Search
Duminica 25 August 2019
  • :
  • :

Avocații Wolf Theiss București au intermediat vânzarea Euromedia

Wolf-Theiss_Ileana-GlodeanuFirma de avocatură Wolf Theiss a fost alături de grupul austriac Epamedia în vânzarea filialei sale din România, Euromedia Group S.A. (companie ce își desfășoară activitatea în domeniul publicității outdoor), către un grup de investitori români ce activează în domeniul media.

Ileana Glodeanu (foto), Counsel Wolf Theiss București, a declarat: „Implicarea echipei Wolf Theiss București a fost una intensă, negocierile derulându-se și cu alți potențiali cumpărători, iar negocierea contractului de vânzare de acțiuni împreună cu pregătirea documentelor acestei tranzacții finalizate s-au realizat într-un timp foarte scurt. Am avut din fericire beneficiul unei colaborări minunate și eficiente atât cu clientul nostru cât și cu avocații părții adverse.”

Din echipa Corporate/M&A coordonată de Ileana Glodeanu (Counsel) si Adelina Iftime-Blagean (Avocat Senior) au făcut parte avocații Luminița Gheorghe (Avocat Corporate) și Mihai Vlasceanu (Avocat Corporate).

“Pot vorbi în numele întregii echipe, atunci când spun că suntem desebit de încântați de calitatea serviciilor legale oferite companiei Epamedia de către biroul Wolf Theiss București în această tranzacție. Echipa de avocați cu care am colaborat ne-a impresionat prin profesionalismul de care a dat dovadă și abilitatea de a construi un mediu propice finalizării cu succes a vânzării companiei”, a precizat Richard Flimel – Chairman JOJ Media House, societatea mamă a grupului Epamedia.

Epamedia Europäische Plakat und Aussenmedien GmbH este o importantă companie de publicitate outdoor înființată în anul 2003, ce furnizează servicii de advertising în toată Europa Centrală și de Est, având sediul central în Viena, Austria.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *