Interviu cu Liana Iacob, Avocat Partener, Budușan & Asociații
Justiția penală este lentă la nivelul Uniunii Europene
Legislația spălării banilor a fost modificată recent. În ce mod vă ajutați clienții pentru a înțelege aceste modificări?
După cum se cunoaște, reforma legislativă în materia spălării banilor este consecința implementării la nivel național a celei de-a 5-a directive pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, adoptată la nivelul Uniunii Europene. Or, transpunerea directivelor în sistemele naționale de drept nu reprezintă în toate situațiile un proces simplu și este, de multe ori, imperfect. Sunt cunoscute reproșurile care se aduc, în general, legislației europene, care țin, în general, de supra-reglementare și birocratizare și care nu sunt neapărat lipsite de temei. Pe de altă parte, chiar și la nivelul Uniunii, este în general admis faptul că nu suntem în prezența unei legislații perfecte, ci perfectibile, ne aflăm într-un proces, încă foarte departe de punctul final. Pentru legiuitorul european și, în consecință, pentru statele membre, inclusiv România, combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului a devenit o prioritate majoră. În cifre, aproximativ 3 miliarde de dolari sunt, anual, pierdute ori cheltuite în combaterea criminalității financiare în sectorul privat la nivel global, ceea ce este mai mult decât produsul intern brut al multor state. Studiile au arătat că, în sectorul privat, 72% dintre firme au căzut victimă criminalității financiare. Pe de altă parte, la nivelul Uniunii, numai 1,1% din produsele infracțiunilor ajung să fie confiscate. Amintesc și scandalurile recente care au zguduit mediul financiar-bancar, cum ar fi cele din Estonia și Lituania, privind tranzacțiile suspecte cu miliarde rusești, cu implicarea unor nume mari din domeniul bancar, precum Deutsche Bank sau ING. Chiar în actuala criză provocată de pandemia COVID-19, s-a constatat o creștere semnificativă a criminalității informatice și a tranzacțiilor suspecte cu monedă virtuală. De altfel, tot mai multe voci la nivel european susțin necesitatea unui organism european de supraveghere și coordonare în materie, iar la Bruxelles au loc deja consultări cu statele membre, pentru a analiza oportunitatea înființări unui astfel de organism, sau, după caz, a sporirii prerogativelor în materie pentru Autoritatea Bancară Europeană.
Fiind, așadar, într-un proces, desigur, nici legislația națională nu este perfectă. Unele aspecte au fost clarificate, spre exemplu, sunt identificate cu mai multă certitudine entitățile raportoare, sunt stabilite persoanele cu responsabilități, sunt stabilite criterii pentru desemnarea persoanelor cu responsabilități, sunt detaliate obligațiile de raportare și reglementate excepțiile. Pe de altă parte, ne confruntăm și cu zone în care reglementarea rămâne interpretabilă, cum ar fi problemele legate de identificarea pe bază de documente a beneficiarilor reali, situația entităților raportoare care desfășoară doar activități exceptate, criteriile de identificare a tranzacțiilor suspecte, dar și cu situații în care legislația secundară excedă normelor de reglementare primară, neavând corespondent în lege.
Ne-am dori mai multă claritate în ce privește interacțiunea dintre legislația în materia spălării banilor și protecția datelor cu caracter personal; o evaluare și un răspuns adecvat la riscurile pe care le presupun noile tehnologii, aflate în evoluție; chiar și o armonizare a sancțiunilor la nivel european ar fi de dorit, atunci când vorbim de legislație europeană.
Cu toate aceste carențe, opțiunea mea profesională este înspre a greși pe partea prudenței. Nu pot decât să recomand ca toți clienții să manifeste diligență sporită, atunci când se angajează în tranzacții și operațiuni care pot intra sub incidența legii, să își actualizeze procedurile interne, pentru conformare și, în caz de dubiu, să se adreseze specialiștilor pentru fiecare operațiune sau tranzacție concretă. Nici această legislație și nici nevoia de conformare nu vor dispărea și nu se vor simplifica, aș estima că dimpotrivă. Criminalitatea financiară nu este doar o chestiune de conformitate, ci are consecințe concrete pentru stabilitatea sistemului financiar și, ca atare, pentru și viața de zi cu zi a cetățenilor. Acesta este principalul motiv pentru care a fost creat un cadru de reglementare și supraveghere: necontrolată, spălarea banilor poate genera instabilitate financiară și chiar prăbușiri ale unor instituții financiare, așadar, noi și noi crize cu potențialul de a afecta societatea, în ansamblul ei.
Multe voci autorizate consideră că procedurile sunt în continuare foarte greoaie, iar organele de urmărire penală și instanțele de judecată în materie penală extrem de aglomerate. Și de lente. Cum comentați?
Cred că trebuie să citim lucrurile într-o cheie obiectivă, pentru că ele sunt relative. Există instanțe cu încărcătură foarte mare, la fel cum există și instanțe al căror grad de încărcare se situează în media națională. Pe de altă parte, peste un sfert dintre instanțe se confruntă cu nevoia de ocupare a posturilor vacante, iar schemele de personal nu sunt întotdeauna adecvate gradului de încărcare. Din această perspectivă, este necesară o intervenție legislativă. Au fost unele inițiative, dintre care unele declarate neconstituționale, altele, încă în analiză sau în stadiu de proiect. Există, așadar, motive obiective pentru nemulțumirile justițiabililor din acest punct de vedere. Pe de altă parte, justiția este un serviciu social, un serviciu pe care statul îl oferă pentru rezolvarea unor conflicte din societate și care trebuie privit în strictă corelație atât cu resursele disponibile, fie ele financiare ori umane, cât și cu gradul de dezvoltare a societății în ansamblul ei. Nu cred că putem susține că suntem o societate perfectă, astfel încât este mai realist să ne calibrăm așteptările care, de la sistemul de justiție, sunt extrem de mari. Să nu uităm că aceste conflicte sociale, care conduc la încărcarea instanțelor, le-am generat tot noi, societatea, atunci când le dorim rezolvate. Și astfel ajungem la proceduri. Personal, nu cred că la acest moment, luând în calcul atât reformele legislative, cât și dezvoltările jurisprudenței constituționale de dată recentă, procedurile în vigoare sunt departe de ceea ce se înțelege, la nivel european, prin standardul procesului echitabil. Or, echitatea este scopul final al procedurilor și motivul pentru care au fost edictate. De altfel, în ansamblul ei, la nivelul Uniunii Europene, justiția penală este lentă. Aceasta, deoarece, fără proceduri, ne situăm în domeniul arbitrariului, ceea ce nu este în niciun caz de dorit. Procedurile nu trebuie nici golite de conținut, astfel încât să devină pur formale, nici sacrificate în favoarea celerității cu orice preț, dacă ne dorim drepturi, libertăți și stat de drept. Sunt un mare susținător al procedurilor, deci nu rămâne decât să le urmăm cu onestitate, de orice parte a baricadei ne-am situa, fie acuzator, fie apărător.
Cât de mult ar contribui la celeritatea proceselor informatizarea instanțelor de judecată?
Paradoxal, criza COVID-19 a avut și un efect benefic, și anume, a accelerat procesul de informatizare a instanțelor. Sigur, contribuie. Accesul integral la dosarul cauzei, asigurat la un click distanță, poate să permită evitarea a numeroase amânări, pentru ca părțile să ia efectiv cunoștință de actele dosarului, la fel cum poate facilita și munca judecătorului și a personalului auxiliar, inclusiv prin eliminarea timpilor de așteptare a transferului dosarelor, atât între instanțe, cât și între diferitele compartimente ale instanțelor. Indiscutabil, mai sunt multe de făcut, dar în contextul în care în prezent ne aflăm, am remarcat și apreciez eforturile și pașii care s-au făcut în direcția pe care am convingerea că toți profesioniștii din justiție o așteaptă cu mare nerăbdare.
Cum apreciați condițiile existente în penitenciarele din România?
Cunoaștem cu toții că sunt foarte criticate și că ne aflăm la un pas de o (nouă) condamnare de către Curtea de la Strasbourg. Este trist că, în vremurile noastre, România se regăsește ca exemplu negativ în rapoartele Comitetul împotriva torturii al Consiliului Europei. Din nou, este vorba despre noi, ca societate, și despre ce ne dorim să realizăm în materie de politică penală. Este facil și este liniștitor să gândim că faptele rele sunt comise numai de oameni răi, dar este, în același timp, cât se poate de fals. Faptele rele sunt comise de oameni, cu bune și cu rele, iar legea penală sancționează într-adevăr comportamentul antisocial, dar, la stabilirea pedepsei, are în vedere și omul, persoana inculpatului. Condițiile din penitenciare trebuie aduse la exigențele prezentului, fie și numai din interesul nostru, general, de a nu pierde, pentru societate, oameni pe care, într-un sistem decent, i-am putea recupera, care ar putea să reocupe un loc productiv și să contribuie, în loc să reprezinte un cost și o amenințare pentru stat. Din păcate, dimensiunea represivă încă primează asupra celei corective, iar sistemul nostru penitenciar reflectă acest concept care ține, în opinia mea, de etapele mai curând incipiente ale dezvoltării dreptului.
Cum evaluați concurența existentă în rândul cabinetelor / societăților de avocatură cu expertiză ridicată în Dreptul Penal al Afacerilor?
Există această concepție despre avocatură, ca fiind extrem de competitivă, poate unde este, prin natura lucrurilor, un mediu propice pentru caracterele puternice. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Spre deosebire de alte ramuri de drept, contactul cu un avocat de drept penal reprezintă, în general, o situație de excepție în viața unei persoane sau a unei organizații, iar selecția are la bază atât factori obiectivi, cât și factori subiectivi. De multe ori, avocați percepuți public drept „concurenți” în realitate, colaborează, schimbă idei, opinii sau materiale de pregătire profesională. Prefer să privesc piața avocaturii penale de afaceri ca o piață cu o multitudine de potențiali clienți, cu o multitudine de drumuri posibile și de oportunități de dezvoltare, atât personală, cât și profesională, cu o multitudine de abordări care pot conduce la succes. Cu foarte puține excepții, colegii pe care i-am întâlnit în cei peste 15 ani de avocatură cred mai degrabă în cooperare și conlucrare, în profesionalizarea permanentă a ariei de practică, decât în concurență și orgolii profesionale.
Interviu apărut în revista Lady Lawyer, ediția iunie 2020
