Creșterea economică nu pare să se reflecte în bunăstarea românilor. Veniturile totale ale populației,calculate la nivelul gospodăriilor, au scăzut în acest an față de 2013 și 2012. Dacă luăm în calcul și inflația, experții vorbesc de un adevărat record negativ în perioada post-criză.
Potrivit unei analize realizată de compania de business information și credit risk management KeysFin pe baza datelor INS, venitul mediu al unei gospodării a fost în primul trimestru din acest an de 2477 lei, în scădere cu 44 de lei față de perioada similară din anul precedent (2521 lei), dar și față de T1 2012 (2480 lei).
“Luând în calcul inflația, cu cei 2477 lei câștigați în 2014 putem cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii pe care ne-o puteam permite în anul 2008 cu 1880 lei. Adică venitul real mediu/gospodărie este acum mai mic cu 6% decât în anul 2008”, afirmă expertul Bogdan Glăvan.
Statistica realizată de KeysFin mai arată că, în timp ce veniturile românilor au scăzut, cheltuielile au crescut odată cu scumpirile, de la 780 de lei/persoană în T1 2012 la 809 lei în T1 2013 și 834 lei/persoană în primele trei luni din 2014.
Pe ansamblu, în T1 2014, cheltuielile totale ale românilor (2226 lei) au fost mai mici decât în T1 2013 (2312 lei) și s-au situat aproape de nivelul din T1 2012 (2245 lei).
Salariile se duce pe mâncare și întreținere
Datele statistice, prezentate de KeysFin, arată că românii cheltuie aproape 90 la sută din venituri pe mâncare și facturi (utilități, carburanți și taxe&impozite datorate statului).
Cu mâncarea, românii cheltuie lunar 40% din venituri, situație constantă din 2010 până în prezent. În privința utilităților, cheltuielile au crescut pe fondul scumpirii carburanților, energiei și gazelor, de la 18,7% în T1 2010 la 19,3% în T1 2014.
În condițiile în care marea majoritate a populației dă aproape toți banii pe mâncare și întreținere, doar puțini mai sunt cei care pot să economisească.
La nivel statistic, potrivit datelor BNR, depozitele populației au crescut la nivelul lunii mai la 130,5 mld.lei, de la 124,81 mld.lei (mai 2013).
Cum vor evolua salariile
Următorii ani nu vin cu vești prea bune în privința veniturilor românilor. Comisia Națională de Prognoză estimează că până în 2017, salariul mediu net va crește cu numai 200 de lei (45 euro) față de 2014, de la 1660 lei la 1860 lei.
Aceasta creștere salarială nu va insemna aproape nimic, dacă luăm în calcul evoluția prețurilor. Potrivit Comisiei Naționale de Prognoză, creșterea cumulată a prețurilor de consum va fi, în următorii trei ani, de peste 12%.
Datele din prognoza CNP trebuie luate, bineînțeles, cu rezervele de rigoare. În ultimii ani, acestea au suferit numeroase modificări, criza economică spulberând cele mai optimiste prognoze, date în 2008.
Potrivit experților KeysFin, chiar și luând în calcul o marjă de eroare generoasă, evoluția economiei și, implicit, a câștigurilor românilor, se anunță a fi una temperată.















