Articol de Ovidiu Constantinescu, PR Manager Boștină și Asociații
Sunt încântat că invitația la dezbateri pe care am transmis-o recent pe blog nu a rămas în aer, iar comentariile primite: unele “la obiect” – critice și constructive; altele – complet pe dinafară, pur și simplu reacții umorale; și altele … izvorâte direct din “solidaritate profesională” – m-au determinat să fac pasul următor și să propun câteva teme concrete de dezbatere. Lista temelor nu este exhaustivă și orice propunere la obiect și circumscrisă chestiunii “publicității profesionale” a avocaților este bine-venită. De asemenea, aștept cu mare interes orice intervenție -din partea avocaților, din partea specialiștilor în comunicare sau a agențiilor de publicitate – care ar putea contribui la clarificarea teoretică a relației dintre conceptele de “publicitate”, “comunicare” și “publicitatea formelor de organizare a profesiei”.
Pentru avocați, miza acestor clarificări nu e mică – ba din contră, este imensă – deoarece încălcarea dispozițiilor din statutul avocatului cu privire la “publicitatea formelor profesionale” reprezintă o “încălcare gravă a statutului” ce poate fi pedepsită și cu excluderea din barou și pierderea pâinii! Pentru jurnaliști miza este la fel de mare… se pierde posibilitatea de a scrie deschis despre activitatea uneia din cele mai dinamice piețe de consultanță din România și care este considerată “barometrul” activității economice a țării…Pentru clienți, la fel…
Cu ce am rămâne în urmă dacă nu am avea această dezbatere? Am rămâne doar cu comunicatele DNA-ului, cu declarațiile de pe treptele tribunalului, gen: “E nevinovat, dom’le!” și cu “avocatura televizată” de la varii talk-show-uri unde abundă de apărători de elodii și de păreriști despre “divorțul anului -cine, ce ia”… Cam puțin, cam meschin și total lipsit de importanță pentru consumatorii de informație relevantă.
Iată ce mi-a sărit mie în ochi și ce cred eu că ar merita să fie adus în discuție, “în ordinea numerelor de pe tricou” adică în ordinea din statut:
1. De ce „orice comunicare ce urmărește să aducă la cunoștință publicului informații despre natura sau calitatea practicii profesionale” e considerată „publicitate”? De ce orice informație este – inerent, prin însăși natura ei – o formă de publicitate? De ce orice informație adusă la cunoștința publicului despre calitatea practicii profesionale e „publicitate”? Ce este nociv și dăunator profesiei de avocat –sau societății în genere – în faptul că publicul poate avea informații pe care să-și poată întemeia judecăți de valoare cu privire la un avocat sau altul? De cine și de ce trebuie să ne ascundem?Dar chiar trebuie să ne ascundem?
2. De ce doar „organele profesiei” au dreptul exclusiv de a promova profesia de avocat? De ce despre „profesia de avocat” nu pot vorbi avocații ci doar exclusiv „reprezentanții” acestora prin „organele profesiei”? Ce dă dreptul „organelor profesiei” să ceara cuiva să promoveze într-un fel sau în altul profesia de avocat și să supervizeze dacă acesta s-a conformat în tocmai?
3. Dacă „publicitatea formelor de exercitare a profesiei” nu poate fi folosită la atragerea de clienți și promovorarea profesiei de avocat este exclusiv apanajul „organelor profesiei” la ce folosește – în final – „publicitatea formelor de exercitare a profesiei” ?
4. Locurile de întâlnire cu prospectivi clienți trebuie și ele aprobate de „organele profesiei” în condițiile în care nu am voie să fac prezentări personalizate nici la domiciliul meu, nici la „reședința mea” și nici în alte locuri publice?
5. Este „racolare” de clienți faptul că la prima întâlnire cu un prospectiv client – persoana juridică – ma duc cu o propunere personalizată facută pe baza informațiilor publice ce se găsesc pe internet? Cu ce mă duc în mână la primele întâlniri cu clienți prospectivi persoane-juridice – care se așteaptă să vadă că m-am pregatit pentru întâlnirea respectivă? Este „racolarea” de clienți în cazul persoanelor juridice diferită de racolarea personalor fizice în condițiile în care „se consideră racolare adresarea personală sau prin terți către victimele accidentelor sau către moștenitorii acestora, aflați în imposibilitate de a alege un avocat”?
6. Care/cine este beneficiarul efortului meu publicitar dacă nu pot să public materiale publicitare decât în reviste care nu sunt destinate publicului larg? Dacă o organizație media [radio, TV, cotidian, revistă, magazin etc.] are O SINGURĂ rubrică de consultanță juridică într-o SINGURĂ emisiune, pot să public/transmit mesaje publicitare în ORICARE altă emisiune a postului sau strict limitat la emisiunea respectivă? În cazul publicațiilor, materialul considerat publicitar poate să apară DOAR în pagina rubricii de consultanță juridică sau în oricare altă pagină? Ce e considerat – totuși – un material publicitar: o machetă, un advertorial, un interviu solicitat de publicație, un material scris de mine sau plătit de mine? Daca nu e plătit, un material care oferă informații despre activitatea mea e considerat „publicitate”, sau nu?
7. Dacă doresc să acord burse școlare [sau pentru studenți] pe baza unor criterii bine stabilite, cum anunț deschiderea sesiunii de înscriere la burse în condițiile în care „aducerea la cunoștința publicului, prin orice mijloace, a donațiilor sau altor liberalități acordate de forma de exercitare a profesiei sau de avocații din cadrul acesteia” este interzisă? Cum pot sa anunț căștigătorii? Care este relația între „libertate”, „donație”, act caritabil, Corporate Social Responsibility și a da de pomană?
8. De ce pot să sponzorizez evenimente „cu circuit închis” dar și nu „evenimente destinate publicului larg”? Ce e rău cu publicul larg?
9. De ce nu trebuie amintite funcțiile din administrație deținute anterior de un avocat? Informațiile nu sunt deja de domeniul public în condițiile în care, cel mai probabil, o persoană a dobândit mai întâi calitatea de avocat și apoi a putut lucra in administrație iar CV-urile celor care lucrează în administrație sunt – cel mai probabil – publice?
În fine, câteva chestiuni punctuale:
a) De ce sigla trebuie să aibă dimensiunea de 40/60 cm? Ca să se deosebească de o față de pernă standard care are dimensiunile de 50×70 cm? De ce sigla trebuie să fie din metal și nu din plastic? De ce trebuie gravată sigla și nu se pot folosi autocolante?
b) De ce dimensiunea anunțurilor publicitare trebuie să fie 6×9 cm și nu 16×9 cm ca să păstreze proporția de la televizoare? De ce nu ni se dau și dimensiunile anunțurilor pentru internet?
c) De ce pe invitațiile la evenimente trebuie să trec pe lângă numele meu și numele baroului în condițiile în care el nu suportă nicio cheltuială relativă la evenimentul cu pricina?
d) De ce trebuie să-mi aprobe „organele profesiei” broșurile în condițiile în care nu plătește un ban pentru ele? Nu ar fi logic ca „organul profesiei” –care subzistă din cotizația avocaților membri – să vină cu documentele publicitare și să fie aprobate de către membrii cotizanți?
e) În cazul internetului, cum aș putea să nu „asigur în mod regulat vizitarea și evaluarea paginilor proprii și a paginilor la care este permis accesul pe baza legăturilor realizate prin intermediul adresei proprii” când singurul lucru pe care organele profesiei trebuie să-l faca este să dea un click? Ce o să mi se întâmple dacă „organul profesiei” nu știe/nu vrea să dea click, mă duc cu paginile tipărite la semnat ca să am dovada că nu am încălcat grav statutul?
f) ….[de completat de cititori]
Mult timp am crezut că „breasla avocaților” este doar o sintagma folosită de unii îndrăgostiți de cuvinte…. Am crezut că avocatura e „profesiune liberală”. M-am înșelat…liberalismul „capitalist” a dispărut cu totul și au revenit în actualitate reglementările de breaslă feudală, la aproape un mileniu de la dispariția lor ca formă caducă de organizare a muncii. Un singur lucru ne-a rămas de atunci…vitrina…Vitrina – geamul mare – oferea posibilitatea inspectorilor breslei, „organele profesiei” să vadă – fără impedimente – că TOT ce se petrecea în atelier, TOT ce se petrecea în casa omului – era conform cu reglementările stricte ale breslei. Treptat, vitrinele au devenit principalul instrument de promovare… [nu-i așa că e ironic?]
