Search
Duminica 3 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

PeliFilip a asistat Digi Communications N.V. la contractarea a trei facilități de credit de 163 milioane euro

Echipa PeliFilip a asistat RCS & RDS S.A., Digi Communications N.V. și DIGI Ungaria cu privire la contractarea a trei facilități de credit pe termen mediu, în HUF, RON și EUR, cu o valoare totală de 163 de milioane de euro, în echivalent, cu posibilitate de majorare până la 200 de milioane de euro. Împrumutul a fost acordat de un sindicat format din 9 bănci din România și din străinătate.

“Digi Communications este un client important pentru PeliFilip, cu care avem o colaborare foarte bună și de lungă durată. Astfel, decizia de a le fi parteneri în această finanțare a fost una naturală, atât prin prisma proiectelor pe care le derulăm împreună, cât și prin prisma faptului că avem una dintre cele mai puternice practici de finanțări din România. Le mulțumim pe această cale pentru încrederea acordată”, a declarat Alexandru Bîrsan, partener PeliFilip.

Una dintre facilități va fi utilizată de către Digi Ungaria pentru achiziționarea unui pachet de acţiuni ce reprezintă 99,998396% din capitalul social si drepturile de vot din Invitel Tavkozlesi Zrt., al doilea mare operator de servicii de telecomunicaţii fixe şi internet fix din Ungaria pe segmentul clienţilor rezidenţiali şi al întreprinderilor mici. Celelalte două facilități au fost acordate RCS & RDS S.A. în scopuri generale corporative.

Echipa PeliFilip care a asistat în acest proiect a fost formată din: Alexandru Bîrsan (Partner), Alexandra Manciulea (Senior Associate) și Andreea Bănică (Associate).

PeliFilip are una dintre cele mai dinamice practici de Finanţări şi Pieţe de Capital din România. Echipa de avocați include specialişti cu un palmares bogat dobândit în cadrul unor tranzacţii complexe desfăşurate atât pe plan intern, cât şi internaţional.

 PeliFilip este una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii PeliFilip au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *