Search
Joi 16 Septembrie 2021
  • :
  • :

CFA România anticipează un curs de 5,0102 lei/euro în orizontul de timp al următoarelor 12 luni

În luna octombrie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de lună anterioară cu 2,3 puncte, până la valoarea de 32,1 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 22,4 puncte. Această evoluţie s-a datorat componentei de condiţii curente a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 13,2 puncte faţă de lună anterioară până la valoarea de 19,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 45,2 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,2 puncte faţă de lună anterioară, până la valoarea de 38,2 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 11,0 puncte).

”În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, toţi participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9398, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0102 lei pentru un euro!, declară Adrian Codîrlașu (foto), președintele CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2021/noiembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,68%.

Este de remarcat că peste 60% dintre participanţii la sondaj considera preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.

Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate şi întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna octombrie 2020 releva:

– Durata impactului economic al cornavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (peste 67%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul III al anului 2021;

– Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,6%;

– Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -5%;

– Rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 6,7%.

– Pentru anul 2021, anticipaţiile de evoluţie în termeni reali a PIB sunt de +2.9%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări.   




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *