Consiliul Concurenței a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenței prin care Marfin Bank România S.A. poate prelua controlul asupra Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia Sucursala România (BoC) înainte de obținerea autorizării din partea autorității de concurență.
“Am luat această decizie având în vedere situația actuală a sucursalei din România a Bank of Cyprus, a cărei activitatea a fost suspendată în contextul reorganizării băncii mamă. Prelungirea perioadei de suspendare ar avea efecte nefavorabile asupra clienților”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Conform Legii Concurenței, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de notificare și înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurențial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenței.
În cazuri excepționale, Consiliul Concurenței poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicție dacă solicitarea este motivată. Decizia Consiliului Concurenței ține cont de efectele asupra companiilor implicate și asupra concurenței.
Marfin Bank România S.A. a solicitat obținerea unei derogări de la aceste prevederi ale legii pentru a prelua controlul asupra unor elemente de activ și de pasiv ale BoC, urmând ca, după semnarea actului care stă la baza acestei operațiunii, să notifice concentrarea economică, în cel mai scurt timp posibil.
Părțile implicate în operațiune – Marfin Bank România și BoC – fac parte din grupuri de societăți ce activează pe piața financiar-bancară.















