Search
Joi 16 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Euroins – mai puține polițe RCA, dar și mai puține daune

euroinsUltimele 12 luni au însemnat pentru Euroins România scăderea numărul de polițe pe segmentul RCA cu 4% la finele lunii septembrie, față de aceeași perioadă din 2013, după ce compania a ajustat semnificativ unele segmente de clienți.

Spre exemplu, segmentul de clienți reprezentat de flotele de transport rutier cu camioane cu masa de peste 16 tone a scăzut foarte mult de la începutul anului. De asemenea, o scădere considerabilă a fost înregistrată pe segmentul de clienți persoane fizice în grupa de vârstă 18-27 de ani.

În acest condiții, chiar dacă valoarea medie a daunei RCA a rămas aproximativ aceeași ca în urmă cu un an, expunerea Euroins pe daune din RCA a scăzut cu 15% la finele lunii septembrie 2014, comparativ cu un an înainte.

„Este un proces minuțios, lung, și planificat cu grijă, de reorganizare a portofoliului de clienți pentru a duce compania într-o zonă de business sănătos”, a declarat Mihnea Tobescu, directorul general al Euroins România,În continuare, obiectivul principal al companiei este reglarea tuturor dosarelor de daună aflate în derulare și scăderea numărului de reclamații până la media pieței de asigurări.

Măsurile de reorientare a direcției strategice a companiei au fost dublate de măriri de capital ce au însumat, în ultimele 12 luni, aproape 14 milioane de euro.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *