Unii ar spune că penitenciarele din România reflectă, dintr-o altă perspectivă (cea a devianței penale) imaginea societății românești. Alții ar spune că ”la periferie” nu ai nevoie de condiții ”de centru”. Condamn judecățile de extremă. Persoanele care ajung în mediul penitenciar nu pot și nu trebuie să fie repudiate. Aceștia sunt oameni care din motive ce trebuiesc înțelese ajung în momente limită ale vieții lor. Putem să condamnăm astfel de persoane însă, condamnarea trebuie să fie ultimul act pe care o societate să-l aplice, ea nu trebuie dublată de umilire, de introducerea în condiții degradante în mediul penitenciar și nici nu trebuie să adauge la răul deja existent.

Condițiile din penitenciar au fost subiectul dezbaterilor la C.E.D.O., iar România a fost condamnată în repetate rânduri pentru asta. Ne-am mulțumit să contabilizăm condamnările, să le prezentăm la televiziuni, să modificăm pe ici pe colo câteva secții ale unor penitenciare, și cam atât. Nu este suficient. Eu cred că o țară civilizată trebuie să-și înțeleagă infractorii (subliniez, să-i înțeleagă, nu să-i ierte) și să-i ajute (subliniez, să-i ajute, să-i reintegreze,  nu să-i umilească încă o dată).

Companiile și instituțiile românești trebuie să-și educe angajații, prin programe de integritate în afaceri, coduri interne de conduită și etica muncii etc. Există interes pentru astfel de asistență, care să prevină eventuale investigații?

Da.

În special în domeniul bancar am constatat o preocupare continuă în dezvoltarea zonei de compliance, iar acest lucru se întâmplă de peste 10 -11 ani. Subliniez faptul că doar mediul privat a făcut acești pași. Există regulamente interne în societăti multinaționale, reglementări clare ținând de subordonare, raportare ierarhică, centralizare a informației, dublu sau multiplu control și ”task-uri”  bine definite. Este o diferență foarte mare față de sectorul public. Instituțiile publice românești, din păcate, nu fac suficiente demersuri în acest sens, iar pregătirile profesionale, seminariile sunt, în opinia mea mai mult ”rampe” de socializare, decât adevărate ”baze” de dobândire a cunoștințelor.

Din câte am aflat, undeva la începutul anilor 2000, a existat o reuniune între reprezentanți din Ministerul Public și reprezentanți ai unor societăți bancare și nonbancare unde s-au discutat toate elementele de interacțiune între cele două domenii de activitate. Din păcate însă, astfel de inițiative au devenit din ce în ce mai puține și, în afara domeniului privat care și-a regândit politicile în lumina exigențelor corporatiste, domeniul public a stagnat pe acest palier.

Ați rostit un cuvânt: ”prevenire”. Ar trebui să stăm de vorbă încă două zile pe marginea acestui cuvânt. Vedeți dumneavoastră, societatea romanească este preocupată mai degrabă de pedeapsă, de condamnare, de ”cu executare” și mai puțin de concepte precum ”prevenire”, ”anticipare”, ”iertare ori cu suspendare”. Cui folosește această abordare? Cui folosește că, spre exemplu este un subiect de știre condamnarea cu executare a pedepselor de peste 6 ani pentru evaziune fiscal, deși mult mai simplu ar fi fost aplicarea unei pedepse cu suspendare și obligarea autorului la recuperarea prejudiciului? Cui folosește condamnarea cu executare pentru infracțiuni cu prejudicii mari în locul obligării celui vinovat întâi la plata integrală a pagubei, chiar pentru restul vieții sale. Desigur, discuția ar putea continua și este mult mai vastă.

Piața serviciilor juridice trece prin transformări radicale datorate reglementărilor tot mai complexe, riscului crescut în arii multiple, evoluției economiei digitale și presiunii continue privind reducerea costurilor. Cum vedeți evoluția pieței avocaturii în România, în acest context?

Bună întrebare. Ca avocat am tendința de a vorbi mult, inclusiv cu privire la această temă. Cred însă, în sinteză, că va exista o reașezare a formelor de exercitare ale profesiei, în următorii 5-10 ani. Vor dispărea avocații solitari, se vor dezvolta societățile multidisciplinare, iar acest lucru se va realiza în contextul conexiunilor interdisciplinare la care am făcut referire inclusiv în discuțiile anterioare. Este mult mai simplu pentru o firmă să contracteze servicii avocațiale printr-o singură firmă de avocatură (care să includă fiscal, real estate, bancar, penal, societar, etc.) decât cinci firme de avocatură distincte. Pe de altă parte, pot înțelege presiuni de reducere ale costurilor ca parte a unui plan de afaceri, însă ele nu trebuie să înceapă nici dinspre lege și nici în legătură cu aplicarea calificată a legii. Serviciile de calitate presupun documentare, studiu, culegere de informații, interconectări profesionale, iar acest lucru nu poate fi tratat ”cu ce rămâne”. Altfel, consecințele unor asemenea abordări pot să ”coste mai mult”, inclusiv povara unor procese lungi, dureroase și chiar cu deznodământ nedorit. Nu în ultimul rând, ați vorbit despre ”risc crescut în arii multiple”. Sunt convinsă că, fiecare dintre dumneavoastră înțelegeți câtă responsabilitate decizională este pe umerii unui avocat de drept penal, care decide în numele și în perspectiva unui client iar decizia sa, dacă ar fi greșită ar duce la consecințe dezastruoase. Fiecare dintre noi, știm acest lucru. Iar dacă ne veți vedea prin sălile de judecată gânditori ori preocupați mult peste o limită normală, veți ști că luăm aceasta meserie în serios și că, dincolo de declarații lozincarde, soarta clienților noștri este, la urma urmei, esența existenței noastre profesionale.

Interviu apărut în revista LADY LAWYER




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *