Reînnoirile de contracte pentru spații logistice și de depozitare moderne au însumat 80.000 metri pătrați în primul semestru al acestui an, cel mai mare nivel înregistrat până acum pe piața locală, potrivit Raportului CBRE despre piața industrială din România în S1 2013. Acest record se datorează numărului mare de contracte semnate pe o durată de cinci ani în 2008-2009, care ajung la expirare în această perioadă.
De asemenea, activitatea totală de tranzacționare în intervalul ianuarie – iunie a fost intensă, ajungând la circa 153.000 mp, cel mai mare nivel înregistrat din S1 2011 până în prezent. Activitatea totală de tranzacționare în București a însumat peste 99.400 mp în prima jumătate a anului.
„În ultimele șase luni au fost realizate 24 de tranzacții cu o suprafață medie de 6.400 mp. Bucureștiul a înregistrat cea mai mare parte a tranzacțiilor, urmat de Timișoara și Ploiești. Deși Capitala va continua să fie regiunea cea mai activă din perspectiva cererii și a activității totale de tranzacționare, estimăm că zona de Centru și cea de Vest ale țării se vor consolida ca zone atractive în mod egal pentru chiriași și dezvoltatori”, a declarat Marian Orzu (foto), Director Departament Industrial și Logistică, CBRE România.
Cererea la nivelul țării a fost de peste 44.000 mp în primele șase luni ale anului, în creștere cu 42% față de semestrul precedent, însă în scădere cu 22% față de primul semestru al anului 2012. Bucureștiul deține 40% din cererea înregistrată la nivel național, fiind urmat de Timișoara (24%), Ploiești (21%) și Brașov (13%). Cererea este dominată de contracte de închiriere în clădiri de clasa A, 90% din tranzacții fiind semnate în astfel de clădiri.
Totuși, stocul de spații logistice și de depozitare moderne a rămas la același nivel ca cel de la finalul anului trecut, 980.000 mp, întrucât nu s-au livrat spații noi în primele șase luni din 2013. Acest stoc este împărțit în 26 de parcuri logistice, localizate în special în jurul Capitalei, cu o suprafață închiriabilă medie de peste 37.000 mp. Un număr limitat de proiecte sunt dezvoltate și în diverse zone din țară, de către companii internaționale și locale precum Graells&Llonch (Turda), VGP (Timișoara) sau Tester (Iași).
„Unul dintre cele mai active sectoare este cel auto, cu fabrici operaționale în mai multe zone ale țării. Spre exemplu, în județul Alba, s-au înregistrat investiții noi făcute de companii precum Daimler AG, Bosch și VCST Automotive. Alte investiții de acest tip sunt realizate de Leoni la Arad, de MGI Coutier la Timișoara, Autoliv și Preh la Brașov și de Draexlmaier la Satu Mare și Codlea”, a adăugat Marian Orzu.
Rata de neocupare a spațiilor logistice și de depozitare din România se situează la aproximativ 14%, iar chiria prime a rămas stabilă la 4 euro/mp/lună. Diferențele între chiria cerută și cea netă pot ajunge până la 3-5%, în funcție de nivelul facilităților acordate de proprietar chiriașilor. Condiții speciale avantajoase sunt aplicate mai ales în cazul chiriașilor de tip ancoră.
„Chiria prime pentru spații logistice de dimensiuni mici aflate în București va scădea ușor pentru o scurtă perioadă de timp, în condițiile unei competiții mai ridicate pe acest segment de piață. Totuși, estimăm că, pentru spațiile de peste 5.000 mp, chiria va crește ușor în viitorul apropiat, întrucât numărul spațiilor de acest tip disponibile în prezent este limitat”, a mai declarat Marian Orzu.















