Search
Miercuri 23 Iunie 2021
  • :
  • :

UniCredit Țiriac Bank a primit undă verde pentru vânzare de acțiuni

unicredit-tiriac-bankAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, joi, oferta primară de vânzare de obligațiuni corporative emise de UniCredit Țiriac Bank, care vizează o valoare de 500 milioane lei, anunță banca.

Obligațiunile în lei, negarantate, au maturitatea de 5 ani, sunt nominative, în forma dematerializată, evidențiate prin înscriere în cont.

Oferta inițiala este de 50.000 de obligațiuni, fiecare având valoarea nominala de 10.000 lei. În cazul în care subscrierile vor depăși acest număr, UniCredit Țiriac Bank poate crește numărul de obligațiuni până la maximum 70.000 de unități. Subscrierea minimă este de 50 de unități.

Oferta va fi considerată încheiată cu succes dacă minimum 70% din suma țintită este subscrisă.

„Suntem ferm încrezători în finalizarea cu succes a demersului nostru, având în vedere discuțiile pregătite din timp cu investitorii instituționali locali și internaționali și reacțiile pozitive din partea acestora. Emisiunea de obligațiuni este un element important în strategia noastră pe termen lung de diversificare a surselor de finanțare, iar parametrii acesteia au fost alesi după o monitorizare atentă și o proiecție minuțioasă asupra condițiilor de piață. Inițiativa reprezintă o reafirmare a angajamentului pe care îl avem pe termen lung pentru România și a contribuției pe care dorim să o avem la dezvoltarea pieței de capital locale”, a declarat Răsvan Radu, CEO/Președinte Executiv al UniCredit Țiriac Bank.

Cuponul va fi de minimum 6% pe an, iar nivelul final al acestuia va fi anunțat public  cel mai târziu în a patra zi lucrătoare de derulare a ofertei, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. Plata dobânzii se va realiza în datele de 15 iunie, respectiv 15 decembrie ale fiecărui an, scadența obligațiunilor fiind 15 iunie 2018.

Fondurile nete rezultate în urma emisiunii obligațiunilor, după plata comisioanelor, onorariilor și a altor cheltuieli cu privire la emisiunea obligațiunilor vor fi utilizate în scop general de finanțare.

Obligațiunile vor fi înregistrate pentru tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București (BVB).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *