Președintele Consiliului de Mediere, Dorin Bădulescu a anunțat recent că numărul mediatorilor autorizați din România depășește 5.000 și este în continuă creștere, având în vedere că numai în lunile ianuarie și februarie peste 1.200 de astfel de persoane au fost autorizate. Dorin Bădulescu a menționat că aproximativ 70% dintre mediatorii autorizați până în prezent au studii juridice. “Numărul celor cu studii juridice e în scădere, pentru că și celelalte categorii de oameni au înțeles utilitatea medierii în anumite domenii și doresc să se specializeze ca mediator pe anumite zone. După cei cu studii juridice, din câte știu eu, sunt economiștii”, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, președintele Consiliului de Mediere.
Peste 8.000 de cauze au fost scoase de pe rolul instanțelor prin mediere în 2012
Peste 8.000 de cauze au fost scoase de pe rolul instanțelor prin mediere în 2012, precizat declarat Dorin Bădulescu,
“Pentru anul 2012 încă statistica nu este soluționată, dar ne așteptăm la un număr de peste 7.000- 8.000 de cauze rezolvate, dosare scoase de pe rolul instanțelor. O statistică nu avem până în prezent, dar se va realiza până la jumătatea anului acesta, este statistica privind cauzele care au fost soluționate, conflictele ce au fost soluționate și s-ar fi putut transforma în dosare pe rolul instanțelor, dar care nu au mai ajuns acolo pentru că părțile au apelat mai întâi la mediere”, a menționat Bădulescu.
El a spus că, de la an la an, numărul cauzelor ce au fost rezolvate prin încheierea unui acord de mediere a crescut de câte patru ori.
Peste 90% dintre cazurile ajunse la mediatori, soluționate prin acord
Peste 90% dintre cazurile care au ajuns în fața mediatorilor s-au soluționat prin acord total sau parțial, a specificat președintele Consiliului de Mediere, Dorin Bădulescu. “Din informațiile pe care le deținem până la acest moment pot să spun că peste 90% dintre cazurile care au ajuns în fața mediatorului s-au soluționat prin acord total sau parțial, deci înțelegerea totală sau parțială fiind o opțiune a părților garantează, din punctul meu de vedere, succesul medierii în România. În cazul înțelegerii totale părțile pot să rămână cu acordul de mediere în formă scrisă, ca act sub semnătură privată, în cazul în care litigiul este pe rolul instanței de judecată aceștia pot stopa procesul cu acordul total, ce este preluat în hotărârea de expedient pe care instanța o emite sau se pot adresa notarului public, în vederea autentificării. În cazul acordului parțial, dacă litigiul este pe rolul instanței de judecată, acesta poate lua act în zona de înțelegere a părților”, a precizat Bădulescu.













