Best Legal Media & Consulting a organizat, în data de 30 Septembrie 2014, Ediția a III-a Conferinței ”Impactul fiscalității asupra mediului de afaceri”, în cadrul Hotel Marshal Garden din București.
Sesiunea de discuții, moderată de Mircea Fica, Senior Editor Legal Magazin, i-a avut ca invitați pe Ionelia Vișan, Vicepreședinte, Camera Consultanților Fiscali, Cristina Săulescu, Tax Manager, PKF Finconta, Andrei Birman, Manager, Consultanță Fiscală, PwC Romania, Luisiana Dobrinescu, Partner, Dobrinescu Dobrev și Cristian Pârvan, Secretar General, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
”Consultantul fiscal are atribuția de a exprima o opinie obiectivă cu privire la modul în care fiscul a apreciat situația fiscală reală a unui contribuabil la stabilirea bazei de impunere fiscală, urmărind, de exemplu: dacă o cheltuială este făcută sau nu în scopul obținerii de venituri, dacă TVA a fost corect evidențiată în factura fiscală, dacă o anumită operațiune se încadrează sau nu în sfera de aplicare a TVA sau accizei etc”, a declarat Ionelia Vișan, Vicepreședinte, Camera Consultanților Fiscali.
Potrivit acesteia, în cazul controalelor efectuate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) foarte multe companii sunt nedreptățite.
”Din păcate, în foarte multe situații, DGAF blochează activitatea contribuabililor onești. Ne-am confruntat cu situații în care unor contribuabili onești li s-a pus sechestru pe firmă pentru că cineva a tastat greșit codul fiscal. Astfel, unei firme oneste i-a fost blocată activitatea pentru că a avut un cod fiscal asemănător cu al altei firme care avea probleme. Cui se pot adresa aceste firme nedreptățite și cum își pot recupera daunele pentru lipsa de activitate?”, a mai afirmat Ionelia Vișan.
Cristina Săulescu, Tax Manager, PKF Finconta, a vorbit despre necesitatea consultantului fiscal într-o afacere, dar și despre numărul mare de modificări ale Codului Fiscal.
”Codul fiscal a înregistrat 22 de modificări, completări, rectificări în decursul anului 2013 și alte 9 modificări în primele 9 luni ale anului 2014. Normele de aplicare a codului fiscal au înregistrat 3 modificări în 2013 și alte 3 modificări în primele 9 luni ale lui 2014, iar Codul de procedura fiscală, 7 modificări în 2013 și alte 2 în primele 9 luni ale anului 2014”, a declarat Cristina Săulescu.
Potrivit acesteia, devine tot mai greu pentru companiile care activează în România să țină pasul cu toate modificările legislative, firmele devenind astfel victime sigure în cazul controalelor ANAF.
”În România, evaziunea fiscală este considerată o problemă (de siguranță) națională, atingând nivelul de 16,2% din PIB (cf. estimărilor Consiliului Fiscal, 2013). Consecințele evaziunii fiscale sunt: distorsionarea mecanismelor pieței și a liberei concurențe; consecințe severe atât la nivelul companiei, cât și la nivelul persoanei fizice direct implicate (ex: pierderea reputației, sancțiuni patrimoniale și/sau sancțiuni penale); prin verificări încrucișate, pot apărea consecințe pentru o companie în cazul unei fapte de evaziune efectuată de partenerii de afaceri”, a explicat Andrei Birman, Manager, Consultanță Fiscală, PwC România.
Potrivit acestuia, sectoarele în care se înregistrează în general evaziunea fiscală sunt: TVA, CAS, impozit pe profit, impozit pe venit și accize, iar ca sectoare de activitate: fabricarea de haine, industria alimentară, fabricare produselor din lemn etc.
”Desfășurarea unui control antifraudă de către DGAF se face în baza titlului VI din Codul de procedură fiscală. Acest titlu este foarte scurt. Norme procedurale nu sunt prea multe. DGAF poate efectua două tipuri de controale: permanente și tematice. Acestea sunt foarte diferite. Controlul tematic este mult mai ”transparent” pentru că trebuie să prevadă când, pentru cât timp și pentru ce se efectuează controlul. La cel permanent, motivul este unul generic. De aceea, numai 10% dintre controale sunt tematice. Este mult mai ușor să faci un control fără să urmezi o procedură strictă”, a declarat Luisiana Dobrinescu, Partner, Dobrinescu Dobrev.
Partner-ul Dobrinescu Dobrev recomandă prezența permanentă a unui avocat în cazul unui control antifraudă.
Cristian Pârvan, Secretar General, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a citat raportul pe trimestrul I al ANAF, cel pe trimestrul II nefiind publicat încă.
”În trimestrul I au fost efectuate 7.815 controale de către ANAF. O activitate impresionantă cu 6.817 amenzi aplicate de DGAF. În străinătate această Direcție merge către firmele foarte mari. În România merge la firmele foarte mici din orășele. Nu putem fi de acord cu evaziunea fiscală, dar instituția asta s-a transformat în ceva mai rău decât Garda Financiară. Vede mediul de afaceri ca pe un inamic public, nu ca pe furnizorul de bani pentru taxe și impozite din România”, a precizat Cristian Pârvan.
Acesta a susținut realizarea unui document oficial care să conțină principalele probleme menționate în cadrul Conferinței ”Impactul fiscalității asupra mediului de afaceri”, document care să fie promovat și discutat cu instituțiile aferente pentru ameliorarea situației.
Sponsorii evenimentului au fost: PKF Finconta, D&C Conta, Conta Rădulescu și Lupu & Partners.
Best Legal Media & Consulting deține divizia de evenimente LM Events și publicația Legal Magazin – Revista profesiilor liberale. Evenimentele LM Events își propun să genereze o platformă de dezbatere între mediul de afaceri, mediul academic și instituțiile de stat și să fie un integrator de propuneri și soluții care să contribuie la îmbunătățirea mediului economic din România. Revista Legal Magazin este prima publicație care analizează obiectiv piața avocaturii de business din România. Născut din nevoia de a exista un instrument real de lucru, atât pentru societățile de avocatură cât și pentru mediul de afaceri din România, proiectul Legal Magazin cuprinde publicația Legal Magazin și site-ul www.legalmagazin.ro.
Contact
Emiliana Dovan-Zaharia Senior Editor Revista Profesiilor Liberale și Legal Magazin Tel: 0733.944.217 Mail: emiliana.dovan@legalmagazin.ro
Best Legal Media & Consulting Calea Victoriei nr. 136 sc. B et. 7 ap. 59 sect. 1 București

















