Allianz-Țiriac Asigurări a anunțat, într-un comunicat de presă, că a avut în primul trimestru venituri din asigurări generale și de viață de 241,5 milioane de lei, în creștere cu 5% față de primele trei luni din 2012, dar profitul operațional a scăzut de 7,9 milioane lei la 6,4 milioane de lei.
Din totalul veniturilor, valoarea primelor brute subscrise din activitatea de asigurări generale a fost de 213,2 milioane de lei.
“Startul în anul financiar 2013 este promițător. Veniturile trimestriale sunt ușor peste nivelul prognozat, această evoluție fiind susținută de ambele segmente de afaceri: asigurări generale, respectiv de viață și sănătate. Concomitent, îmbunătățirea ratei daunei pe segmentul asigurărilor generale a avut o influență pozitivă asupra profitabilității trimestriale”, spune directorul general al Allianz-Țiriac, Remi Vrignaud.
Vânzările de polițe Casco au ajuns, în primul trimestru, la 96,2 milioane de lei, de la 94,5 milioane de lei în perioada ianuarie-martie 2012. Subscrierile CASCO continuă sã dețină cea mai importantă pondere în portofoliul de asigurări generale al companiei, generând aproximativ 45% din primele brute aferente primului trimestru din acest an.
La polițele răspundere civilă auto (RCA), Allianz-Țiriac a avut subscrieri de 55,1 milioane de lei, în creștere cu 7,4% comparativ cu cele din primul trimestru din 2012, de 51,3 milioane de lei.
Portofoliul de asigurãri Casco șo RCA a consemnat o scădere a ratei daunei cu aproximativ 9 puncte procentuale, până la nivelul de 75%.
La nivelul portofoliului de bunuri și proprietăți, veniturile trimestriale au înregistrat o creștere ușoară, de 1,6%, la 44,4 milioane de lei, circa o treime din aceastã sumă este reprezentatã de primele subscrise pentru asigurarea locuințelor, restul reprezentând asigurări comerciale de clădiri, bunuri și daune la proprietăți..
Subscrierile Allianz-Țiriac pe segmentul asigurărilor de viață au crescut cu aproape 20%, la 28,3 milioane de lei, din care 59% reprezintă venituri din polițe cu componentă investițională.













