Search
Duminica 3 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Dan Ostahie, patronul Grupului Altex, preia Porsche Bank România

Consiliul Concurenţei a anunțat într-un comunicat că a autorizat tranzacţia prin care Dan Ostahie preia Porsche Bank România SA.

Dan Ostahie controlează Grupul Altex, care este organizat pe mai multe linii de activitate, respectiv: retail, servicii IT, import, producție și distribuție produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive, imobiliare.

Porsche Bank SA face parte din Grupul Porsche Finance România, care  activează în România pe piața serviciilor financiar-bancare prin intermediul Porsche Bank România SA și Porsche Leasing România IFN SA, a căror activitate predominantă este cea de creditare (în special sub forma creditelor de consum și leasing auto).

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal, se arată în comunicatul citat.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *