Search
Vineri 15 Octombrie 2021
  • :
  • :

Consiliul Concurenței: Inspecții la Samsung, Altex, Flanco și eMag

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor Samsung Electronics România SRL, Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA.

Inspecțiile s-au derulat în cadrul unei investigații privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate de fixare a preţurilor de vânzare în cadrul politicii comerciale implementate de Samsung Electronics România SRL pe piața produselor electronice și IT&C din România, a anunțat, într-un comunicat, autoritatea de concurență.

Astfel, investigația vizează relația dintre compania Samsung Electronics România SRL și partenerii acesteia, printre care Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA, menționează documentul citat.

Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Samsung Electronics România SRL este subsidiara locală  a grupului Samsung, un producător și distribuitor mondial de produse electronice și produse de tehnologia informațiilor.

Altex și Flanco comercializează on-line și prin intermediul unor rețele naționale de magazine o gamă largă de produse din categoria electronicelor și IT&C, electrocasnice si multimedia.

Dante administrează platforma on-line eMAG.ro, prin intermediul căreia comercializează o gamă largă de produse, echipamente și componente IT, electronice, electrocasnice etc.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Consiliul Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere, se precizează într-un comunicat publicat de instituție pe site-ul propriu. Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial normal.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *